Incursiune în istoria, iconografia și tradițiile Zilei Îndrăgostiților

857
Sarbatoarea Zilei Sfantului Valentin in secolul al XIX 19 lea
Sursa foto: http://www.knowledgefans.com

Sărbătorită anual pe 14 februarie – cu preponderență în lumea occidentală – Ziua Îndrăgostiților (Valentine’s Day, Le Jour de Saint-Valentin, Día de San Valentín etc.) este o celebrare a iubirii și, implicit, o oportunitate pentru îndrăgostiți de a împărți clipe romantice și de schimba cadouri. Cu toate că povestea acestei zile se întinde pe veacuri, amploarea sa a venit odată cu trecerea timpului.

De la o epocă la alta, simbolisticii bogate a zilei Sfântului Valentin i-a fost atașată o întreagă iconografie sugestivă a zilei îndrăgostiților: dacă trandafirul roșu (simbol al pasiunii asociat, într-o simbologie tradițională, cu rădăcini mitologice, cu imaginea lui Cupidon, zeul roman al dragostei) a făcut parte dintotdeauna din ambientul sărbătorii, tradiția trimiterii de felicitări ilustrate, bilețele de dragoste, cărți etc. nu este însă foarte veche, ea luând amploare (până la formele „universale”, de larg consum, de astăzi) începând cu mijlocul secolului al XIX-lea, când au apărut primele ateliere specializate în confecționarea de felicitări și bilețele de dragoste, decorate deseori cu dantele și panglici.

Duke Charles d’Orléans writing in the Tower, Bruges, c. 1483 (this image) with later additions, c. 1492 – c. 1500: Royal MS 16 F. ii, f. 73
Charles d’Orléans scriind în Turnul Londrei, Bruges, c. 1483, Royal MS 16 F. II, f. 73

Cea mai veche consemnare a unei valentine (scrisoare de dragoste oferită cu ocazia zilei Sfântului Valentin), datează din anul 1415 și este în fapt un poem intitulat Adio dragostei, semnat de Charles, Duce de Orléans și dedicat soției sale Bonne de Armagnac. Când a scris poezia, Charles avea 21 de ani și era întemnițat în Turnul Londrei, după ce fusese luat prizonier în timpul bătăliei de la Agincourt.

Cea mai veche scrisoare de dragoste în limba engleză este de asemenea din secolul al XV-lea. Păstrată la British Library, scrisoarea este parte a unei colecții de scrisori scrise de către membrii familiei Paston din Norfolk. Valentina, scrisă în Februarie 1477 a fost trimisă lui John Paston de către Margery Brews și este o epistolă în care viitoarea mireasă își anunță pretendentul că dacă o iubește va trebui să se căsătorească cu ea, în lipsa unui legământ al tatălui ei pentru a-i crește dota. Ținând cont de faptul că Margery și John s-au căsătorit în cele din urmă, scrisoarea ei este un testament al puterii iubirii și al apariției Zilei Sfântului Valentin în Anglia medievală.

Margery Brews, Valentine Letter, February 1477, London, British Library, MS. Additional 43490, f. 24
Margery Brews – Valentină, Februarie 1477, Londra, British Library, MS. Additional 43490, f. 24

Sărbătorirea Zilei Îndrăgostiților în 14 februarie se datorează faptului că, în această zi calendarul catolic îl comemorează pe Sfântul Valentin, un martir din secolul al III-lea, canonizat de papa Gelasius I în anul 498. Episcop în Interamna (astăzi Terni, Italia), Valentin (Valentinus) și-a semnat condamnarea la moarte, ca urmare a oficierii în secret a ceremoniei de căsătorie pentru câteva cupluri de creștini și, implicit, a nerespectării poruncii împăratului Claudius al II-lea (268–270), care interzicea acest lucru. Refuzând oferta împăratului de a renunța la credința sa în schimbul eliberării, Valentin avea să fie torturat și, în cele din urmă, decapitat în ziua de 14 februarie 269.

Legenda îi atribuie lui Valentin harul de a vindeca bolnavi, cea mai vehiculată dintre poveștile care circulă pe seama sfântului fiind cea a unei scrisori despre dragoste și credință și a unei flori, trimise fiicei oarbe a temnicerului său pe nume Asterius și care odată ajunse în mâinile fetei, i-au redat acesteia vederea. Faptul că sfântul terminase scrisoare cu ”al tău Valentin” va atrage numele de valentină oricărei scrisori de dragoste trimisă cu această ocazie. Perpetuarea acestor detalii, reale sau fictive, l-a transformat în timp în protector al îndrăgostiților, incluzând simbolurile florale și dezvoltând conotația darurilor cu valoare sentimentală.

Fără doar și poate, tradiția celebrării zilei Sfântului Valentin ca zi a îndrăgostiților, are și puternice substraturi precreștine. De exemplu, antichitatea greco-latină marca tot în această perioadă a anului celebrarea dragostei și a fertilității. În Grecia antică, mai ales la Atena, intervalul cuprins între ianuarie (sau sfârșit de decembrie)–februarie era denumit Gamelion („luna căsătoriilor”), interval în care se celebra căsătoria sacră a lui Zeus cu Hera. Aceasta era a șaptea (sau a opta) lună a anului în calendarul grec antic, cercetătorii consimțind o perioadă de 30 de zile care ar fi început cel mai devreme în 22 decembrie și s-ar fi încheiat nu mai târziu de 20 februarie. Probabil, totuși, că intervalul era plasat între mijlocul lunii ianuarie și mijlocul lui februarie. Era perioada anului când aveau loc Serbările Leneene, care precedau întotdeauna cu aproximativ două luni Dionisiile urbane, deci aveau loc în ianuarie sau februarie (știindu-se că Dionisiile se desfășurau probabil între 9–14 ale lunii lui Elapheboilon, adică martie–aprilie în calendarul iulian). Cum nu există multe date certe despre Leneene, considerate de unii mai vechi decât Dionisiile și dedicate templului lui Dionysos Lenaion din Atena, e greu de făcut vreo speculație.

Bacchanale in fata statuii lui Pan Nicolas Poussin
Nicolas Poussin – Bacchanale in fata statuii lui Pan
Sursa foto: https://www.nccri.ie

Mai sigură prin înrâurirea ei asupra sărbătorii desprinse din calendarul romano-catolic este semnificația sărbătorii romane Lupercalia, plasată în zilele de 13–15 februarie, cu data cea mai importantă pentru amploarea manifestărilor, 14 februarie. Festivalul din Roma antică era dedicat zeului fertilității, agriculturii și păstorilor, Lupercus, reprezentat în piele de capră. El era de fapt o altă denumire pentru Faunus și echivala cu Pan din mitologia greacă. 15 februarie era data la care se aniversa punerea pietrei de temelie a templului lui Lupercus. Ceremonia păgână celebra desigur și dragostea, într-o formă sau alta și astfel, ca semnificație generală simbologică, suprapunerea cu data calendaristică creștină devine probabilă, mai ales știindu-se că multe dintre sărbătorile creștine au substituit de fapt, printr-un proces de translare a semnificațiilor și chiar a unor simboluri, sărbătorile și celebrările păgâne.

Multă vreme, Valentine’s Day a fost celebrată ca zi a celibatarilor, trecerea la semnificația modernă de sărbătoare romantică a cuplului fiind făcută treptat prin alăturarea de legende curente în spațiul anglo-saxon. Instituționalizarea zilei de 14 februarie, ca zi a îndrăgostiților, apare în Anglia secolului al XIV-lea în cercul lui Geoffrey Chaucer, epicentrul viitoarei tradiții a dragostei curtenești, care va domina literatura europeană timp de câteva secole. Cu toate că referința la Ziua Sfântului Valentin din poemul Parlamentul păsărilor/orătăniilor a lui Geoffrey Chaucer este un soi de etalon documentar vizavi de instituționalizarea zile de 14 februarie drept Ziua Îndrăgostiților (în text scriindu-se, de fapt, că în această zi, păsăretul își alege perechea), în realitate mai mulți contemporani ai lui Chaucer, precum Otton III de Grandson, John Gower, Sir John Clanvowe, Christine de Pisan sau John Lydgate, au descris pe larg această sărbătoare în scrierile lor. Spre exemplu, Otton III de Granson (n. cca. 1340–1350, m. 7 august 1397) cavaler romand aflat la curtea Angliei, va dedica mai mult de o treime din poemele sale evocării tradiției Sfântului Valentin, contribuind substanțial la răspândirea obiceiurilor specifice, mai ales la curțile regale, Zilei Îndrăgostiților.

Dacă în lumea romanică a secolelor XIV–XV tradiția celebrării zilei sfântului martir ca zi a îndrăgostiților devenise relativ curentă, în veacurile următoare se va estompa gradual, până la redescoperirea sa în epoca romantică, în secolul al XIX-lea. În schimb, în lumea anglo-saxonă ea și-a păstrat tot timpul un loc privilegiat, crescând fără întrerupere în semnificație. Trimiterea de bilețele de dragoste între tineri pare să fi devenit o practică standard la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când apare The Young Man’s Valentine Writer (Almanahul Sentimental al Tânărului Bărbat), o publicație cu rime sentimentale, aforisme și citate pentru tinerii gentlemeni care erau prea îndrăgostiți pentru a mai putea să-și compună propriile poeme.

De exemplu, Ziua Sfântului Valentin apare menţionată de două ori în opera lui William Shakespeare. În Visul unei nopţi de vară (1595), referinţa este făcută în treacăt, într-un vers din actul al IV-lea (scena 1), când Tezeu îi întâmpină pe Demetrius, Lysander, Hermis şi Helena, după ce îi poruncise lui Egeu să-i aducă grabnic: „Good morrow, friends. Saint Valentine is past: / Begin these wood-birds but to couple now?” – traduse de Ştefan Octavian Iosif prin echivalarea cu tradiţia Dragobetelui, pentru ca sensul să fie astfel mai limpede publicului român de la începutul secolului al XX-lea, mai puţin familiarizat cu Valentine’s Day decât cel de astăzi: „Ei, bună ziua! Sfântul Dragobete/ Trecu, şi-aceste păsărele-acum / Se-mperechează-abia?” Legenda medievală a zilei în care păsările se împerechează apare cu limpezime aici.

Ophelia waterhouse 1910
John William Waterhouse (1849–1917), ”Ofelia”, 1910

În schimb, în actul al IV-lea (scena 5) din Hamlet (1600–1601), referinţa este mult mai amplă, în al doilea cântec al Ofeliei: „Tomorrow is Saint Valentine’s day, / All in the morning betime, / And I a maid at your window, To be your Valentine. / Then up he rose, and donn’d his clothes, / And dupp’d the chamber-door; / Let in the maid, that out a maid / Never departed more.” – „Cum mâine-i Sfântul Valentin, / Din zori voi aştepta / La geamul tău, căci vreau să fiu / Eu, Valentina ta./ El s-a sculat şi s-a încins / Şi-ndat’ i-a descuiat; / Ea, fată a intrat la el, / Dar fată n-a plecat.” Şi, în continuare, după replica Regelui: „Indeed, la, without an oath, I’ll make an end on’t: / (Sings) / By Gis and by Saint Charity, / Alack, and fie for shame! / Young men will do’t, if they come to’t; / By cock, they are to blame. / Quoth she, before you tumbled me, / You promised me to wed. / So would I ha’ done, by yonder sun, / An thou hadst not come to my bed.” – „O clipă şi am să sfârşesc, fără jurăminte: /(Cântă) / Pe Crist şi Sfânta Îndurare, / Ce lucru-njositor! / Aşa se poartă toţi bărbaţii / Şi mare-i vina lor / Ea spune: / «Pân-a mă tăvăli, ziceai / Că ai să-mi fii bărbat.» / El răspunde: / «Aşa aş fi făcut, mă jur, / De nu urcai în pat.” (traducere de Leon D. Leviţchi şi Dan Duţescu).

Delia Nartea în rolul Ofeliei, Hamlet de W. Shakespeare, adaptarea și regia artistică: Adrian Pintea, muzică de George Marcu – Teatrul Național Radiofonic, 2004, fragment 

Sărbătoarea echivalentă lui Valentine’s Day este, în tradiția românească, Dragobetele, sărbătoare de origine slavă, din 24 sau 28 februarie (în unele zone, 1, 3, 25 martie). În zilele noastre însă, iconografia specifică Zilei Îndrăgostiților a ajuns la o adevărată industrie de forme și imagini, multe de un kitsch agresiv. Vă propun mai jos o serie de reprezentări plastice, din epoci diferite, ale unor celebre cupluri de îndrăgostiți.

Costin Tuchilă

Comentați via Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here