Aurelian Mihai (ALDE) – Mare guru al traseismului transcendental, candidat în Diaspora la Camera Deputaților

1216
Aurelian Mihai - ALDE PMP PNL PPDD Traseist

Daca traseismul ar produce valuri convulsive de plăcere și exaltare mentală cu fiecare schimbare a carnetului de partid, deputatul Aurelian Mihai s-ar detașa fără doar și poate ca traseistul cu cele mai intense climaxuri și poluții politice, din întreaga tagmă a traseiștilor care experimentează această formă de euforie pre- și post-electorală.

Subprodus al schimburilor de fluide și solide dintre Magda Ciumac și Tolea (tot Ciumac) și, implicit, al scărpinării cefei acoperite de peste 50 de tonuri de gri a lu’ Domnu Dan (Diaconescu), cetățeanul Aurelian Mihai a ajuns în 2012 în Parlamentul României, cu preponderență grație voturilor fraierilor românilor de pretutindeni, care au pus botu’ la vrăjeala Marelui Guru al Otevismului de sorginte senzaționalistă și mai ales care au înghițit pe nemestecate șpârla cu 20.000 de EURO moca, aruncată la mișto de eminența cenușie a PPDD. Și uite așa, tânărul care bătea din poartă-n poartă pentru a vinde publicitate pentru publicația „Noi în Spania, evident în schimbul unui comision, a ajuns printr-un accident, parlamentar al României.

Odată intrat în sânul Nirvanei parlamentare, tânărul deputat al Partidului Poporului s-a uitat în oglindă și și-a dat seama că a devenit chiar mai ciumeg decât Dan Diaconescu, căruia gorjenii roșii și mașina de partid USL-istă i-o dăduseră substanțial freză și care anunțase că-și bagă picioarele în el de electorat. Pe fondul acestei revelații, Aurelian Mihai a realizat că cel mai important obiectiv al mandatului său de parlamentar trebuie să fie însăși promovarea sa și a intereselor sale.

Astfel se face că în februarie 2012, Aurelian Mihai solicită în Ședința Comună a Camerelor Reunite ale Parlamentului să se aprobe o finanțare de 200.000 de lei, pentru publicația „Noi în Spania”, publicație care aparține unor oameni de afaceri bulgari și pentru care domnia sa lucrase ca și comisionar. Amendamentul 3569, deși respins de Parlament, releva negru pe alb, faptul că Aurelian Mihai este ghidat, în modul său de a înțelege și face politică, doar de interese personale. Reacțiile din mass-media de limbă română din Diaspora n-au întârziat să apară, un exemplu elocvent fiind articolul „Manipulare, persuasiune și politică de interes” apărut în publicația „Occidentul Românesc” și care cataloghează gestul lui Aurelian Mihai drept o jignire adusă presei de limba română din afara granițelor, reamintindu-i parlamentarului proaspăt-ales că nu este deputat pentru „Noi în Spania„, ci pentru „toată mass-media și toți românii din Colegiul 1 Diaspora, colegiu căruia îi sunt arondate Franța, Italia şi Spania„.

Și tot așa se face că, în 2013, când o mare parte din suflarea PPDDistă a simțit vântul schimbării și a intrat în transhumanță, Aurelian Mihai s-a lepădat și el de Domnu’ Dan și și-a aplicat pe buzunarul de la piept o etichetă cu „independent„. În Spania, unde Aurelian Mihai înhățase 60% din voturile liber exprimate în 2012, PPDDiștii care băgaseră muncă voluntară la afișe cu doar 5 luni înainte, au intrat in fibrilații și i-au cerut, in van, demisia.

De partea cealaltă, cu gustul libertății ideologice și doctrinare pe buze, tânărul parlamentar a început să se delecteze cu cele mai fine plăceri deputățești, precum turismul politic pe banii statului (deși, la un moment dat a declarat că își plătește singur deplasările), mimatul empatiei și neputinței în fața celor care-i populează circumscripția, răsfățul papilelor gustative cu tot soiul de rafinamente gastronomice, pe la mesele date de diferiți pupincuriști, etc șamd. Pentru că a putut, și-a tras și 11 angajați la biroul său de deputat (unul cu contract individual de muncă și 10 în baza unor convenții civile), pentru care a decontat câteva mii de EURO.

Astfel se face că, într-una dintre escapadele sale electorale parlamentare, Aurelian Mihai a ajuns în Italia, la Siena, unde niște unii dintre ai noștri țineau o întâlnire. Și cum l-au văzut aștia la chip pe marele haiduc parlamentar care, în campanie, promitea o inițiativă legislativă pe lună pentru diasporeni, i-au cerut și ei, printre altele, să dea din aripile legislative pentru conaționalii din Spania care, dorind să obțină cetățenia spaniolă, sunt forțați să renunțe la cea română. Ultragiat până la ultima celulă, Aurelian Mihai le-a sugerat tupeiștilor să țină ciocu’ mic, pentru că spaniolii – care și așa au fost de gașcă și i-au primit pe căpșunari – nu pot fi deranjați cu astfel de „prostii„. Apoi, după cum îi șade bine unui lider ciumeg, le-a bătut obrazul alora care au luat cuvântul pentru că i-au stricat zen-ul cu chestii de care el nu a fost ales să se ocupe și care, nici măcar n-ar trebui să-l preocupe, dat fiind faptul că el nu mai are nevoie de ei pana in 2016!.

Întâmplarea de la Siena a fost un soi de punct de cotitură pe drumul inițiatic al lui Aurelian Mihai, marcând momentul în care deputatul a făcut primii pași către grupa mare a politicii, acolo unde activează cei mai mari maeștri ai traseismului transcendental. Pas cu pas, tânărul yoghin politic a început să învețe de la diferiți mentori conjuncturali, cu o mai mare vechime prin Parlament, cum să se așeze în cele mai interesante poziții parlamentare: poziția ficus, poziția răzgândacului electoral, poziția tufă de Guineea.

În februarie 2015, Aurelian Mihai a realizat că pentru a executa cu succes poziția reprinderii câinelui cu covrig în coadă – aducătoare de alți 4 ani vegetativi în Parlament – ar cam trebui să schimbe salteaua de yoga electorală. Și uite așa, după mai multe evaluări și profitând de o reevaluare în sens pozitiv a traseismului de către PNL, Aurelian Mihai a ales salteaua galbenăAlinei Gorghiu, recomandată călduros de mulți alți traseiști de real succes. După un an în care a executat poziția săgeată erectă între steluțe, ce-i drept destul de neconvingător, Aurelian Mihai s-a trezit dat la o parte de pe saltea de Mihai Voicu care, speriat să candideze în București unde este ceva mahăr de filială, s-a refugiat în Diaspora, acolo unde pentru atingerea extazului parlamentar, nu e nevoie decât să te așezi, de vreo 2-3 ori, în poziția de peisaj vivant cu ochelari.

Văzându-și compromise șansele de a se integra în absolutul deputăției diasporeze, în septembrie 2016, Aurelian Mihai a rupt în mii de bucăți fâșul primit de la Vasile Blaga, s-a lepădat de PNL-ism și s-a dus, plin de speranțe și dorință, să exerseze poziția mărului pleșuv alături de mega-traseiștii și băsiștii din PMP. În octombrie 2016, când toate pozițiile potențial eligibile au fost date către unii la care Băse și Tomac aveau ceva datorii karmice anterioare, Aurelian Mihai s-a dezis și de băsism și de mere și a defectat fix pe salteaua uselistă a lui Călin Popescu Tăriceanu. La capătul celei mai complexe și rapide spirale electorale din istoria recentă a României, visele lui Aurelian Mihai (zis și Usain Bolt de Fetești) au căpătat ceva contur real, când însuși Călinuș l-a uns guru-șef peste lista sa diasporeză la deputați, poziție cu ceva șanse de succes, la o eventuală redistribuire.

Cei patru ani de deputăție n-au rămas fără urmări academice pentru traseismul românesc, experiența acumulată permițându-i lui Aurelian Mihai să aibă cunoștințele necesare pentru elaborarea unui tratat fundamental despre traseismul rapid, Traseusutra și pentru punerea lui în practică într-o viitoare Mișcare de Integrare Traseistică în Absolut (M.I.T.A.). O inregistrare video difuzată de News Diaspora și în care este surprins marele guru al traseismului rapid, arată nivelul înalt de volatilitate transcendentală la care poate ajunge un traseist, în exercițiul mandatului său.

Dar, dacă tot veni vorba de mandat, este echitabil să nu fie lăsată deoparte cea mai importantă inițiativă electorală a lui Aurelian Mihai, care a vizat atragerea voturilor cultelor neoprotestante din Diaspora aaa… cetățenii români din Diaspora, și anume organizarea Congresului Românilor de Pretutindeni, desfășurat între 24 și 25 iunie 2016, la București.

Un soi de școală de vară cu tematică religios-politică organizată pe genunchi, „Congresul Pocăiților” – vorba lui Sorin Cehan de la Gazeta Românească – s-a concretizat într-un un soi proiecție în premieră mioritică a unui vechi succes de box-office al Diasporei asociative, intitulat  sugestiv „Războiul Sectelor„. Acest lucru a fost posibil datorită impunerii – de către Secretariatul Tehnic pentru organizarea Congresului Românilor de Pretutindeni, condus de Aurelian Mihai – a unei metodologii privind strângerea de semnături pentru cei care șimțeau fiorii reprezentativității pe șira lor diasporeză, metodologie care mirosea, de la distanță, a procedură de preselecție cu dedicație. 

Astfel, potrivit gândurilor care locuiau, în momentul respectiv, paleocortexul lui Aurelian Mihai și al altor eminențe cenușii (co)interesate în organizarea ultra-rapidă a taberei de vară pentru diasporezi, toți cei care aspirau la beneficiile statutului de reprezentant al Diasporei, erau nevoiți să strângă 500 de semnături olografe ale unor români (posesori de cărți sau de adeverințe de rezidență în altă țară), adică undeva la 71,42 semnături pe zi, cifră imposibil de atins de un om care nu dispune de ceva logistică administrativ-religioasă sau asociativ-politică. Realizând că până și reprezentanții „de casă” ai partidelor întâmpinau dificultăți în a aduna autografe și că evenimentul risca să rămână fără reprezentanți (fapt ce ar fi însemnat și returnarea banilor primiți pentru organizare), a convins membrii Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării din Camera Deputaților şi pe cei ai Comisiei românilor de pretutindeni din Senat să aprobe, în ședință comună o derogare de la cerințele anterioare, stabilind că onor-candidații pentru fotoliile de reprezentant trebuie să vină doar cu 250 de semnături olografe ale unor români (posesori de cărți sau de adeverințe de rezidență în altă țară), în 24 zile. Favorizați de cerințe au fost, fără doar și poate, membrii bisericilor neoprotestante, beneficiari direcți ai unei discipline religios-administrative, capabile să convertească enoriașii în „voturi”, „semnături” sau „participanți”.

Așa se face că, în ciuda faptului că s-a constituit într-un eveniment a cărui organizare a frizat ridicolul și care a încălcat judicios litera legii prin faptul că Secretariatul Tehnic pentru organizarea Congresului Românilor de Pretutindeni nu a publicat listele de susținători pentru „delegații validați”, în termenul prevăzut în propria-i metodologie. Un excelent articol pe această temă, intitulat „Congresul românilor de pretutindeni – de la ridicol la ilegal” a fost publicat în Tribuna Românească din Washington, sub semnătura lui Bogdan Banu.

Claie peste grămadă, școala de vară pentru diasporezi numită formal Congresul Românilor de Pretutindeni – al cărei amfitrion a fost Aurelian Mihail-a costat pe contribuabilul român vreo 300.000 de EURO, consumați (din declarațiile celor prezenți) pentru cazarea și masa celor 49 de „reprezentanți” și, probabil pentru alte activități și cheltuieli pe care le cunoaște doar Aurelian Mihai, dat fiind faptul că nu a fost dat publicității niciun document în care să se justifice cum au fost cheltuiți banii alocați pentru organizare. Așa se face că cei care au venit la București pentru a lua parte la spectacolul de pantomimă politico-religioasă intitulat „alegerea conducerii așa numitului Consiliului Românilor de Pretutindeni„, au fost nevoiți să bage mâna-n buzunar pentru bani de transport, pentru că Secretariatul condus de Aurelian Mihai, n-a avut asta în planul de cheltuieli deductibile pentru organizarea evenimentului.

Pe scurt, fiasco-ul numit Congresul Românilor de Pretutindeni a reușit să închidă Diaspora „în curtea mică a bisericii, unde e în general linişte„, după cum bine spunea Sorin Cehan. În rest, toate bune și frumoase, evenimentul la care au venit 49 de participanți și au plecat 35 de șefi, a fost catalogat drept un succes fulminant, ce-i drept doar în lumea paralelă a lui Aurelian Mihai și a celor de publicația Noi în Spania (da, coincidență, fix aia pentru care deputatul ex-PPDD cerea în 2013 o finanțare de 200.000 de EURO). Poate doar un succes în sensul de cum să spargi 300.000 de EURO fără ca cineva să înțeleagă pentru ce… Sau cât s-or fi cheltuit, pentru că nici Eugen Tomac, care a lansat acuzația și nici Aurelian Mihai, care a încasat pumnii, n-au oferit nicio explicație sau document vis-a-vis de tema asta.

Notă: Ca să evităm discuțiile inutile vis-a-vis de faptul că nu i-am gâdilat orgoliul candidatului și nu am poleit imaginea, reamintesc cititorilor că Leviathan.ro este o publicație care pune doar întrebări incomode și care nu face laudatio politic. Candidații la poziții publice sunt bagați în malaxor și striviți cu întrebări și situații dificile. Dacă fac față sau nu, e problema lor. În concluzie, susținătorii domnului deputat, aflați în cautare de informații pozitive, sunt invitați să juiseze cognitiv citind articolele publicate pe site-ul domnului Aurelian Mihai sau advertorialele și interviurile de campanie pe care le distribuie membrii ALDE Diaspora.

Nota Bene: Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare.

Post-scriptum: Pentru conformitate. Am avut un dialog privat cu domnul Aurelian Mihai si chiar am descoperit un tip foarte echilibrat și cu simțul umorului. Știam că are verbul la el, din luările de poziție din CD, pe care le-am urmărit, dar m-a lăsat destul de perplex reacția lui la material. Adică, spre deosebire de înjurăturile pe care mi le-am luat de la alți candidați băgați în malaxor, deputatul ALDE a fost nu doar extrem de civilizat, dar și extrem de jovial în exprimare.  Exact cum NU mă așteptam să se poarte un om politic, după ce a citit un articol nu tocmai laudativ. E clar că e din alt aluat față de un anumit grataragiu din Tarragona, care ne va reprezenta în acest nou mandat, în CD. Ce să zic, nativ sau nu, omul e un bun diplomat și are șansa unei cariere politice reale, dacă nu o să se schimbe.

Comentați via Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here