”Gândul meu hoinar” de Pușa Roth

524
pusa roth sfarsit de an leviathan.ro

Nu am făcut niciodată bilanțul niciunui an, fiindcă aș fi putut să spun că a fost prea mult sau prea puțin, fiindcă așa e omul, niciodată nu e mulțumit. Pentru mine, trecerea dintre ani e ca o metaforă a vieții și mă bucur de bucuria lumii și a mea. Ce să număr? Banii? Dacă număr, cresc la număr? Nu. Zilele fericite? Nici vorbă. Ele sunt și rămân secretul sufletului meu. Zilele nefericirilor mele? Nu, că le-am șters din calendarul inimii, nu din cel al vieții. Eșecul te motivează să mergi mai departe, gândind că mâine poate veni împlinirea sufletească. Libertatea? Am atâta libertate că mă tem să nu mi se tocească aripile visului.

Anul Nou este de fapt numărătoarea inversă spre apusul vieții. Apusul se privește cu ochii inimii, nu se numără. Oamenii pe care i-am cunoscut? Nu, pentru că unii au rămas, dar alții s-au risipit. Singura mea certitudine rămâne familia mea, marea mea dragoste. Restul e doar o iluzie sau cel mult o figură de stil. Nu merită să ne uităm cu mânie la un an din existența noastră, fiindcă nu știm niciodată câți ani mai avem în calendarul vieții. Rămâne speranța, ce poate fi permanența  tuturor zilelor noastre. Speranța se stinge o dată cu noi. La fel ca și iubirea, floarea fragilă a sufletului omenesc. Atunci ce să număr? Am rămas doar eu, cu toate anotimpurile vieții și cu încă unul: al speranței!

La mulți ani, tuturor!

Comentați via Facebook

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.