”Papucii și gâscanul” de Pușa Roth

349
pusa roth povestea-papucilor-cosbuc-povestea-gastelor-istoric-papuci.

istorii și istorioare rubrica de pusa roth logo leviathan.ro”Un gâscan cu pene lucii
Cum trecea pe pod prin sat
Şi-ntr-o mân-avea papucii,
Nu ştiu cum i s-a-ntâmplat
Că papucii lui căzură,
Ce păcat, o, ce păcat!
Căci erau cu-alesătură,
Fără leac de tivitură –
Ce păcat!

Gâştele-auzind cum zbiară:
«Auleo! Păpucii mei!»
Într-un suflet alergară
Şi-ntrebau mirate ce-i?
«Am rămas, plângea gâscanul,
Păgubaş de patru lei!
Iată-mă desculţ, sărmanul!
Ce mă fac acum, golanul,
Fără ei!»

«Haideţi toţi, şi moşi şi babe
Să-i cătăm pe râu acu!»
Repede-notând din labe
Cârdul tot pe râu trecu.
«I-ai găsit?» – «Eu nu, surată,
Ce mă-ntrebi aşa şi tu!»
Toate-apoi strigau deodată:
«Bată-i pacostea să-i bată!
Nici eu nu!»gastele-si-papucii

Vara-ntreagă tot umblară,
Dar papucii duşi au fost!
Şi-au să umble şi la vară
Până ce le-or da de rost!
Iar gâscanul merge, vine,
Face cruci şi ţine post.
«Nu-i găsesc! Sărac de mine
Iar desculţe, vezi tu bine,
Lucru prost!»

Gâştele de-atunci, în cale
Când văd apa undeva,
Căutând pornesc agale
Tot crezând că-i vor afla.
Vin şi raţe să le-ajute:
Mac-mac-mac şi ga-ga-ga!
Mac-mac-mac! Haid’, vino, du-te,
Zile-aşa pe râu pierdute!
Ga-ga-ga!

Iar când gâştele stau gloată
Şi prin dreptul lor te duci,
Sare tabăra lor roată
Să te-ntrebe: «Ce ne-aduci?
Ai găsit păpucii? Spune!»
Tu la fug-atunci s-apuci!
Şi te muşcă, doar le-ai spune
De papuci!”

George Coşbuc, ”Povestea gâştelor”

Să nu vă imaginați, doamnelor şi domnilor, că vă invit să căutăm papucii gâscanului, pentru că ne udăm la poale sau la nădragi degeaba, ci doar să aflăm câteva date despre istoria papucilor, poate cele mai comode încălţări din lume. Fiecare om aşteaptă momentul să ajungă acasă şi să schimbe încălţările, mai scumpe sau mai ieftine, cu foarte îndrăgiţii papuci, la rândul lor, mai ieftini sau mai scumpi. Papucii, alături de pijamale, cămăşi de noapte, halate, fac parte din existenţa noastră casnică, pentru că nu prea cred că stă cineva îmbrăcat ”la patru ace” la televizor, la calculator sau pe canapea, pur şi simplu. M-am gândit la o expresie des folosită atât de doamne cât şi de domni care explică o situaţie, e drept, cam neplăcută, referindu-se la separarea unor cupluri. El (ea) va spune, întrebat (întrebată) de familie, prieteni sau chiar cunoscuţi ce s-a întâmplat, iar întrebatul (el sau ea) va răspunde sec, fără multe explicaţii: ”I-am dat papucii.” Când cineva pleacă, luându-şi papucii, e semn că nu se mai întoarce.papuci de casa

Întrebarea care se pune este una simplă: când au apărut papucii? Ei bine, se pare că cei mai vechi papuci ar avea vreo şapte mii de ani. Aceştia ar fi un fel de sandale şi au fost găsiţi în Oregon, S.U.A., în anul 1938. Prin urmare, papucii sunt mai vechi decât pantofii, pentru că cel mai vechi pantof din piele a fost găsit în anul 2008, în Armenia, făcut, se pare, dintr-o singură bucată, îndoită şi legată cu şireturi şi ar avea o vechime de 3.300 de ani. Antropologul Erik Trinkaus susţine că folosirea papucilor a început într-o perioadă mult mai veche, bazându-se pe faptul că grosimea degetelor de la picioare, în afară de cel mare, s-a micşorat de-a lungul timpului. Aceasta, susţine antropologul, nu poate fi explicată decât dacă degetele erau protejate şi oarecum strânse. Primele modele de papuci, supranumite ”pungi de picior”, constau într-o pânză de piele care să protejeze piciorul. În Evul Mediu, papucilor li s-au adăugat şireturi pentru a putea să fie fixaţi pe picior. Romanii aveau mai multe tipuri de încălţăminte, dar cele mai populare erau sandalele. Încet-încet, papucii au devenit un simbol al averii, iar aristocraţii puteau fi uşor identificaţi după papucii cu vârf extrem de alungit. După anul 1500 s-a produs o oarecare revenire la papucii cu vârful ”tocit” sau rotund. Aceștia erau legaţi cu un șiret scurt, plasat la încheietura piciorului. Cam în această perioadă au apărut şi tocurile. În secolul al XVII-lea, s-au pus bazele papucilor din ziua de azi. Cusăturile erau mult mai discrete şi au început să apară pantofi făcuţi dintr-o singură bucată de material, cusută de o talpă mai groasă. Moda s-a schimbat şi femeile au ajuns la concluzia că vârfurile ascuţite sunt mai feminine. În anul 1660, a apărut catarama, mai întâi la încălţările bărbăteşti dar, în scurt timp, şi doamnele au adoptat această modă. În secolul al XVIII-lea, au început să apară pantofii creaţi din materialul rochiilor sau măcar cu ornamente din acelaşi material, iar vârful ascuţit era încă la modă. Pantofii bărbaţiilor au început să fie mai simpli şi majoritatea erau negri. Dar cum lumea e schimbătoare, şi încălţările au suferit schimbări. Tocul a început să se subţieze, dispărând la un moment dat şi s-a ajuns astfel la pantofii cu talpa joasă, cu vârf aproape pătrat, confecţionaţi din satin sau mătase. Însă în secolul al XIX-lea, erau la modă botinele şi balerinii. Cum cu femeile nu te pui, cel puţin în materie de modă, ele au început să poarte din nou pantofii cu toc, confecţionaţi din material textil. O dată cu apariţia cauciucului, a plasticului, a fibrei sintetice, pielea a devenit un material de lux. Astfel că atât pantofii cât şi papucii au fost confecţionaţi din aceste materiale. Statisticile arată că secolul XX este cel mai productiv şi inovator la capitolul încălţăminte.

Stând în papuci moi şi uşori, mi-am adus aminte de un cântec aproape uitat, dedicat meşterului papugiu, fiindcă astăzi vorbim de designeri cu şcoli înalte, în faţa cărora nu poţi emite păreri chiar dacă pantofii, sandalele, cizmele sau papucii nu sunt chiar pe gustul tău. Să revenim la cântec şi vă reamintesc, doamnelor şi domnilor, că a fost cântat cu mare succes de maestrul Gică Petrescu:

”Suflet candriu de papugiu,
Cine să-l înţeleagă ?
Râde plângând,
Plânge râzând,
Viaţa o ia în şagă.”

”Suflet candriu de papugiu”, muzica: Ion Vasilescu; versuri: N. Constantinescu, N. Vlădeanu. Cântă: Gică Petrescu

Arhiva rubricii Istorii și istorioare de Pușa Roth 

Comentați via Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here