”Cât de piaţă-i Piaţa Mare?” de Lică Barbu

839
Piata Halelor Piata Mare Braila

proza scurta leviathan.ro logo…”Vecine! Spuneau ăştia la «Ştiri» că troleul 85 nu mai circulă pe la Universitate” – conversa un brăilean cu un vecin când se aflau la o partidă de pescuit. Şi aruncă cu bâta-n Balta Brăilei.

Brăila, ca orice oraş din lume, are şi el pieţele lui, dintre care una sigur este o Piaţă Mare. I se mai spune şi Piaţa Halelor. Dar nu asta contează. Ba, contează! Căci nu orice Piaţă Mare din alte oraşe de pe planetă are hale mari ca la Brăila. Uite, de exemplu, Piaţa Drogurilor nu are hale. Poate doar hahalere.

Lică Barbu
Lică Barbu

Fiind un client constant al acestei pieţe, mă pregătesc într-o zi de martie decembristă (vremea se juca cu închipuirile noastre de pregătiri pentru Crăciun), atât sufleteşte cât şi financiar, să-mi fac rondul cotidian de cetăţean căruia i-au intrat în reflex aceleaşi obiceiuri zilnice: sacoşa – lista – piaţa. Lista memorabilă de cumpărături, adică o ştiu din memorie, cum ştiu data naşterii, prima zi de şcoală, prima iubire, o refac pe drum desfăşurând-o imaginar şi socotind echilibrul dintre totalul costurilor mărfurilor şi totalul meu din buzunar. Probalitatea de a pune un egal e nulă. Din bun-simţ şi ambiţie cetăţenească, nu pun. Din această cauză contabilicească şi cu ochi de pieton corect la semafor, mă împiedic ca un nărod de o delăsare a asfaltului. De fapt, normal i se spune Groapă Pentru Nărozi, dar eu am plecat să fac piaţa, nu să critic nărozii şi/sau edilii oraşului. Poticneală benefică, aş spune, pentru că mi s-a aprins semaforul din cap şi am primit undă verde pentru o idee simplă de răsturnat monotonia zilnică. Două puncte: astăzi, în faţa vânzătorilor, nu o să mai fiu acelaşi client protocolar, plictisitor, sufocant, insistent, sâsâitor, rutinat. O să fiu altfel de cum pregătesc ei ”placa” să mi se adreseze. Sclipirea ideii libertine care mi-a venit are o întrebare de fond citadin: Cum nene? Nu pot să vă satisfac curiozitatea şi nu am cum  să-mi derulez în minte un scenariu deoarece în faţa mea a apărut PIAŢA: hâdă, colorată, calmă, zgomotoasă, curată, pătată, scumpă, gratuită, o oală mare plină de contraste. Cred că d-asta i se spune Piaţa Mare. Cu sacoşa-n dinţi şi inima-n mână, adică invers, dar aici curajul contează, procedez şi eu metodic ca piaţa venit la om, adică invers, dar aici curajul nu mai contează.

Voi cumpăra curaj… ăăă… asta… cartofi, apoi într-o pungă separat pâinea, apoi… Şi iau preţurile la vizionat. Ia, uite! Ieri era mai scumpă salata. Cât o fi ceapa verde?  N-are preţ. Din comoditate nici nu întreb. O să strige sigur preţul. Na, c-am ajuns la cartofi! Băi, ce de preţuri au ăştia! La unii din carton format A5, la alţii din carton reformat. Unii au şi preţuri ecologice, adică e ”sculptat” direct pe un cartof. Criză de carton, cred. Preţuri şi preţuri, cu felurite texte: ”Cartofi roze”, or fi din trandafiri, ”Cartofi Covasna”, or fi de fabrică, ”Cartofi di Suciava”, or fi româneşti. Mă opresc aici. Cu aerul omului de ştiinţă în cultura brazdelor de cartofi aclimatizaţi la Brăila, întreb:

– Cartofi de Chichimonia, n-ai?

Mustăciosul din spatele movilelor de cartofi îşi caută prin memorie toate soiurile de cartofi pe care le ştie. Ăsta sigur îi lipsea.

– N-am, bre! – îmi întăreşte el bănuiala. Aiştia-s mai buni di care zâci ’mata.

Şi-mi taie transversal un cartof ca probă de necontestat.

– Taie-l longitudinal, nu transversal! – cer o probă şi mai de necontestat. Vrei să mă păcăleşti?

Mustaţă mă cântăreşte din ochi şi din obişnuinţă. ”Ce-o vrea omu’ aista, nene? O fi vreun control sau vreun tâmpit care şuguieşte?” – îl dă de gol mimica feţei.

–  Hai, pune-mi două kile! – cer în sfârşit.

Răsuflă vesel şi umple tasul.

–  Alo! Ce faci? Două kile ţi-am cerut.

– Lasă aşa! Să mai hii pe la mine!

Băiat de treabă. Cred că m-a confundat.

La pâine, codiţă. Semn că e caldă. Citesc pe gemuleţul de la intrare un text ”normal” redactat pe calculator: ”Pâne pe vatră”.

–  Pâine pe româneşte cu aromă de grâu, aveţi?

Vânzătoarea pricepe aluzia şi-mi face jocul.

–  Nu, n-avem! Asta e turcească şi ăştia nu ştie bine româneşte. Grâu avem doar la pachet în Turcia, spuse ea zâmbind, aruncându-mi în sacoşă două pâini zdravene şi bine rumenite. Măi, să fie! Să fie, zic! Metoda mea e avantajoasă. Dacă ţine, ţine! Başca, distracţia!branza

La brânzeturi, nici nu am intrat bine printre brânzari, că zeci de cuţite cu cubuleţe de brânză-n vârf s-au îndreptat spre gura mea. Improvizez pe loc rolul unui client burduf de cunoştinţe lacto-brânzăreşti. Mă las puţin rugat, implorat, invitat, de-mi venea chiar să plâng de emoţie. Figuri. Reţinut totuşi în gesturi, gust câteva ”cuţite”. Cu toate că îmi trec pe limbă felurite gusturi din lume, pentru mine toată brânza e la fel: albă.

Mmmm!!… E sărată!… Mmmm!!… E prea moale!… Mmmm!!… E prea slabă!… Mmmm!!.. Jocul ăsta are până la urmă un final, drept pentru care aplic aceeaşi tactică punând întrebări ciudate şi ies de la brânzeturi ţopăind cu sacoşa plină de telemea grasă, bine scursă şi ieftină.

La un magazin cu preparate din carne am cerut salam de toamnă cu eticheta din vară şi mi s-a adus un salam de undeva din spate. Adică, în dezordinea sosirii. Nici nu mi l-a cântărit. La experienţa lor, nici nu era nevoie.

Am cerut, aşa în glumă, îngheţată expirată, la un butic. Tinerica vânzătoare a dispărut două secunde şi m-a servit şefa personal. Li s-a părut ciudat să cer îngheţată într-o zi de martie decembristă. Chiar aşa! Ce-mi veni să cer îngheţată? Păi, dacă ăsta-i scenariul, ce să fac? Oricum, o va mânca nevastă-mea, că doar ea a cerut.rosii spania

La sectorul ”producători” de fructe, cultivatorii-tarabagii mai să mă dărâme cu preţurile lor. Să le descriu? Le ştiţi foarte bine. Ceea ce nu ştiţi e CUM să cereţi să vă servească. Întrebaţi-mă pe mine care am cumpărat ceea ce era mai bun de la ei, cerându-le pe limba lor: ”Banane f.f.f. dulci şi fără sâmburi”, sau ”Lămâi de seamă”, sau ”Roşii româneşti de seară” şi aşa mai departe. Mai departe, vin şi precizez:

– Stimaţi cumpărători! Nu fiţi numai consumatori! Fiţi şi spirituali! Nu veţi regreta! Doar puţină imaginaţie vă trebuie, căci subiecte câte vrei într-o piaţă. Mai ales dacă e şi mare. Ei!?

Hai, măi, brăilenilor! Mai cu viaţă, mai cu viaţă!

Comentați via Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here