Acasă Agora ”Faimoasa comedie” a maestrului Tirso de Molina, ”Seducătorul din Sevilla şi Oaspetele...

”Faimoasa comedie” a maestrului Tirso de Molina, ”Seducătorul din Sevilla şi Oaspetele de piatră”, la Teatrul Național Radiofonic

276
Salvador Dali Don Juan Tenorio, 1949
Salvador Dalí, ”Don Juan Tenorio”, 1949

Vineri, 14 iulie 2017, pe site-ul eteatru.ro la ora 4.00 și în reluare la ora 16.00 vă invităm să ascultați spectacolul ”Seducătorul din Sevilla şi Oaspetele de piatră” de Tirso de Molina. Traducere de Aurel Covaci. Adaptare radiofonică de Costin Tuchilă. Regia artistică: Leonard Popovici. În distribuţie: Adrian Pintea, Constantin Codrescu, Mircea Constantinescu, Ion Chelaru, Mihai Dinvale, Nicolae Pomoje, Mihai Niculescu, Ion Pavlescu, Traian Stănescu, Anne-Marie Ziegler, Monica Mihăescu, Jeanine Stavarache, Mihai Bisericanu, Eugen Cristea, Silvia Codreanu, Bogdan Caragea. Redactor: Puşa Roth. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Regia tehnică: ing. Luiza Mateescu. Înregistrare difuzată în premieră în 19 ianuarie 2003. În programul zilei, realizat de Crenguța Manea, un program cu multe spectacole remarcabile ale Teatrului Național Radiofonic, mai puteți asculta și piesa lui Molière pe aceeași temă, ”Don Juan”, versiune din anul 1956. Traducere de Alexandru Kiriţescu. Adaptare radiofonică de Virgil Teodorescu. Regia artistică: Paul Stratilat. În distribuţie: Nicolae Brancomir, Tudorel Popa, Dem. Savu, Constantin Bărbulescu, Alexandru Ciprian, George Iliescu, Ion Ciprian, Nicolae Enache, Virgil Vasilescu, Mircea Cojan, Telly Barbu, Marieta Deculescu, Aurel Athanasescu, Alexandru Demetriad. Regia de studio: Ion Prodan. Regia muzicală: Paul Urmuzescu. Regia tehnică: ing. George Buican. 

Fragonard, Don Juan și statuia Comandorului
Fragonard, ”Don Juan și statuia Comandorului”

Piesa care a lansat mitul lui Don Juan

La sfârșitul anului 2002 se materializa o mai veche intenție: aceea de a monta în premieră la Teatrul Național Radiofonic ”faimoasa comedie” a maestrului Tirso de Molina, Seducătorul din Sevilla şi Oaspetele de piatră” (”El burlador de Sevilla y convidado de piedra”), care a lansat în 1630 mitul lui Don Juan.

Realizatorii spectacolului radiofonic au dorit ca această versiune să păstreze farmecul enigmatic al celebrei piese, imaginarul baroc, amestecul de aventură, supranatural, burlesc, tragic, farsă de curte şi spirit popular, într-un cuvânt ”comedie” în sensul dat de Lope de Vega termenului. Şi mai ales să păstreze intactă frumuseţea versurilor (faimosul octosilab iambic), acurateţea limbii în care Aurel Covaci l-a tradus pe El burlador, ritmul perfect, încântătoarele imagini poetice, jocurile de cuvinte, rimele inspirate. Distribuţia alcătuită de regizorul Leonard Popovici este excelentă: Adrian Pintea (Don Juan Tenorio), Mircea Constantinescu (Catalinón, lacheul lui Don Juan), Constantin Codrescu (Don Diego Tenorio, tatăl lui Don Juan) Ion Chelaru (Regele Neapolelui), Mihai Dinvale (Ducele Octavio), Nicolae Pomoje (Don Pedro Tenorio), Mihai Niculescu (Marchizul de la Mota), Ion Pavlescu (Don Gonzalo de Ulloa), Traian Stănescu (Regele Castiliei), Anne Marie Ziegler (Doña Ana de Ulloa), Monica Mihăescu (Isabela, ducesă), Jeanine Stavarache (Tisbea, pescăriță), Bogdan Caragea (Gaseno, lucrător), Mihai Bisericanu (Batricio, lucrător), Eugen Cristea (Ripio, servitor), Silvia Codreanu (Aminta, țărancă). Totul, în montajul expresiv şi modern al Luizei Mateescu (regia tehnică) și al Patriciei Prundea (regia muzicală), cu muzică live, compusă şi interpretată de Eugen Cristea.

Din multe puncte de vedere, Tirso de Molina (călugărul Gabriel Téllez, n. 1571–72 sau 1584–m. 1648) rămâne o figură enigmatică în istoria dramaturgiei universale. Cum a fost posibilă apariţia lui Tirso de Molina? Cum a fost posibil ca un călugăr, ucenic la harul divin, soldat al unui ordin misionar, să păstorească, în calitate de autor dramatic, o libertate lumească, adesea scandaloasă?

Bazându-se pe surse folclorice şi culte, dar având poate şi un model real, ucenicul lui Lope de Vega, crescut în spiritul conflictual al epocii numite Secolul de Aur, autor după propria afirmaţie a 400 de piese, din care s-au păstrat 86, a pus în circulaţie un mit foarte cultivat în epoca modernă: mitul lui Don Juan. Lansându-l, nu l-a mai putut stăpâni.

Costin Tuchilă

Seducătorul din Sevilla sau Comedia cu gust de dramă

Cronică de teatru radiofonic de Cristina Chirvasie

Drumul dintre metaforă şi alegorie, dintre efectul moralizator şi aparent ”uşuratica” reformulare a mirabilului atât de căutat în primele etape ale barocului ar putea defini, sintetic vorbind, fondul dramatic al unei perioade care a dat naştere unor inovaţii estetice fundamentale în sfera artelor, în general şi, în mod cu totul excepţional, în cea a literaturii. Barocul literar a cucerit fulgerător spaţiile de creaţie epice, poetice şi dramaturgice. Spaţiul iberic n-a fost ocolit de acest ”val” inovator, intrând într-o perioadă unică în istoria sa, aşa-numitul Secol de Aur al literaturii spaniole.

Teatru spaniol în Secolul de aur
Teatru spaniol în Secolul de Aur

Ce a adus nou acest baroc literar? În mod definitoriu, au existat două elemente care l-au diferenţiat de literatura Renaşterii. Primo, tendinţa spre virtuozitate şi realism în exprimare. Secundo, grija pentru detalii. Cu alte cuvinte, toţi corifeii şi ”părtaşii” la această nouă formulă căutau ”piatra filosofală” a literaturii, perfecţiunea, o utopie în fapt, dar care avea să amprenteze istoria universală a literaturii fără putinţă de tăgadă. În acest Secol de aur forma a surclasat conţinutul, miza nefiind una profundă, ci, mai cu seamă, una populară. Vorbim totuşi despre o perioadă istorică marcată de o spectaculoasă decădere a moravurilor şi o corupţie fără precedent, o ”Sodoma şi Gomora” de… avangardă. Aristocratică sau ”mijlocaşă”, lumea barocului avea nevoie de o tentă programatică care să atragă oamenii spre biserică. Ceea ce într-o oarecare măsură s-a şi întâmplat. Ei bine, acest Secol de aur al literaturii spaniole a dăruit umanităţii nume ca Lope de Vega, Tirso de Molina, Pedro Calderón de la Barca, Francisco de Quevedo, Luis de Góngora y Argote, Juan Ruiz de Alarcón y Mendoza sau Miguel de Cervantes.

Tirso de Molina
Tirso de Molina

Nu e oportun să insist aici asupra aspectelor ce ţin de pura istorie a literaturii, dar am dorit să fac acest “excurs” incipient pentru a face o introducere în mediul barocului literar şi pentru a face mai lesne cunoştinţă cu unul dintre cei mai reprezentativi autori ai săi. Un mercedian călugărit la aproape 30 de ani, care a scris aproximativ 400 de texte dramatice (de la drame religioase la drame istorice, de la texte sacramentale la comedii de capă şi spadă), din care astăzi se cunosc doar 86, discipol al lui Lope de Vega, fost student al Universităţii din Alcalá, dramaturgul despre care se spune că a făcut legătura dintre maestrul său şi Calderón de la Barca. Numele său este Tirso de Molina şi se spune că a inventat un mit: Don Juan.

Un personaj legendar cu o biografie imensă care însumează peste 4000 de opere literare, muzicale, scenarii şi multe alte formule creative. Un personaj care a tentat marile nume ale literaturii universale printre care Molière, Byron, Alexandre Dumas-tatăl, Mérimée, Verlaine, Rilke, Puşkin, Brecht sau pe unii dintre cei mai valoroşi creatori de muzică ai omenirii, Gluck, Mozart şi Richard Strauss. Acesta este Don Juan, unul dintre cele mai faimoase personaje ale culturii europene în al cărui act de naştere stă scris anul 1630, atunci când Tirso de Molina a publicatSeducătorul din Sevilla şi Oaspetele de piatră”De atunci încoace, personajul lui Molina a obsedat lumea literaturii. Acest „om al plăcerilor”, care sfidează societatea, familia, religia şi moartea, nu caută fericirea, ci plăcerea clipei, nu iubeşte, ci doar îşi lasă senzualitatea slobodă. Tirso de Molina a născut acest personaj viguros, pasional şi răzvrătit denumit pentru totdeauna Seducătorul. Molina a gândit textul său ca având un conţinut cu o evidentă problematică ce ţine mai mult de morală şi teologie, fiind unul dintre adepţii eliminării exceselor de orice fel din ”bucătăria” literară. Şi cu toate acestea, pentru caracterul realist al scrierilor sale a ajuns să cunoască exilul în mai multe rânduri, denunţat fiind, în mod paradoxal, pentru „coruperea moralei publice”, ajungându-se până într-acolo încât Junta de reformă a moravurilor l-a acuzat că scrie comedii indecente. Din această cauză i s-a interzis pentru o vreme să mai scrie teatru.

don-juan
don-juan

Dar cine este Don Juan? Este doar un nobil spaniol, seducător al femeilor inocente? Este doar un degustător nesătul al cuceririlor nesăbuite?  Este doar unul dintre cei mai cinici cuceritori erotici? Este doar un impostor grosolan? Ei bine, Don Juan, în formula sa originală, este un personaj tulburător care îşi satisface nu neapărat poftele pântecului, ci mai degrabă orgoliul său de cuceritor. Viciul lui nu are neapărat în conţinutul său un erotism pernicios, ci rezidă dintr-o pasiune asemănătoare cu a unui  jucător de poker. El trebuie să-şi asigure succesul, amoros fireşte, indiferent prin ce mijloace. Şi asta pentru că nu crede în iubire.

Trama piesei este simplă, cu toate că elaborarea, desfăşurarea şi consumarea conflictului se bazează pe numeroase imbroglio-uri ingenioase, dar mai puţin subtile. Don Juan Tenorio se dă drept cine nu este, consimte şi promite mincinos, după un model apropiat Commediei dell’Arte. Totul începe într-o noapte, la Sevilla, când, schimbându-şi mantia cu prietenul său, Marchizul de la Mota, Don Juan o seduce pe Doña Ana, fiica lui Don Gonzalo de Ulloa. Cei doi ajung să se dueleze, cel din urmă fiind ucis.

Leonard Popovici
Leonard Popovici

În istoria universală a teatrului Seducătorul din Sevilla şi Oaspetele de piatră” al lui Tirso de Molina rămâne aşadar lansatorul unei întregi game creative, care nu e altceva decât o temă cu mai multe variaţiuni. Una dintre aceste variaţiuni este şi punerea în undă a textului lui Molina semnată de regizorul Leonard PopoviciSeducătorul, în varianta propusă de Teatrul Naţional Radiofonic, are toate motivele pentru a fi considerat unul dintre cele mai importante spectacole radiofonice. În viziunea lui Leonard Popovici, un creator de teatru cu particulariţăţi creative reale care a dat fonotecii Teatrului Radiofonic mai multe zeci de spectacole, Don Juan este un răzvrătit, poate mai mult decât un bântuit de o senzualitate nestăvilită. Pornind de la această idee, alegerea fermecătorului şi regretatului actor Adrian Pintea în rolul titular a fost o ”bună cuvântare”. Ascultând spectacolul redifuzat duminică, 19 octombrie 2014, pe Radio România Cultural, am dibuit câteva chei în care cred că trebuie audiată această producţie a cărei excelentă adaptare radiofonică este semnată de Costin Tuchilă, după originala traducere a lui Aurel CovaciDon Juan în această variantă nu este o brută, nu funcţionează doar instinctiv, ci pare că jonglează cu patima într-o fază de crepuscul. El îşi împacă viaţa cu pasiunea fără să trădeze un amor cavaleresc, provocându-şi destinul la o paradă energică, pasională, mizând pe un câştig de cauză cert. Don Juan-ul lui Leonard Popovici sfidează şi triumfă. În acest context, aş putea vorbi de un tandem ideal Leonard Popovici-Adrian Pintea. Pentru că, în chip neaşteptat, amândoi par creatorii acestei montări radiofonice. În spatele decorului sonor şi al replicilor bine lucrate, se simte felul în care Adrian Pintea preia mingea aruncată de regizor şi, în acelaşi timp (şi poate aici apare paradoxul), regizorul pare că îşi clădeşte spectacolul după o altă minge aruncată de cel dintâi. Acest joc sau, mai bine zis, această aparentă joacă, dă spectacolului un plus irezistibil de savoare, forţă şi eleganţă. Adrian Pintea, în felul său inimitabil, cu acea determinare colosală cu care îşi interpreta rolurile, nu joacă, ci se joacă, cu un zâmbet provocator pe care îl poţi vedea, auzindu-l. Adrian Pintea a izbutit şi de această dată o perfomanţă uluitoare, aşa cum făcea de-altfel cu fiecare rol al său. A intuit cu precizie registrul orgoliosului şi cinicului Don Juan îmbinând comedia cu drama şi drama cu comedia, ca într-un malaxor de stări, pigmentându-şi personajul cu un umor plin de prospeţime şi candoare. Din această paradoxală traiectorie a  versiunii  Popovici-Pintea (care cred că se apropie cu precizie de cea a originalului) Seducătorul lui Tirso de Molina devine dintr-o faimoasă comedie (aşa cum era subintitulată piesa la publicarea ei) o dramă soft.

Adrian Pintea Foto Mediafax
Adrian Pintea. Foto: Mediafax

N-aş putea să nu trec în revistă (chiar dacă poate prea uşor) distribuţia de excepţie pe care a ales-o regizorul Leonard Popovici. Bătrânul tată al lui Don Juan, Don Diego Tenorio, interpretat de Constantin Codrescu cu disticţie şi rigoare, lacheul Catalinón, interpretat cu frenezie de Mircea Constantinescu, Regele Neapolelui căruia Ion Chelaru i-a împrumutat din nobleţea sa, Mihai Dinvale care dă forţă unui personaj, aş spune mai dificil decât pare, aşa cum este Ducele Octavio, Mihai Niculescu în rolul bine gândit şi izbutit al Marchizului de la Mota, Traian Stănescu în generosul rol al Regelui Castiliei, Ion Pavlescu în seniorialul rol al comandorului Don Gonzalo de Ulloa, Nicolae Pomoje în notabilul rol al lui Don Pedro Tenorio, Anne Marie Ziegler în furtunoasa Doña Ana de Ulloa, Monica Mihăescu în rolul seducătoarei ducese Isabela, Jeanine Stavarache în rolul ispititoarei pescăriţe Tisbea, Sivia Codreanu în rolul frumoasei Aminta, Bogdan Caragea şi Mihai Bisericanu în rolurile lucrătorilor Gaseno şi Batricio. L-am lăsat la sfârşit, nicidecum întâmplător, pe remarcabilul actor Eugen Cristea care interpretează un rol aparent minor, cel al slujnicului Ripio, dar care a avut o contribuţie în plus la realizarea acestui spectacol semnând ca interpret şi compozitor încântătoarele momente muzicale care completează perfect decorul sonor al acestei impresionante producţii a Teatrului Naţional Radiofonic.

Când vorbeşti despre Don Juan nu poţi evita cuvântul posteritate. Când vorbeşti despre Teatrul Radiofonic nu poţi evita să te gândeşti la acelaşi cuvânt, posteritate. Cu un pas înaintea Teatrului TV şi cu doi înaintea scândurii, Teatrul Radiofonic este, fără îndoială, un tezaurizator de cultură pentru posteritate. Iată cum, această ”umbră care colindă lumea” şi care sfidează cerul, acest personaj care deţine una dintre cele mai frumoase retorici teatrale, este înscris încă o dată în posteritate printr-o producţie la superlativ.

Revista Teatrală Radio, 20 octombrie 2014

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

Comentați via Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Newsletter Leviathan.ro

Primește însemnările Leviathan direct în căsuța de e-mail!

Abonează-te la newsletterele și alertele Leviathan și vei fi notificat(ă) prin e-mail atunci când avem conținut editorial de calitate pentru tine!

Te-ai abonat cu succes!

Pin It on Pinterest

Share This
%d blogeri au apreciat: