”Casa Filipescu-Cesianu – un muzeu pentru toate vârstele, gusturile şi trăirile” de Mirela Nicolae

3728

rubrica museum leviathan.roLa finele anului trecut, Muzeul Municipiului Bucureşti prin persoana istoricului Adrian Majuru, director al acestuia, inaugura în prezenţa specialiştilor şi a unui numeros public, Muzeul Vârstelor găzduit de proaspăt renovata Casă Filipescu-Cesianu.

La mai toate recepţiile inaugurale nu ai timp să te bucuri pe îndelete de exponate şi de modul lor de aranjare. Mi-am propus la finele lui decembrie 2016 ca, în vacanţa de vară 2017, să revin şi să vizitez în tihnă, poate singurul muzeu din Europa de acest tip.

Zilele trecute am călătorit în spaţiu, până pe Calea Victoriei colţ cu strada Sevastopol, dar şi în timp, acolo unde bucureşteni de vază şi obişnuiţi au trăit, iubit şi creat.

Curtea Muzeului varstelor București
Curtea Muzeului Vârstelor. Foto: Mirela Nicolae

Vârstele Capitalei pe care vizitatorul le descoperă în acest muzeu nu sunt doar ale oamenilor, ci şi ale modelor (de la îmbrăcăminte şi încălţăminte până la decoraţiuni interioare), ale arhitecturii şi ale psihologiei colective.

Amplasamentul este gândit pe nivelurile parter şi etajul întâi al clădirii; are săli specializate de la istoria fizionomiei până la istoria aparatelor uzuale folosite într-o locuinţă. M-am amuzat copios să revăd o cutie muzicală, un gramofon, un magnetofon cu bandă şi unul dintre primele telefoane mobile importate.

E fascinant să pătrunzi în interiorul altui veac sau chiar deceniu şi să constaţi cât de mult s-au schimbat preocupările oamenilor şi modul lor de gândire, de raportare la confortul cotidian.

Sursa foto Facebook Casa Filipescu Cesianu
Sursa foto: Facebook Casa Filipescu Cesianu

Doamnelor şi domnişoarelor le recomand să studieze cu atenţie îmbrăcămintea expusă. Vor vedea ce purtau damele din vremea lui Caragiale sau emancipatele demoazele din La Belle Époque. Domnii au la dispoziţie, spre vedere, o întreagă colecţie de arme albe şi de foc, strânsă de la fanarioţi încoace (săbii, hangere, pumnale, iatagane, pistoale).

Cel mai tare se vor bucura copiii pentru că Muzeul Vârstelor are o structură interactivă: în permanenţă sunt proiectate scurte filme istorice despre populaţia Bucureştiului şi clasele sale sociale. Multitudinea exponatelor poate fi desluşită apelând la un ecran de tip-computer care înmagazinează diverse detalii. Există şi un puzzle din cuburi care-i prezintă pe câţiva celebri locuitori în ipostaze diferite – de copil şi adult.

Foto Mirela Nicolae
Foto: Mirela Nicolae

Într-una din încăperi, fotografiile cronologice de secol XIX şi XX ilustrează cel mai bine metamorfozele prin care a trecut şi trece populaţia oraşului în care m-am născut.

Iar cireaşa de pe tort apare în ultima sală când, datorită unui program computerizat, cu ajutorul unui muzeograf, te poţi fotografia şi poţi vedea cum vei arăta peste 30 de ani.

Eu am aflat, însă nu ştiu cum va arăta Capitala în viitor. Programul nu îmi poate spune… deocamdată.

Casa Filipescu-Cesianu mai găzduieşte şi expoziţii temporare într-un modern pavilion-anexă (eu am văzut expoziţia dedicată dispărutei Mânăstiri Văcăreşti) iar la mansarda casei au loc ateliere de pictură, desen, comunicare, istorie pentru şcolarii interesaţi.

exponate muzeul varstelor
Exponate din Muzeul Vârstelor. Fotografie de Mirela Nicolae

Sper ca din toamnă părinţii şi profesorii să înţeleagă utilitatea recursului la memorie pe care-l pot face la Muzeul Vârstelor printr-o scurtă vizită de circa o oră, o oră şi jumătate sau printr-o lecţie modernă, deci de neuitat.

Preţul biletelor este unul derizoriu: 5 lei/adult şi 2 lei/elev, student, pensionar.

În cazul în care nu vă faceţi curaj să intraţi în cele două clădiri, puteţi zăbovi gratis pe o bancă situată în parcul superb amenajat al mini-complexului.

Foto Mirela Nicolae muzeul varstelorRapiditatea cu care se mişcă societatea actuală ne face, adesea, să uităm chiar de noi, de pasiunile noastre nespuse şi netrăite, să uităm că avem nevoie de o identitate şi de rădăcini.

Muzeul Vârstelor creat de specialiştii Muzeului Municipiului Bucureşti oferă un popas în gândurile şi în trecutul nostru. Văzând acest trecut poate îmbunătăţim prezentul şi, de ce nu?, viitorul.

Mai mukte detalii despre Casa Filipescu-Cesianu şi Muzeul Vârstelor găsiţi la: https://www.muzeulbucurestiului.ro/casa-filipescu-cesianu.html

casa filipescu cesianu foto mirela nicolaecasa filipescu cesianu foto mirela nicolae

bucuresti muzeul varstelor

muzeul varstelor casa filipescu cesianu

secolul 18 muzeul varstelor
Imagini din Muzeul Vârstelor

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.