Mărturii otomane pe pământ românesc: Geamia ”Esmahan Sultan” (1) de Urfet Șachir

2260
Geamia ”Esmahan Sultan”, Mangalia
Geamia ”Esmahan Sultan”, Mangalia

traditiones rubrica leviathan.ro logoPrintre lăcaşurile de cult turceşti de pe teritoriul României, cu cea mai mare vechime atestată arheologic, este geamia sau moscheea otomană ”Esmahan Sultan”, situată în municipiul Mangalia, regiunea Dobrogea, pe coasta de sud a Mării Negre şi înscrisă în Lista monumentelor istorice din județul Constanța, clasa A valoare naţională, sub numele de Geamia ”Esmahan Sultan”. Ȋn Arhivele Otomane geamia este înregistrată sub denumirea de ”Esmâ Sultan Câmii”, denumire dată după numele ctitorului său, sultana Esma (Dosar nr. 649/19 octombrie 1774, Yrd. Doç. Dr. Lütfi Şeyban, Sakarya Üniversitesi, Fen Edebyat Fakültesi, ”Mankalya Esmâ Sultan Camii Hazîresi Mezartaşı Kitâbeleri”, 1). Istoria geamiei este direct legată de viaţa sultanei, prin urmare, se cuvine să facem o incursiune în această direcţie şi să aflăm ce a stat la baza construirii edificiului.

moscheea ”Esmahan Sultan”

Esma s-a născut în anul 1544 în Palatul de la Manisa şi a fost fiica sultanului Selim al II-lea (fiind un petrecăreţ şi plăcându-i băutura, a fost poreclit Sarhoş Selim/Beţivul Selim şi pentru că avea barba blondă, i s-a spus şi Sarı Selim/ Selim Blondul) şi a sultanei Nurbanu (soţia legitimă a sultanului şi moştenitoare a familiilor veneţiene Venier şi Baffo, numele ei creştin fiind Cecilia Venier-Baffo) şi nepoata sultanului Süleyman Magnificul şi a sultanei Hürrem (ruteana Roxelana, Aleksandra Lisowska), primind, astfel, automat titlul de sultană, Esmâhan Sultan. După unele izvoare, ar fi înregistrată şi sub numele de İsmihan Sultan*).

Sokullu-Mehmed-Paşa
Sokullu Mehmet Paşa

Ȋn 1564 este căsătorită cu vizirul tatălui său, Sokullu Mehmet Paşa, cu care are un fiu, Ibrahim Han şi o fiică, Gülruh Sultan. După moartea bunicului său, Süleyman Sultan Legiuitorul (Kanuni Süleyman Sultan), cunoscut sub numele de Süleyman Magnificul, în 1566, vine, împreună cu familia şi mama sa, Vâlide Nurbanu Sultan, la Istanbul, unde se bucură de o mare influenţă şi putere, când, sub sultanatul tatălui său, soţul ei devine om de stat. Nu sunt date că s-ar fi amestecat în treburile statului, lăsând aceasta pe seama soţului său şi a mamei sale, care, se ştie că, nu era în relaţii bune cu Safiye Sultan, cea care va lua frâiele puterii o dată cu urcarea pe tron a lui Murad al III-lea, fiul sultanului Selim al II-lea şi fratele sultanei Esmahan. Din aceste motive, unele surse spun că prima sclavă trimisă lui Murad al III-lea, după sultana Safiye, ar fi fost din partea sultanei Esmahan.turn moschee esmahan sultan

Ȋn 1574, tatăl său, Sultanul Selim al II-lea, moare în timpul unei orgii în hamam cu cadânele, alunecă şi cade, lovindu-se mortal la cap şi astfel este înscăunat Murad al III-lea. Ȋn timpul sultanatului acestuia, Sokullu Paşa îşi continuă atribuţiile de prim-ministru, însă nu se mai bucură de aceeaşi influenţă, fiind în contradicţie cu noul sultan. Cu toate acestea, îşi pune semnătura pe anumite acte. Presiunea fiind din ce în ce mai mare, la 11 octombrie 1579 este rănit mortal la inimă de sabia (kılıç) unui derviş, în urma unei ieşiri necontrolate, rană în urma căreia moare, punând capăt unei cariere politice strălucite în care a avut o mare contribuţie pentru stat în cei 14 ani de vizirat, fiind un bun organizator. Ȋn memoria sa, sultana Esmâhan construieşte o cişmea cu numele lui. De asemenea, în 1571 i-a construit o geamie care îi poartă numele, ”Sokullu Mehmet Paşa Camii (Kadırga)”. Sultana Esmâ se retrage la Mangalia, unde are o intensă activitate, construind, sub numele ei, 7 şcoli primare, 3 hanuri, 300 de prăvălii, o baie mică.esmahan

Ȋn 1573, în memoria tatălui său, începe construcţia geamiei care îi va purta numele şi pe care o va finaliza în 1575. Construcţia era un vakıf (fundaţie guvernamentală confesional-islamică non-profit; în traducere literală – donaţie), cum se obişnuia în acele vremuri. Pentru construcţia acestui edificiu şi a minaretului, meşterii pietrari turci au folosit piatra din zidurile cetăţii Callatis pe care au cioplit-o pe loc, turnând scoabe de oţel în orificiile făcute în piatră, fără a folosi vreun liant; zidurile au o grosime de 85 de centimetri. La construcţia fântânii, pentru ritualul abluţiunii din curtea geamiei, s-a folosit piatră dintr-un vechi mormânt roman.

Edificiul este un monument istoric de artă musulmană în stil maur, unic prin veranda construită la intrare, cea mai veche amintire otomană pe teritoriul românesc în ceea ce priveşte lăcaşurile de cult, de care se bucură enoriaşii de cult musulman din comunitatea turco-tătară de pe coasta de sud a Mării Negre. De asemenea, geamia poate fi şi vizitată ca muzeu, după un program, de către turişti şi localnici la un preţ modic, fiind unul dintre cele mai atractive obiective turistice din sudul litoralului, având în vedere vechimea şi unicitatea sa.


*) Evliya Çelebi, Günümüz Türkçesiyle, Evliya Çelebi, Seyahatnamesi”, Istanbul, 2012, p. 461.

Vezi: http://www.digi24.ro/regional/digi24-constanta/cea-mai-veche-moschee-din-romania-esmahan-sultan-a-fost-restaurata-in-urma-cu-cativa-ani-357648

Arhiva rubricii Traditiones

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.