Concerte și spectacole la Muzeul Municipiului București (august 2017)

628
Palatul Sutu, Muzeul Municipiului București
Palatul Sutu, Muzeul Municipiului București

Muzeul Municipiului București vă invită să vă bucurați de muzică și artele spectacolului în spații care inspiră deopotrivă artiștii și spectatorii și creează contextul unui dialog puternic, sensibil, vibrant.

Spectacolele și concertele lunii august vă vor duce în Palatul Suțu, reședință aristocratică cu arhitectură în stil neo-gotic, scară monumentală și oglindă de Murano, în casa-atelier a artistului Theodor Aman, unde pot fi admirate tablourile sale și mobilierul sculptat, și în grădina Casei Filipescu-Cesianu, cel mai nou muzeu din structura Muzeului Municipiului București.

Prețul unui bilet este de 10 lei și include vizitarea gratuită, în termen de 30 de zile, a muzeului care găzduiește evenimentul.

Irina Movilă
Irina Movilă

Irina Movilă, protagonistă a spectacolelor de teatru, alături de actorul Marius Bodochi, declara pentru MMB: ”La teatru, în sălile în care joc eu, din cauza distanței și a reflectoarelor foarte puternice, nu ai foarte des ocazia să vezi figura spectatorului. Deci, dintr-un anumit punct de vedere, mi se pre foarte frumos […] există o poezie și o energie a locului care potențează foarte mult ceea ce fac și asta îmi place foarte mult”.

În ceea ce privește concertele, acestea vor fi susținute de artiști titrați și formații cunoscute scenelor bucureștene, cu o gamă variată de instrumente și voci memorabile.

Programul spectacolelor care urmează în luna august 2017:

”Necuviință” – sâmbătă, 12 august, ora 20.30, la Casa Filipescu-Cesianu
Poezie veche de dragoste cu acompaniament muzical; cu actrița Irina Movilă, violoncelistul Andrei Cavassi și pianistul Cătălin Ene;

De la Baroc la Spectrul Clasic”De la Baroc la spectrul Clasic” – miercuri, 16 august, ora 19.00, la Palatul Suțu
Recital cu repertoriu care abordează muzica polifonică până la genul liric și al sonatei de tip clasic; cu: Maria Chifu – fagot, Olga Podobinschi – pian, Mihaela Pletea – soprană, Ciprian Ghiță – contrabas;

”Gânduri de seară” – vineri, 25 august, ora 20.00, la Muzeul Theodor Aman
Versuri de Eminescu însoțite de acorduri de Bach, Schumann și Haydn; cu actrița Irina Movilă și violoncelistul Dan Cavassi;

Arlinda Morava
Arlinda Morava

”Seară de vară” – duminică, 27 august, ora 19.30, la Muzeul Theodor Aman

Concert cu Arlinda Morava (soprană), Andreea Ștefănescu (vioară) și Bucharest Ladies Cvintet;

”Preludii inoportune”– duminică, 27 august, ora 20.30, la Casa Filipescu-Cesianu
Recital de lirică universală, monoloage, momente comice și secvențe muzicale; cu actorii Irina Movilă și Marius Bodochi și soprana Lorena Sanda;

”Preludii inoportune” – joi, 31 august, ora 20.30, la Casa Filipescu-Cesianu
Recital de lirică universală, monoloage și momente comice, cu acompaniament muzical; cu actorii Irina Movilă și Marius Bodochi și saxofonistul Cristian Soleanu.

Detalii suplimentare privind spectacolele și concertele organziate la Muzeul Municipiului București: http://www.muzeulbucurestiului.ro/evenimente.html

Pentru a fi la curent cu programul evenimentelor săptămânale ale Muzeului Municipiului București, vă invităm să vă abonați la newsletter-ul muzeului: http://www.muzeulbucurestiului.ro/contact.html

Evenimente organizate de Primăria Municipiului București prin Muzeul Municipiului București.

Comentați via Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here