”Prietenie” de Florentina Loredana Dalian

510
Rafael, ”Autoportret cu un prieten”
Rafael, ”Autoportret cu un prieten”

ganduri dulci amarui florentina dalian rubrica leviathan.roMultă cerneală a curs, destui copaci s-au tăiat pentru paginile scrise despre prietenie. ”Sentiment de simpatie, de stimă, de respect, de atașament reciproc care leagă două persoane…” Aşa începe definiţia din dicţionar. Dar cum poţi cuprinde ceva atât de profund într-o definiţie? Nu poţi prinde toate sensurile nici într-un roman, toate subtilităţile şi trăirile prieteniei. Singure, gesturile vorbesc. Şi tăcerile. Tăcerile alături de celălalt, care lasă inimile să-şi vorbească. Nu, n-am să scriu nici eu un roman. Doar voi descrie.

Stau la masă, alături de Gabi. Conversăm. De una, de alta… Fusesem pusă în temă despre prietenia dintre el şi Nicu. Bănuiam o amiciţie bazată pe interese comune, pe gusturi şi împletiri ale sufletului. Relaţie destul de des, altfel, întâlnită. Prietenia e totuşi mai mult. Mi-a fost dat să mă conving. La un moment dat, îmi exprim neliniştea că urma să mi se termine ţigările (ştiiiu, nu-i frumos! lăsaţi!). Întreb chelnerul, dar îmi spune că nu ţin acolo. Nici nu ştiam de unde aş putea lua. Îl fericesc pe Gabi care fumează pipă. Are tabachera plină cu tutun de bună calitate, frumos mirositor. Tocmai îmi făcuse apologia pipei, îmi spusese că sunt unele foarte elegante, de damă. Că nu-i mai place să fumeze ţigări, că put şi mai sunt şi nocive. Numai ce-l văd că scoate un pachet de Kent cu o ţigară în el, pe care mi-l întinde, scuzându-se că n-are mai multe. Mă uimesc, desigur. Adică mă crucesc de-a dreptul şi îmi exprim ”cruceala” prin vorbe: ”Păi, cum aşa? Ce caută ţigările la tine în geantă?” Tocmai mă pregăteam să-i ţin o teorie. Va să zică fumezi pipă, încerci să mă corupi şi pe mine, dar umblii cu ţigări la purtător. Nu-i frumoooos! Nu-mi mai dă timp, explicându-mi: ”Trebuie să am permanent o ţigară la mine, pentru Nicu. S-a lăsat de curând de fumat, deci el nu mai are voie să poarte. Dar când îl apucă dorul, uneori turbează, aşa că eu trebuie să vin cu doza de prim-ajutor.” Eh, de data asta am rămas fără cuvinte. Când mi le-am găsit, mi-am exprimat îngrijorarea. Va să zică, dacă eu fumam doza de prim-ajutor pentru Nicu, ce se făcea el, Gabi, dacă pe acesta îl apuca turbarea când n-avea ţigară la el? ”Sper să nu-l apuce în seara asta. Iar mâine, prima grijă e să mă aprovizionez.” Un gest aparent banal, care, la o privire superficială, ar putea trece drept unul obişnuit sau chiar nebăgat în seamă. Şi totuşi: ce osteneală să porţi permanent grija unei ţigări care nu trebuie să-ţi lipsească din geantă, chiar dacă nu-ţi trebuie ţie. Sau tocmai pentru că nu-ţi trebuie ţie, ci… prietenului. Câtă delicateţe în gestul acesta!

Mă întreb dacă eu am mereu la mine, nu ţigara (că n-a fost cazul, eu am mereu, că-s fumătoare, deci n-ar fi pentru mine o corvoadă), ci vorba potrivită prietenului aflat în nevoie, privirea pentru situaţii de urgenţă, strângerea de mână, mângâierea, gestul, zâmbetul,  lacrima… Şi tare mă tem că umblu cu traista goală. Ştii tu, Prietene, de câte ori într-o săptămână, când am simţit prin nu ştiu ce fire nevăzute, că sufletul îţi e tulburat, de câte ori am pus mâna pe telefon să te sun, dar n-am făcut-o? Tot îmi spuneam că mi s-a năzărit că poate am închipuiri, că, şi de n-ar fi aşa, ce aş putea eu să-ţi spun? De parcă ar fi fost musai să-ţi fi spus ceva! Poate că vocea mea rostind banalităţi ar fi fost suficientă, poate doar faptul că gândul mi-a zburat către tine în clipele acelea…

Dar eu, raţionala lui peşte, îmi găseam scuze că poate te-aş deranja. De parcă n-aş fi ştiut că nu-i aşa! Şi-atunci mă întreb: am eu habar ce-i prietenia, sau doar mi se pare?

Slobozia, 1 februarie 2015

Vezi arhiva rubricii Gânduri dulci-amărui de Florentina Loredana Dalian  

Comentați via Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here