”Micul accesoriu răsfățat: nasturele” (1) de Pușa Roth

774
nasture istoric pusa roth leviathan.ro

istorii și istorioare rubrica de pusa roth logo leviathan.roCiteam zilele trecute, pe internet bineînţeles, o poveste interesantă intitulată chiar aşa, Povestea unui nasture” de Anca Şerban, apoi am găsit un alt titlu interesant, Nasturi în lanul de porumb” (antologia taberei de creaţie de la Săvârşin) şi aşa, pas cu pas, am ajuns şi la poezia lui Ion Pribeagu, Trei nasturi” din ciclul Poezii impertinente”, dar pe care nu mă sfiesc să v-o reamintesc, pentru simplul fapt că mi-a stârnit interesul (nu mai citisem nimic de Ion Pribeagu, din vara lui 2011, atunci când m-am întâlnit cu un alt mare iubitor al poeziilor acestui autor) şi poate că o să vă placă şi dvs., dragii mei cititori. Acesta este punctul de plecare pentru istoria micului accesoriu care a schimbat definitiv şi irevocabil moda lumii. Căci cine nu are nevoie de un nasture? Înainte de istorie, să lăsăm poezia să vorbească adică, să-i dăm Cezarului ce e al Cezarului!

ion-pribeagu-trei-nasturi-poezii-impertinente

Trei nasturi

”S-a oprit tramvaiu-n piaţă
Lume multă şi pestriţă
Şi prin iureş se împinge
Şi o frumoasă cuconiţă.

………………………..

Cum avea rochiţa strâmtă
Şi cu nasturi mulţi pe spate
Vrea să urce, dar din cauza
Rochiei strânse pe trup, nu poate.

………………………..

Trece mâna-i mititică
Roză ca un plasture
Înspre spate şi gingaşă
Ea deschide un nasture.

………………………..

Imposibil să se urce
Dar ca orişice femeie
Îşi mai trece mânuşiţa
Şi încă un nasture descheie.

………………………..

Dar cum treapta-i înăltuţă
Şi e aproape imposibil!
Ce să facă, ce să facă?
Vai, momentul e penibil!
………………………..

Mai deschide încă unul
Dar zadarnic îi e dorul
Nici acum nu poate doamna
Să ridice-n sus piciorul.

………………………..

Dar un domn ce sta în urmă-i
Fără nici un fel de formă
O apucă de contururi
Şi o saltă pe platformă.

………………………..

Doamna, roşie la faţă
Fulgerând priviri haine
Se întoarce şi îi spune
Bombănind: – Nu ţi-e ruşine?

………………………..

– N-ai dreptate cuconiţă
Zice el cu anasâna –
Dumneata te superi fiindcă
Fără vrere am pus mâna
Pe când eu tăcui din gură
Când nici nu mi-ai spus pardon
Şi mi-ai descheiat în grabă
Trei nasturi la pantalon.”

Iată, doamnelor şi domnilor, ce se poate întâmpla din pricina unui nasture! Poetul ne-a avertizat că ”Trei nasturi” face parte din categoria poeziilor impertinente – este doar o figură de stil –, dar farmecul întâmplării, descrierea spumoasă, comicul de situaţie îi acordă ”circumstanţe atenuante”. Vă propun să continuăm cu povestea micului dar importantului nasture.istorie-nasture2

Documentele atestă că obiecte asemănătoare nasturilor au fost găsite în Valea Indus din străvechiul Pakistan şi se pare că datează de prin anul 2000 î. Hr.! Aceste obiecte erau folosite ca ornamente, fiindcă la acea dată nu se inventase butoniera. Pentru a putea fi folosite, ”designerii” vremii foloseau un fel de ace, broşe sau cureluşe din piele împletită. Am apelat la acest termen modern pentru vremurile acelea, deşi cineva i-a îmbrăcat pe oameni atunci când au venit pe pământ. Nu mai puteau umbla ca Adam şi Eva, acoperiţi doar de o frunză! Moda a apărut o dată cu oamenii. Nasturii erau confecţionaţi din os, corn, lemn, metal sau cochilii de scoică. Chiar şi grecii şi romanii îl foloseau tot pe post de ”bijuterie”. Astfel că nasturele a trebuit să aştepte o ”revoluţie” vestimentară şi apoi să se mulţumească doar cu rolul său decorativ.adam-si-eva-frunza-mar-ispita-sarpe-rai

Cine este responsabil cu această revoluţie, de despicătura prin care nasturele era petrecut prin material, numită butonieră, nu se ştie deoarece istoria nu i-a consemnat numele, din păcate. Butoniera se pare că a fost descoperită undeva în Asia. Pentru că, prin secolele XII–XIII, nasturele a pătruns în Europa, adus de cruciaţii întorşi de la locurile sfinte. Se pare că primele butoniere au apărut în Germania secolului al XIII-lea. Era ”soluţia” ideală pentru ”prinderea” hainelor care deveneau din ce în ce mai strânse pe corp.

Astfel, nasturii, ca orice alt obiect de lux, au devenit o modă, iar numărul lor dar şi materialul din care erau făcuţi defineau statutul social al persoanei în cauză. Astăzi ne enervăm dacă sunt prea mulţi nasturi la o bluză, cămaşă sau jachetă şi preferăm – de, omul modern! – fermoarul, chiar dacă acesta ”sărăceşte” frumuseţea unui obiect vestimentar. Istoria micului nasture nu se opreşte aici. Vom continua, cu voia dvs.

Comentați via Facebook

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here