”Crucea de piatră” de Florentina Loredana Dalian

498
cruce de piatra florentina loredana dalian

ganduri dulci amarui florentina dalian rubrica leviathan.ro”Ridicată de noi, fiind în viaţă. Regrete din partea nepoatei.”

Vor mai fi existând multe cruci cu mesajul acesta, dar eu abia astăzi l-am citit pe o cruce din piatră, în cimitirul din deal, din Sudiţi (unde se află două cimitire: cel din vale şi cel din deal). Orice destin sfârşeşte – în cel mai fericit caz – sub o cruce din piatră. Sunt unele, al căror mesaj s-a stins demult, şters de capriciile vremii şi de trecerea timpului de pe mai umilele cruci din lemn. Poate nu întâmplător crucea se face din acest material supus destrămării, ca şi trupurile noastre care se desfac în cele care l-au alcătuit. Om şi cruce duce-se-vor, mai devreme sau mai târziu, în pământ. Chiar şi amintirea celor mai mulţi mai dăinuie de-abia pe întinderea a două, maximum trei generaţii. Excepţie fac aceia, puţini, al căror mesaj – prin măreţia lui dar şi prin şansa ca el să fi fost receptat şi popularizat cum se cuvine – se întinde dincolo de vremuri: compozitori, scriitori, teologi, filosofi, oameni de ştiinţă, oameni de stat şi alte categorii despre care încă se mai ştie şi peste sute de ani. Dar cei mai mulţi? Cei mai mulţi trăiesc sub teroarea – conştientizată sau nu – că trecerea lor prin lume va fi repede uitată, că urma lor pământeană va fi ştearsă precum urmele în nisip de valul mărilor şi oceanelor. Doar sufletul e veşnic şi nemuritor, dar omul nu e numai suflet. El a trăit în trup, a acţionat după o voinţă, a luat decizii cu o minte – după cum l-a înzestrat Dumnezeu. E greu să accepţi că toate acestea nu vor lăsa nimic în urmă, chiar şi atunci când eşti conştient de implacabilul sfârşit.

Ridicată de noi, fiind în viaţă… Ce mesaj vor fi dorit să transmită cei doi – soţ şi soţie – lumii, trecătorilor ocazionali care se vor fi oprit o clipă în dreptul crucii lor? În primul rând, au vrut să-şi dureze o cruce din piatră, material mult mai rezistent, pentru ca urma sub care s-au topit să fie cât mai trainică. Fiind în viaţă, nu s-au gândit numai la casă, gard şi căruţă, ci şi la vremea când va fi fost să vină nemaifiindul. Apoi, cunoscându-le istoria (ea – soră a bunicului meu), neavând copii, cred că poate cu atât mai mult disperarea ştergerii oricărei urme i-a apăsat. S-au mângâiat apoi că nepoata, unica din punctul lor de vedere, dintr-o mulţime de alţi nepoţi, dar cea pe care au considerat-o ca pe o fiică, va fi avut regrete după ei şi au ţinut să spună asta şi lumii. Întâmplător sau nu, aici n-au greşit (o ştiu şi pe nepoata, e sora mea). Fiind în viaţă, poate n-au dorit nici să lase altora greutăţi, ori poate s-au îndoit că cineva le va fi ridicat şi lor o cruce (musai din piatră!).

Orice destin sfârşeşte sub o cruce. Sub crucea văzută. Pe cea nevăzută o duci cum poţi, fiind în viaţă, mulţumind lui Dumnezeu că nu ţi-a dat alta mai grea. Dacă ai luptat în bătălia (mai bine zis măcelul) de la cotul Donului, Îi mulţumeşti că te-ai întors, fie şi fără un ochi (lasă, că s-au inventat cei din sticlă!), şi că n-ai fost printre cei peste 150.000 care n-au mai aflat drumul înapoi. Dacă, tâmplar fiind, ţi-ai ras două degete de la o mână, Îi mulţumeşti că ţi-au mai rămas trei. Femeie stearpă, căreia nu i-a fost hărăzită bucuria hrănirii pruncului la sân, te mulţumeşti şi cu unul de împrumut, chiar dacă numai din când în când, şi te consolezi cu mângâierea unor regrete în suflet şi pe cruce. Pe crucea ridicată fiind în viaţă…

                                              Slobozia, 9 mai 2015

Vezi arhiva rubricii Gânduri dulci-amărui de Florentina Loredana Dalian

Comentați via Facebook

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.