”Geaca de blugi” de Dana Fodor Mateescu

262
geaca de blugi proza de dana fodor mateescu

proza-scurta-leviathan.ro-logoMă jucam de-a v-ați ascunselea cu fiul meu și, în clipa în care m-am pitit sub un maldăr de țoale, în dulapul mare (nici de-a naibii nu-i zic dressing, uite-așa!), mi-a nimerit vârful nasului într-o geacă de blugi. Geaca mea, Stefanel. Unica. Respir adânc din ea, de parcă-aș face inhalații cu mine însămi. ”Cine nu-i gata, îl iau cu lopataaa!”, zbiară Andrei și începe să mă caute.

Las’ să mă caute!

Dana Fodor Mateescu
Dana Fodor Mateescu

Eu dispar nițel în altă lume. O lume de mult plecată, dar în care m-am învârtit cândva, am respirat, am visat și-am tăinuit clipe.

Am geaca din ’90. Suntem în 2017 și e intactă. Mă rog, aproape. La una dintre mâneci are încă o mică arsură. De la… țigara lui. S-a destrămat puțin. Am păstrat ruptura ca pe-o decorație, am purtat-o cu mândrie și demnitate de om care a pierdut. Pentru că amintirea venea de la EL, de la băiatul înalt, cu pleata inele, cu aromă de piele parfumată și de minciună cu ochi verzi. După el mi-am pierdut mințile vreo șapte ani și am deraiat de pe șinele mele micuțe și îndărătnice. Eram o zăludă, cu priviri tulburi. Dacă punea cineva deștul pe mine, curentam. Șapte ani smulși din viața mea, făcuți scrum la crematoriu și aruncați în vânt. Dust in the wind…

Mi-am revenit destul de greu din demența iubirii. M-am schimbat ca după boală. Mi-a trecut. Coaja a căzut  de pe rană. Geaca însă a rămas la fel. Degetele lui căutau ceva pe materialul bleu, mă mângâiau, mă biruiau. Erau lungi, frumoase, de ascet care cântă la clavecin de la trei ani, cu unghie lungă, ovală, femeiască. O pictură.

Aaaaaaaa, dacă geaca mea ar avea guriță să vorbească! Câte apusuri de soare a tras ea în fibră! Câte Costineștiuri și Neptunuri a luat în pieptul ei încrezut, de puștoaică scăpată din hățuri! Câți stropi sărați de mare n-au sărutat-o pe mâneci!

1990. Iulie. Cald al dracu’! Cerul de deasupra mea era ca și geaca. Bleu, deschis la toți nasturii, parșiv, cu gânduri care dureau. El, cu degetele lui până la soare și-napoi, ținea o pană de pescăruș și-mi arcuia sprâncenele. Eu abia mă abțineam să nu râd. Un joc:

– Să vedem cine rezistă cel mai mult!, zicea zâmbind ca un pungaș, cu toți dinții albi și tineri.

Mă gâdila rău, îmi dădeau lacrimile, mă sufocam, era bine-n Paradis. Nu puteam rămâne acolo. Dar rezistam cel mai mult.

Și inima mea? Bumbudibum-bumbudibum, leșinată de amor, scotea limba, săraca, nu mai era bună de nimic. O cârpă roșie-n piept. Atât.

proza de dana fodor mateescu

Geaca mea Stefanel. O purtam direct pe pielea încinsă de soare și colorată ca o ciocolată cu lapte. Costumul de baie, ghetele Adidas, OBLIGATORIU fără șosete! Mirosul de sare. Mirosul meu. Nu mă înnegream niciodată. Nu puteam. Mă năpădeau pistruii. Un val, două valuri, o mie, un țipăt de pescăruș, Night in white satin.

”Beeei, care mi-a aruncat cu pietricica asta-n buric?”

Nimeni. Pletoșii din stânga zâmbeau, ascultau Black Sabbath și beau bere la pahar. Pletoșii din dreapta lingeau lichior Primula, de caise, și erau în transă cu toții. ”Soldier of fortune”, Purple, of course.

Briza amesteca sunetele, așa că o parte din mine îl auzea pe Ozzy, cealaltă pe Ian Gillan. La difuzoarele de la Radio-Vacanța era Janis Joplin. Trebuia să intru în mare. Ieșeam udă și mi-era frig. Geaca mă lua în brațe, ca o soră mai mare. Ca o placentă de culoarea cerului.

Geaca mea a mers cu mine la munte, s-a ținut de umerii mei la examenele de la facultate, pe la cursuri, a chiulit odată cu mine, a alergat după metrou, după autobuzul 336, după troleul 73, a alunecat pe gheață la Dristor, prin Berceni sau aiurea, pe la conferințe de presă inutile și imbecile, a ”cuvântat” relatări la radio, a scris CV-uri și scrisori de adio. A rămas între etaje, într-un lift urât, cu gaură-n pereți, a plâns odată cu mine, dezamăgită, umilită și înfrigurată, a râs și a țipat la concertele rock, a duhnit a fum puturos de țigări amestecate și ude. Geaca mea de blugi are 24 de ani. Când o îmbrac, și eu am tot atât…

”Cine nu-i gata, îl iau cu lopataaa! Ptiu, un, doi, trei. Te-am găsiiit!”, mai zice Andrei, trăgându-mi de pe față geaca de blugi.

Arhiva rubricii Proză scurtă

Comentați via Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here