”Aleea care duce «nicăieri»” de Pușa Roth

245
Parcul Drumul Taberei din București
Parcul Drumul Taberei din București

Năravul din fire logo rubrica leviathan.roPentru că năravul are fel de fel de ”nuanțe”, recunosc, m-am nărăvit și văd – oare de ce mă uit? –, văd că uneori cuvântul anapoda are multiple forme, unele de-a dreptul hilare. Acum pe cine mi-a cășunat? Pe mine, că nu pot înțelege o operă modernă în cel mai mare parc din cartierul Drumul Taberei. Spun asta pentru că timp de vreo trei ani, parcul a fost modernizat (era necesar!), dar modernismul ăsta trebuie să aibă o logică, că doar e făcut pentru oameni, nu pentru păsări.

alee biciclete parcul drumul tabereiDe oriunde aș veni, mă opresc prin parc să îmi adun gândurile sau trec prin piață, ca orice om normal, pentru legume, fructe, mai ales. Spun că iau doar puțin, dar mă trezesc cu sacoșa plină și pornesc spre Parcul Drumul Taberei, căci despre el e vorba. Acum nu vreau să vorbesc despre mine, ci despre toți cei care traversează parcul, spre sau de la piață, de exemplu. Cum intră omul în parc, eu sau oricine altcineva, ca să ajungă la aleea care îl traversează trebuie să ”taie” spațiul verde, devenit potecă sau să ocolească și să urce două poduri, frumoase pentru o plimbare mai degrabă romantică, decât cu sacoșele în brațe. Dinspre celelălt capăt, dinspre Auchan, trebuie să urci podul să cobori lângă gard, unde e o nebunie, că se lucrează la ”metroul viitorului” și ajungi nicăieri, adică urci alt pod, ajungi iar la celălalt și tot așa. Parcul desparte două artere de circulație, iar piața e punct de aprovizionare și pentru cei de pe artera unu și pentru ceilalți. Cel mai ușor de ajuns dintr-o parte în alta e pista de biciclete, care e folosită de toată lumea, cu claxoanele de rigoare, cu avertismente verbale, de cele mai multe ori ”libere” de maniere. Nu știu ce arhitect sau peisagist a făcut o asemenea structură, dar chiar dacă s-ar da în folosință metroul, nu știu a cui a fost ideea ca omul să escaladeze podul. E adevărat că mișcarea nu strică nimănui, dar nimeni nu vine cu mâna goală spre casă, iar iarna, aici e un adevărat derdeluș. M-a bătut gândul să merg cu bicicleta, dar la piață nu sunt locuri de parcare biciclete, iar de mers printre tarabe cu ea, e secvență de film horror. Vă imaginați ce nebunie ar fi? Mă gândesc (nu știu ce o fi cu mine?), că poate cuiva (cineva important!) îi vine ideea să treacă prin parc și să pună un petec de asfalt pe poteca desțelenită, ca să le fie mai ușor oamenilor, ca să evite pista de biciclete, ca să nu mai poată spune una ca mine că năravul din fire n-are lecuire!

Vezi arhiva rubricii Năravul din fire de Pușa Roth

Comentați via Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here