”Nemurire la doi lei” de Florentina Loredana Dalian

381
imortele

ganduri dulci amarui florentina dalian rubrica leviathan.roAcest text nu este despre nemurire. Acest text nu este nici despre mine. Ci se vrea unul despre demnitate. Despre demnitatea unor oameni săraci, sau bătrâni sau neputincioşi. O calitate din ce în ce mai rară, atâta vreme cât ea este indisolubil legată de acea şi mai rară trăsătură: bunul-simţ. E-adevărat, trebuie numai să deschizi bine ochii s-o observi. Prin hăţişul tot mai sufocant de mârlani, există şi oameni care, deşi în suferinţă, deşi nu foarte şcoliţi, deţin rafinamentul de a-şi duce cu demnitate crucea. Bunul lor simţ e ca un balsam peste rănile provocate de agresiunile din jur.

Pe o tarabă, un smoc de sunătoare şi, alături, într-o sticlă de plastic tăiată – nişte flori nemuritoare. Trec grăbită, dar tot îl remarc pe omul care stă alături, aşteptând să i se oprească cineva în faţă. Sunt prinse în mănunchiuri mici, pe care le dă cu doi lei. Aflu asta când mă întorc şi decid să iau câteva, chiar dacă n-am nevoie. Îi cer trei buchete şi îi întind o bancnotă mai mare. Îmi spune jenat că n-are pic de rest, că n-a vândut nimic de azi dimineaţă. Aş fi putut să trec mai departe. Dar unde mă grăbeam? Merg la un magazin să schimb şi revin cu cei 6 lei pe care îi întind. ”Alegeţi dumneavoastră!” Aleg trei buchete şi dau să plec. Mă strigă: ”Trebuie să mai luaţi unul!” Îi spun că am luat trei şi i le arăt. Pare un pic nedumerit, apoi socoteşte cu voce tare: ”A, da, trei ori doi fac şase…”

Bravo! Ai putea să te înscrii la bacalaureat. După ce că eşti varză la matematică şi n-ai un chior, mai şi greşeşti în defavoarea ta. Da! Dar aici e şpilul. Varză-varză, sărac lipit, dar cinstit! Crezând că luasem cu unul mai puţin, nu s-a bucurat că m-am păcălit, ci m-a atenţionat.

L-am întrebat unde cresc aceste flori. ”Lângă lanurile de grâu”, a venit răspunsul. Mă bucur că mai există oameni care culeg nemurirea din marginea lanurilor, o strâng bucheţele şi ţi-o oferă pe doi lei. Păcat că sunt atât de puţini dispuşi s-o cumpere. În schimb, umplem coşurile în supermarket, cu lucruri mai mult sau mai puţin utile. În timp ce un om, cu speranţa că va strânge de-o pâine pe care se jenează s-o cerşească, păzeşte o zi întreagă câteva flori culese de el, poate singura-i avuţie. Încotro mergem?

Slobozia, 18 iulie 2014

Vezi arhiva rubricii Gânduri dulci-amărui de Florentina Loredana Dalian

Comentați via Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here