”Opt și aproape jumate” de Florentina Loredana Dalian

538
florentina loredana dalian leviathn.ro opt si aproape jumate

ganduri dulci amarui florentina dalian rubrica leviathan.roIeri, la SPA ”Laguna Blue”, oră târzie, lume puțină. Vreo doi rătăciți prin saune, iar în jacuzzi, doar eu și-un băiețel de șapte ani (sau așa se lăuda el). Ceasul de pe perete e departe, chiar în capătul opus al sălii, ochelarii nu-i am pe nas, dar am nevoie să știu cât e ceasul, căci simt că timpul alocat răsfățului e aproape de expirare.

Privind la bulbucii din jacuzzi, gândul îmi fuge la scăldătoarea Vitezda, întrebându-mă dacă așa arătau apele când se tulburau atunci când se cobora un înger al Domnului. Na la mine! Acolo, cel care zăcea de 38 de ani I-a spus lui Iisus că nu se poate vindeca deoarece nu are om să-l arunce în scăldătoare. Dar eu aveam om, ca să aflu cât e ceasul. E drept, un omuleț așa, dar ce nu poți face cu omuleții ăștia plini de suflet. Îl întreb pe micul meu companion, dacă, din poziția în care se află, vede ceasul și-l rog să-mi spună cât este. Fără să mă gândesc vreo clipă nici că nu l-ar cunoaște, nici că nu l-ar vedea.

– Vă spun imediat, sare omulețul.

Și, până să-mi dau seama ce face, a țâșnit din jacuzzi, a luat-o lipa-lipa, desculț pe gresie (spre îngrijorarea mea profundă, gândindu-mă că ar putea aluneca, făcându-mi reproșuri că mai bine îmi țineam gura). Îl urmăream de departe, pregătită să intervin la o adică (am presupus că adultul care-l însoțea era în saună ori la salină). Mi-a stat un pic inima când l-am văzut pe marginea piscinei pentru adulți, apoi ocolind-o și, ca să nu-mi stea de tot, am închis ochii. Când i-am deschis, omulețul se îndrepta lipa-lipa spre mine. A intrat în bazin și-a decretat: ”Este opt si aproape zumate”. Iar în timp ce a rostit ”jumate”, și-a pus mânuțele într-o poziție închipuind cele două limbi ale ceasului, formând cu acestea un unghi din care am înțeles că era, de fapt, opt și un sfert. Apoi, a simțit nevoia să se explice:

– La grădiniță, ne-au învățat numai ora exactă și cu jumătăți.

– Nu-i nimic, vă vor învăța și restul.

– Păi acum sunt la școală și nu ne-au învățat.

Bineînțeles! La școală vă învață direct sisteme de ecuații.

O vreme, s-a lăsat o tăcere între noi, timp în care se auzeau numai bulburucii fierbând.

– Vrei să înveți și cu sferturi?

– Da, vreau.

I-am explicat o singură dată cum stă treaba cu ”și un sfert”, unde trebuie să fie limba ceasului și a decretat: ”Am înțeles. Acum știu!” N-am mers mai departe cu studiul ceasului, că omul venise la relaxare, nu la școală. Mă uitam la el cât e de frumos, de politicos și mai ales de săritor. M-a uns pe suflet. Ce mare chestie! Să nu ai puterea ori știința să îl ajuți pe celălalt în mod deplin, dar să faci tot ce-ți stă în putință ca să-l ajuți. ”Este opt și aproape jumate”. Iar el, un omuleț și jumătate. Gândeam, privindu-l zbenguindu-se, ce lucru mare ar fi ca noi, adulții, să ne amintim mai des să fim copii. Cu siguranță n-ar mai exista bolnavi care să zacă timp de 38 de ani pentru că nu au om.

Slobozia, 29 mai 2016

Vezi arhiva rubricii Gânduri dulci-amărui de Florentina Loredana Dalian

Comentați via Facebook

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.