”Am dus un păgân, aduc un creștin!” de Ani Bradea

373
Ani Bradea traditii crez leviathan.ro

logo rubrica ierburi dulci pajisti amare ani bradea leviathan. roÎmi amintesc momentul acela de parcă ar fi fost ieri. Cu toată emoția și spaima că nu voi reuși, până la final, să mă descurc. Nu împlinisem unsprezece ani când Tătăișa a venit la Maica și i-a spus că ar vrea ca eu să-i botez nepotul, al treilea, care venise pe lume, ca și ceilalți frați ai săi, cu regularitate, la intervalul fix de un an. Eram cam prea mică pentru o asemenea misiune, dar nu se punea problema să merg singură în fața altarului. Mai era o nașă propusă, una care împlinise douăzeci de ani. În aceste condiții, preotul era dispus să mă accepte și pe mine ca părinte spiritual al copilașului nou-născut. Părinte spiritual la zece ani!

Pe mine mă încânta nespus ideea, mă și comportam cu o anume prețiozitate gravă, de parcă responsabilitatea m-ar fi maturizat brusc. Asistasem la alte botezuri în biserică și atunci nașii copilului, de fapt nașele, că erau întotdeauna femei, îmi apăruseră ca personaje extrem de importante, jucând un rol care le scotea cu totul din locul pe care-l ocupau în comunitate, erau cumva, prin importanța momentului, mai presus decât toți ceilalți. Eu, un copil doar, aveam nesperata șansă de a fi în situația aceea privilegiată, doar că mama se cam împotrivea. E adevărat, mai fuseseră tinere fete, adolescente, nașe de botez, dar parcă una chiar atât de mică nu se mai pomenise pe la noi. Și-apoi mai era o problemă, trebuia să știu foarte bine Crezul”, pe care urma să-l recit în fața preotului și a altarului. ”Asta să fie singura problemă, a replicat Maica, fata învață ușor poeziile de școală, rugăciunea asta nu e altceva decât o poezie!” Într-un final, mama s-a lăsat convinsă cu o condiție: să învăț Crezul” până în ziua următoare, iar dacă voi putea să-l rostesc în fața ei fără greșeală atunci pot să fiu nașa micuțului Teodor, așa-l chema pe viitorul meu fin. Sigur că am învățat ca pe apă, cum se spune, rugăciunea, iar de atunci, până în ziua de azi, nu am uitat un cuvânt. În biserică eu am ținut copilul în brațe. Mi-aduc aminte cât de greu mi s-a părut! Era înfășurat într-o plăpumioară care-l făcea imens pentru brațele mele fragile și pentru trupul meu mic de copilă. Abia mă vedeam în spatele mormanului de mătase și dantelă albă. Preotul a deschis o carte mare, aurită, la nivelul privirii celeilalte nașe, mult deasupra creștetului meu. Nici să fi vrut, nu puteam citi! Eu am rostit, cu glas puternic și obrajii în flăcări, privind tot timpul la veșmântul preotului: ”Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor…” și tot așa până la final, în timp ce nașa cea înaltă a citit toată rugăciunea din cartea aurită. Cât de mândră am fost de realizarea mea! Când ne-am întors de la biserică, în poarta casei finuțului meu aștepta Tătăișa. Mi-a adresat o întrebare și i-am răspuns pe măsură, Maica îmi vorbise despre obiceiul acesta și mă învățase răspunsul. ”Ce-mi aduci nănașă mare?” – a întrebat Tătăișa. Nănașă mare! Un ciot de om, îmbujorat de emoție și efort, sub greutatea prețioasei podoabe pe care o purta în brațe! ”Am dus un păgân și aduc un creștin!” – am răspuns repede și i-am dat ei copilul, bucuroasă că trecusem cu bine și această ultimă etapă a ritualului.

Scriind aceste rânduri, îmi amintesc de credința celor din Submarginea cu privire la vizitele care se făceau nou-născuților, după ce erau aduși din maternitate. Am fost cu mama de multe ori în astfel de vizite. Se duceau supe de pui de casă, prăjituri și alte bunătăți pentru leuze, apoi se trecea la complimentarea pruncilor din leagăn. Că sunt frumoși, că seamănă cu unul sau altul dintre membrii familiei, că, uite, în forma buzelor sau a ochilor se ghicesc trăsăturile nu știu cărui străbun și așa mai departe. Câte nu spuneau oamenii mari în timp ce priveau mogâldeața învelită strâns în scutece, atât de strâns că părea arestată în micuța sa fortăreață, care se legăna, de la stânga la dreapta, pe două tălpi de lemn. În primele luni de viață pruncii erau înfășați cu picioarele drepte și mâinile perfect întinse pe lângă corp, pentru a păstra o ținută dreaptă corpului și să nu se dezvolte cumva cu membrele strâmbe. Cât de chinuiți erau sărăcuții! Așa am fost și eu, mă bucur mult că nu am amintiri din perioada aceea!

Când plecam din casa în care era un copil mic, sugar, obligatoriu trebuia să culeg de pe hainele cu care eram îmbrăcată (mă învățase mama și eu o imitam) o scamă cât de mica, dacă nu era cu putință, dacă nu găseam una, făceam gestul culegerii uneia imaginare. Apoi scama se punea în așternutul copilului zicând: ”Nu iau nimic cu mine, nici somnul, nici țâța!” (adică laptele copilului). Doar așa era sigur că acel copil va dormi bine, iar mama sa va avea suficient lapte ca să-l hrănească. Copilașul purta, de asemenea obligatoriu, un șnur roșu la încheietura mâinii, pentru a-l apăra de deochi.

Încă înainte să se nască, un copil trebuia ferit de eventualele semene care ar fi putut să-i marcheze pentru totdeauna trupul. De aceea femeile însărcinate nu-și puneau pe pântece niciun obiect, ca să nu apară urmele pe trupul viitorului copil. Tatăl meu s-a născut cu desenul unei flori, a unei dalii, pe piciorul drept, asta pentru că Maica se fotografiase însărcinată, ținând în mână, lipită de pântece, o floare.

Eu am altă poveste. Mama a poftit foarte tare fragi din pădure, însărcinată cu mine fiind. Tata i-a cules fragii într-un ulcior, pe care-l luase de acasă cu apă. Mama, grăbită să le savureze, a răsturnat fructele în palmă, câteva căzându-i pe burtă. Pe marginea palmei mele, a mâinii drepte, există și azi imaginea unei frăguțe, care devine mai purpurie în sezonul în care delicioasele fructe se coc. Ce motiv aș mai avea eu să nu dau crezare acestor minunate superstiții?

Vezi arhiva rubricii Ierburi dulci, pajiști amare. Leacuri și blesteme din Submarginea de Ani Bradea

Comentați via Facebook

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.