Amintiri din copilăria mea…

916
Fetita iarna in zapada
Sursa imagine: http://sandrajolly.deviantart.com

În „Romanul adolescentului miop” (1928), Mircea Eliade afirma că „amintirile sunt icoanele timpului pierdut„, Balzac în „Verișoara Bette” spunea că „fericirea nu creează nimic altceva decât amintiri, iar George Sand susținea că „amintirea este parfumul sufletului„. Eu cred că, prin ceea ce am să povestesc, mă simt mai aproape de lumea copilăriei lui Creangă, de jocurile și jucăriile copilăriei marelui humuleștean. „Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească, …parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie„, spunea Nică al lui Ştefan a Petrei Ciubotariul din Humuleşti.

Cred că mi-am adus aminte de minunatele amintiri din copilărie ale genialului Creangă, acum, când din toate colţurile ţării se aud colindele moşilor şi strămoşilor noştri! Eram copil și cântam colinde cu alți copii mai mari sau mai mici și, Doamne, ce bucuroasă eram! Mi-aduc aminte de copilărie, mi-aduc aminte de mama, de tata și de bunici, mi-aduc aminte de zilele senine, mi-aduc aminte de mine cum așteptam darurile de Moș Nicolae, de Moș Crăciun, chiar dacă oficial era Moș Gerilă! Dar copilăria nu știa de nimic, ci numai de bucuriile prilejuite de sărbătoare.

Poate că acum este momentul să-mi amintesc că pe soba bunicii fierbea încet oala cu borşgros, o fiertură de mălai, cu borş şi leuştean, iar mama fredona încet colinde şi cântece numai de ea ştiute. Oare de ce avea gust desăvârşit această fiertură simplă, care şi-a pierdut actualitatea? Să fie de vină evoluţia gustului sau de vină o fi graba noastră nebună?

Mi-aduc aminte de turta de mălai îndulcită cu sucul de la sfecla de zahăr, turtă coaptă în cuptorul sobei în care ardeau cu foc mic lemnele de salcâm, stejar sau din vreun copac pe care tata îl tăia atunci când „îşi făcuse veacul„, adică se uscase. Iahnia de fasole, în care se zăreau frunzele de dafin, mărarul, morcovul, ceapa şi chiar o bucată de roşie scoasă din saramură, pregătită să fie atacată de lingurile hulpave ale mesenilor hămesiţi. Punea bunica și apoi mama, roşii mici, cu codiţă, în borcane în care aşeza frunze de viţă de vie, iar roşiile păreau că se zbenguie ca nişte copii răsfăţaţi, la adăpostul frunzelor verzi ca vara. Mama îmi făcea halva turcească, un dulce pe care nu l-am mai gustat din copilărie, însă a rămas acolo în memoria mea afectivă.

Ce am făcut astăzi cu multe dintre aceste bucate, care n-au rămas, unele, nici măcar în cărţile de bucate? Poate că acum ar fi timpul să ne îndreptăm gândul spre casa bunicilor, a părinților, pentru feluri de mâncare care ne-au hrănit copilăria. Bunica și apoi mama m-au învățat multe secrete, dar orașul m-a învins, mi-a alungat simplitatea copilăriei, și m-am adaptat la altă lume, nu știu dacă mai bună sau mai rea, dar, sigur, altă lume. Poate că nici timpul nu a mai fost același, nici eu nu am mai fost copil, ci un adult într-un apartament, un adult care rar a mai avut ocazia să alerge prin curte, să colinde, să facă oameni de zăpadă, să se bucure de o libertate deplină. Poate că nu e timpul trecut. Tare aș vrea să mai fiu copil, măcar acum în postul Crăciunului!

 

Comentați via Facebook

2 COMENTARII

  1. Sunt rascolita sufleteste . Am simtit nevoia sa ma chircesc , sa fiu un picut mai mica , sa fiu asa cum imi simt acum sufletul ; copil ! Multam mult . Parca ma simt mai curata , mai buna , mai limpede …impacata !

  2. Copilul din noi pleacă odată cu noi, Dar până atunci el stă mereu într-un colț al conștiinței noastre și se ridică de câte ori îl ajutăm să se ridice. Cred că din când în când merită să mai îmbrăcăm haina copilăriei și luna asta poate că e cea mai potrivită. E chiar timpul bucuriei, al copilăriei. Mă gândesc că pentru câteva clipe putem să lăsăm adultul din noi să aștepte la ușă și noi să ne copilărim. E un drept, o datorie și o imensă bucurie!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here