”Căsătorii și divorțuri în secolul al XVIII-lea” de Daniela Șontică

339
memor daniela sontica leviathan.ro casatorii divorturi sec XVIII

logo rubrica memor daniela sontica leviathan.roViața de familie în secolul al XVIII-lea era plină și tumultuoasă în Țara Românească. De la botez și până la cântarea de deasupra gropii, omul era legat de biserică.

În scrisori, jalbe, testamente și alte mărturii scrise, păstrate în arhive, se pot vedea mai ales nemulțumirile, pricinile de certuri, motivele de divorț.

În cartea Constanței Ghițulescu, ”În șalvari și cu ișlic”, publicată la Editura Humanitas, găsim o sugestivă cronică a familiei valahe din secolul amintit.

Autoarea povestește felul în care se dezlegau litigiile dintre soți, și anume, aceștia, dacă nu se mai înțelegeau, luau calea bisericii. Adică mergeau la Mitropolie, în București, unde se judecau tot felul de pricini și unde Vlădica ”împărțea” dreptatea. De aici și proverbul lui Anton Pann: „Duminica cununie,/Și luni la Mitropolie”, cu timpul, sintagma ”a urca Dealul Mitropoliei” devenind sinonimă cu a divorța.

Mitropolia – după Gh. Ionescu Gion, ”Istoria Bucurescilor”
Mitropolia – după Gh. Ionescu Gion, ”Istoria Bucurescilor”

Autoarea cărții a descoperit că între anii 1700 și 1800 s-au făcut 420 de jalbe de divorț, ceea ce, chiar și la populația de atunci, se poate spune că era o rată mică. Căsătoriile boierești se aranjau în așa fel, încât să aducă ulterior niște profituri maxime familiei.

Un alt obicei era de a nu se face căsătorii între pământeni și străini, fiind mai mult voința lui Vodă decât a oamenilor.

Mai erau însă unii fii de boieri care doreau să-și unească destinele cu persoane de neam străin.

Banul Mihai Cantacuzino povestește în cronica sa despre nedoritul amestec al lui Nicolae Vodă Mavrocordat în viața tinerilor însurăței. Acesta a interzis căsătoria dintre Maria Cantacuzino și Constantin Zaguriano, vel grămătic, el fiind de neam grec. Cei doi au vrut să fugă peste Dunăre să se cunune acolo, dar oamenii domnitorului i-au prins, obligând-o pe boieroaică să se cunune cu vistierul Constantin Ramadan. Până la urmă, aflăm din cronică, ”măcar că cu sila se măritase, dar cu toate acestea, el fiind om bun, cu cinste și de neam bun, a trăit cu dânsul prea bine”.

Reținem ideea că în secolul al XVIII-lea, oamenii aveau mai multă frică de Dumnezeu și rușine de oameni, de aceea, nu divorțau decât în rare cazuri. Mai ținem cont și de faptul că o femeie divorțată își găsea mai greu un alt soț. În orice caz, îi trebuia o zestre mult mai mare.

Vezi: arhiva rubricii Memor de Daniela Șontică

Comentați via Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here