Gând la gând cu bucurie!

542
Joachim Bueckelaer - O bucătărie bine-aprovizionată, 1566, ulei pe lemn, Rijksmuseum, Amsterdam
Joachim Bueckelaer - O bucătărie bine-aprovizionată, 1566, ulei pe lemn, Rijksmuseum, Amsterdam

Dacă vorbim despre mâncare și cumpătare (veți spune și domniile voastre: gând la gând cu bucurie!), și trebuie să vorbim, că acușica bate la ușă marea sărbătoare creștină, Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, ne și imaginăm feluri de mâncare, sarmale, caltaboși, cârnați și alte asemenea bunătăți ce stau să fie stropite cu o țuică bună sau o pălincă, să se deschidă toate căile poftelor culinare, cu fripturi și vinuri pe măsură, cu cozonaci, plăcinte și alte imaginate preparate, trebuie să ne amintim de cuvântul ce ne atenționează că ce-i mult, e prea mult.

Cumpătarea ar trebui să fie cuvântul de ordine că vorba proverbului ,,la mâncare să ai cumpătare şi la băutură să fii cu măsură!”. Doamnelor şi domnilor, după cum bine remarcați domniile voastre, fie frig sau cald afară, noi tot despre mâncare vorbim, sau mai bine zis, despre istoria artei culinare pe aici şi pe oriunde.

Despre mâncare vorbesc toți, și omul obișnuit, dar și scriitorul, și filosoful, și omul de știință, și artistul. Toată lumea, într-un fel sau altul, se gândește la mâncare, pentru că stomacul, ministrul desăvârșit al gusturilor noastre, dictează pofte care devin legi. Păi, ce credeați că suntem de capul nostru? Nici vorbă de așa ceva! Important este să nu ne conducă pofta și din când în când trebuie să o mai punem în cui, așa cum am învățat tot din înțelepciunea populară.

Dar pentru că am spus că oameni importanți ai lumii vorbesc și despre mâncare, vă reamintesc câteva cugetări care susțin teoria enunțată mai sus. Paulo Coelho în Alchimistul: ,,Aşa cum a spus cămilarul, mănâncă la ora de mâncat. Şi umblă la ora de umblat”. Vă aduc aminte o splendidă metaforă a unuia dintre cei mai cunoscuți mistici persani și islamici, întemeietor al Ordinului Mevlevi, Rumi: ,,Ai mâncat câteva linguri de mâncare din vasul pământului? Nu te îngrijora. Restul e la fel”.

Hipocrate, medic vestit al Greciei antice, considerat părintele medicinei, îndemna la cumpătare, făcând o analogie interesantă între mâncare și medicamente: ,,Alimentele voastre să fie medicamente şi medicamentele voastre să fie alimente”. Ei, acușica e complicat, foarte complicat, că cine ia medicamente cu plăcere? Nimeni! Cred că nici doctorul care le recomandă, dar noi trebuie să ținem cont de părerea lui, ca să trăim în pace cu noi înșine. Nu putem trece cu vederea afirmația lui Anthelme Brillat-Savarin, autorul celebrei cărți Fiziologia gustului: „Spune-mi ce mănânci, ca să-ţi spun cine eşti!”.

De la înălțimea gândirii sale, Socrate spunea cam așa: ,,Oamenii de rând trăiesc ca să mănânce şi să bea. Oamenii de valoare mănâncă şi beau ca să simtă că trăiesc”. Acum, nu trebuie să o luăm de bună, e o părere subiectivă deși, așa cum s-a transmis prin veacuri, la banchete era un conviv vesel și agreabil, care bea la fel de mult ca tovarășii săi, dar fără a se cufunda vreodată în beție, așa cum li se întâmpla acestora, ispravă ce-l umplea de admirație pe Alcibiade. Mânia, ieșirile violente, dușmănia îi erau, pare-se, necunoscute. Primind de la cineva o lovitură de picior, iar oamenii mirându-se de resemnarea sa, Socrate se justifica: ,,Dacă un măgar m-ar fi lovit cu copita, l-aș fi dat în judecată?”

Sigur, am putea umbla prin istoria sentimental–gastronomică a lumii și am găsi cel puțin o mie de păreri despre mâncare și cumpătare. Dar cum mie mi-e mai aproape de inimă Anton Pann, acest mare meșter la vorbă și la cântec, am să închei cu o poezie intitulată Despre mâncare.

„Omul trăieşte cu ce bagă în gură.
Pântecele omului n-are fereastră ca să i se vază ce a mâncat.
Pâine cu sare e gata mâcare.
Dintr-o ridiche patru feluri de mâncări se face: rasă
                                                       şi nerasă, cute şi felii.
Cine caută gurii i se dezgoleşte turii.
Cine mănâncă puţin mănâncă mai de multe ori.
Cine mănâncă mult mănâncă mai de puţine ori.
Omul nu trăieşte să mănânce, ci mănâncă să trăiască.
       De aceea
Mâncarea de dimineaţă las-o pentru seară.
       Şi
Lucrul de seară nu-l lăsa pentru dimineaţă.
Gura omului e iad, cât să-i dai, tot zice „ad”.
Astăzi să mănânci cât un bou, mâine ceri să mănânci cât doi.
       Însă
Şi un nebun mănâncă nouă pâini, dar e mai nebun cine-i
                                                                                          le dă.
Orice lucru când e mai puţin să pare mai cu gust.
Găina când se vede în grămadă, râcâie cu picioarele.
Păduchele când se satură iese în frunte.
       Iar
Flămândul codri visează şi vrabia mei.
Posteşte robul lui Dumnezeu, dacă nu găseşte tot mereu.
       Că
Cine poate oase rode, cine nu, nici carne moale.
Cine are, bea şi mănâncă, cine nu, stă şi se uită.
Omul care este harnic totdauna are praznic.
Iar nevoiaşul şi prostul şi în ziua de Paşti postul.
       Că
Astăzi când are parale mănâncă zaharicale.
       Şi
Când se caută mâine, n-are cu ce să-şi ia pâine.
Azi are, satură zece, şi mâine flămând petrece.
       De aceea
Gândeşte de astăzi şi pentru mâine.
De ai venituri mititele, mai opreşte din măsele”.

(Anton Pann, „Culegere de proverburi sau Povestea vorbii„, Jurnalul Naţional, Bucureşti 2011, pag. 104)

Ce mai, o adevărată istorie despre cumpătare, despre risipa de mâncare, despre viaţa noastră cea de toate zilelele, de post sau de sărbătoare. Cu bine şi cu bucurie!

Pușa Roth

Comentați via Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here