”Alo, Primăria!” de Pușa Roth

352
drumul taberei str valea calugareasca maidan jpg

Năravul din fire logo rubrica leviathan.roDe ce strig cu disperare? Strig că poate mă aude cineva, vreun responsabil din sectorul 6 al Capitalei, care să se preocupe de soarta ”dormitoarelor” din spațiul așa-zis verde de la capătul străzii Valea Călugărească, la câțiva metri de Grădinița ”Spiridușii” și foarte aproape de Școala de fotbal, aflată vizavi de Parcul Drumul Taberei și în vecinătatea locului cu pricina.

drumul taberei maidan

Așa cum se observă din fotografii, spațiul acesta care se pare că nu e al nimănui are două două întrebuințări de bază. Primul este ”dormitor” pentru cei care nu au adăpost sau pentru niște excentrici care vor să doarmă sub cerul liber printre bălăriile care sunt ca un gard viu, de jur-împrejur. Al doilea, în mijloc, loc pentru câinii și cățeii celor care locuiesc în apropiere. A, uitasem! Loc de aruncat gunoaie, cele mari, care sunt greu de pus la tomberoane din cauze multiple. Azi erau sticle cu de toate, chiar și cu untură care se topea la soare, haine, vase, căni, tingiri și resturi menajere. Mai erau două plăpumi galbene, rost că se făcea curat în ”dormitoarele” improvizate. Locul acesta a fost un fel de spațiu de joacă, apoi s-au plantat copaci pe margine, apoi firma de asfaltat a depozitat vreo doi ani pietriș, nisip și ce o mai fi folosit pentru astuparea ”distinselor gropi” din trotuar, spart azi pe o porțiune, pentru a se schimba oarece țevi. M-am gândit că totuși e un spațiu care ar putea fi verde și curat, dacă nimeni nu a dorit această bucată de pământ (căci așa se zvonise în cartier că a fost retrocedată).

Acum, strig și eu la cei aleși – că doar n-oi urla precum câinele la lună –, că de aia i-am ales, să ne fie alături, să ne bage în seamă, măcar atunci când se strigă. Mă gândesc că temperaturile vor scădea și locatarii vor sta sub cerul liber, nu atât de prietenos ca vara, și poate vine cineva și îi lasă să facă acolo o colibă-două să stea confortabil. Poate așa se îndură cineva să taie buruienile, că sunt bune de aprins focul mai spre toamnă. Râd, dar nu e râsul meu, și cum nimeni nu s-a sinchisit să avertizeze responsabilii cu spații verzi din sectorul 6 al Capitalei (mă gândeam ca vreun administrator sau președinte de asociație să dea un telefon, că sunt totuși avizați, zic și eu!), spun și acum, așa cum am mai spus și în alte ocazii: năravul din fire n-are lecuire! Asta e! Frumoasă țară! Păcat că-i locuită!

P.S. Poate găsiți o soluție, că mai e puțin și vin copilașii la grădiniță! O să le placă și se vor ascunde în desiș! Ce părere aveți? Zău, așa!

Arhiva rubricii Năravul din fire de Pușa Roth

Comentați via Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here