Alina Gorghiu și intruziunea electorală în imaginarul ludic al copilăriei

385
Alina Gorghiu Partidul Național Liberal
Alina Gorghiu - o Ioana D'arc antipesedistă a PNL

Cred că una dintre cele mai bine definite certitudini sociale ale primilor 26 de ani de post-comunism este că orice campanie electorală e, în fapt, un soi de preselecție de oferte pentru nominalizarea grupurilor de interese care vor coordona jaful bugetar din ciclului politic ulterior. De aici și scânteile care ies în urma acestor colizuni de interese.

Cu toate astea, există un soi de lege nescrisă care reglementează împroșcatul quadrianual sau cincinal cu lături politice și care, printre altele, stabilește neimplicarea copiilor în campania electorală. Pentru că tu, ca părinte și politician, care se presupune că se gândește în permanență la siguranța copiilor săi, ai decența să nu validezi prin gesturi și acțiuni o intruziune a politicului în lumea copilăriei. Adică, nici în imaginarul ludic al copilăriei propriilor odrasle și nici în cel al copiilor altcuiva. Fie doar și pentru simplul fapt că un copil este, din punct de vedere electoral, un non-combatant.

Asta, evident, dacă numele tău nu este Alina Gorghiu. Pentru că dacă numele tău este Alina Gorghiu și mai ești și șefă de trib la PNL, n-ai nici o greață să implici un copil, în mod deliberat, în rahatul tău electoral și îl folosești pe post de lance împotriva adeversarilor. Cu alte cuvinte, te ascunzi în spatele unui copil, realizând că niciun om politic, exceptând-o poate pe Gabriela Vranceanu Firea, nu poate să riposteze împotriva inocenței unui minor adus, fără să ceară, în lumina reflectoarelor de partid.

Regula cu menținerea copiilor în afara campaniei electorală e un soi de șubler cu care poți să-ți măsori clasa politică. A rezista tentației de a implica și, implicit exploata, copiii (ai tăi sau ai altora) într-un proces care vizează exclusiv o audiență adultă, înseamnă să nu te descalifici ca părinte și politician.

Gravitatea gestului politic al Alinei Gorghiu este însă mult mai profundă, pentru că dincolo de intruziunea politică în lumea copilăriei, vorbim despre un posibil impact asupra siguranței copiilor. Faptul că un copil este convins să deschidă ușa unui străin, în urma unui dialog neconvingător, poate instituționaliza un soi de mimetism periculos în rândul minorilor. Transformându-i în ținte sigure. După cum evidenția și Cristian Tudor Popescu la DIGI 24, „acest dialog poate fi o sugestie pentru copiii care îl văd, le rămâne pe scoaţă şi când va suna un pedofil agresiv la uşă… Eventual ăla poate să folosească acest dialog. Cine eşti? Sunt cutare, PSD-ul o să câştige dacă nu deschizi. Şi copilul, că a văzut la televizor, ce poate fi mai adevărat şi mai puternic?, deschide uşa„.

Poate că ar trebui ca cineva din Partidul Național Liberal (PNL) să-i reamintească doamnei onor-președintă că poate găsi și alte vehicule pentru a-și livra mesajele electorale. Unele care să nu lase dâre mocirloase de noroi politic în lumea copilăriei. Că vorba aia, sloganul brătienilor, cu care defilează noua gardă din PNL e „Prin noi înșine!” și nu „Prin minorii noștri!„…

Nota Bene: Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare

Comentați via Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here