”Rădăcinile de piatră ale neamului românesc” de Șerban Cionoff

1957
Muzeul Pietrei Sângeru
Muzeul Pietrei de la Sângeru

rubrica museum leviathan.ro”Noi avem și rădăcini de piatră, nu numai de lemn, apă și frunze.’’ (Lucian Avramescu)

Se află aici, la Sângeru, la cam o sută de kilometri de București, o ctitorie culturală unică în felul său nu doar în România, ci poate și în lume. Se numește, simplu și emoționant, Muzeul Pietrei și poartă însemnele unui gând frumos al poetului Lucian Avramescu. I-am spus anume ”o ctitorie”, fiindcă acest muzeu își are locul în ograda casei care i-a aparținut unui om de mare devoțiune pentru propășirea acestui meleag și a localnicilor săi. Este vorba despre Victor Nicolae Avramescu, bunicul poetului, cel care, după ce a luptat la marile bătălii de acum un veac în urma cărora s-a înfăptuit visul adevăraților români din cele trei provincii istorice, s-a întors acasă și s-a pus, cu întreaga sa pricepere, în slujba obștii. A fost, vreme de aproape un sfert de secol, primar liberal al comunei Sângeru, după care un om urât la suflet și la gând, căruia el, primarul, îi fusese naș, s-a gândit să îi întoarcă binele, așa după cum îl duceau mintea și sufletul pocite de răutate și de josnicie. Adică trimițându-l la Canal, drum fără întoarcere pe care, însă, cel proscris de cotropitorii de la Răsărit și de cozile lor de topor din țară, nu a mai apucat să îl mai facă, fiind răpus de un atac de cord. După acea, casele și pământul care i-au aparținut au trecut în proprietatea statului, revenind, însă, după 1990, urmașilor celui care a reușit să supraviețuiască dușmanilor de dinafara țării, dar a fost răpus de nemernicia celor de acasă.

Sângeru Muzeul Pietrei Serban CionoffSângeru Muzeul Pietrei Serban Cionoff

Dar dacă vrednicul gospodar Victor Nicolae Avramescu nu a mai apucat să își vadă redobândit avutul, iată că, peste ani, unul dintre urmașii săi, Lucian, a avut știința și dăruirea nu doar să îl gospodărească așa după cum îl învață legea și datinile străbune, cât mai ales să facă din această casă și din ograda sa un adevărat loc de cinstire a ființei și a conștiinței noastre. Așa s-a născut această veritabilă ”minune” – cum atât de bine i-a spus pe nume prietenul Florentin Scalețchi într-o frumoasă consemnare – în care pătrunzi după ce ai citit, la intrare, acest credo profund și atât de încărcat de adevăr: ”E loc să se mai nască Brâncuși’’.

Numele titanului plecat din Hobița spre a da lumii o inegalabilă lecție de construcție artistică și morală nu este câtuși de puțin întâmplător pomenit atunci când ne purtăm pașii printre comorile de piatră de pe aleile muzeului. De fapt, așa după cum Lucian Avramescu însuși nu contenește să o spună ori de cât ori are prilejul să o facă, ideea însăși a acestui muzeu i-a venit tot de la Brâncuși. De fapt, atunci când a văzut că râșnițele de piatră, pe care țăranii din Nordul Moldovei sau din Banat le folosesc pentru uruiala porumbului, seamănă mai degrabă cu ochii încrustați de Brâncuși pe Poarta Sărutului. Cu singura deosebire că aici, în monumentala dăltuire a lui Brâncuși, ochii sunt despărțiți, exact la mijlocului cercului, de o linie dreaptă. O line care, însă, nu îi separă, ci, dimpotrivă, îi unește printr-o magică forță și chemare a destinului.

piatra brancusi muzeu comuna sângeru prahova

Așa se și explică, aș spune eu, de ce în arealul muzeului, între pietrele devenite sculpturi, cele care au forma cercului și, de fapt, a ochiului, ocupă un loc cu totul special. Alături de alte piese care au în comun cu cele din tezaurul brâncușian nu doar forma ca atare, cât, mai cu seamă, o anumită armonie a liniilor și un echilibru al contrastelor, aducându-ne aminte tot de zicerea lui Brâncuși: ”E numai bucurie ceea ce vă dau”.

O altă secțiune esențială a faptului de artă din Muzeul de la Sângeru o reprezintă, indiscutabil, piesele care au forma crucii. Ideea de a le colecționa și a de a le integra în acest spațiu fiindu-i sugerată lui Lucian Avramescu de către eminentul cărturar Răzvan Theodorescu, iar apoteoza acestei colecții o avem în acele cruci unde mâinile celor dispăruți sunt unite pe brațele Celui Răstignit întru mântuirea noastră, Iisus Hristos. Tulburătoare învățătură la care, mai ales în aceste timpuri devastate de egoism, de invidie și de patimi ar trebui să ne gândim mai des și cu mai multă sinceritate. Așa după cum, în același perimetru, se află și o copie în piatră a tronului reginei Maria, al cărui original se găsește în Castelul de la Balcic. Sincer și binemeritat omagiu pe care nepotul bravului luptător din tranșeele primei conflagrații mondiale a socotit că este de datoria sa îl aducă celei pe care Constantin Argetoianu o numea ”ctitoriță a României întregite și una dintre cele mai mari figuri ale istoriei noastre naționale”.

obiect muzeul pietrei sângeru

Ar mai fi, desigur, multe de povestit despre această Zidire în Piatră și în Idee, dar cred că nic-o însemnare, oricât de meșteșugită ar fi ea, nu va reuși să îi surprindă temeiurile profunde și sensul catharctic înscris în însăși esența sa. Ceea ce, până la urmă, nici nu este de mirare dacă ne reamintim că, odată, Benedetto Croce spunea că poezia este exact ceea ce nu se poate rezuma în cuvinte. Adevăr pe care, în felul său, îl respectă și îl întărește fiecare vizită făcută aici, la Muzeul Pietrei de la Sângeru.

În tot, Muzeul Pietrei – pe care l-a ctitorit prietenul Lucian Avramescu și pe care îl veghează și îl îngrijește dimpreună cu doamna sa, Georgiana, și cu fiica lor Ana Luciana –, este o tulburătoare Epopee a istoriei și a spiritualității neamului românesc. A rădăcinilor sale de piatră despre care tot Lucian Avramescu a spus atât de inspirat că, alături de lemnul, apele și frunzele acestor ținuturi, ne–a dat puterea de a învinge și de dăinui. Ceea ce, până la urmă, nici nu este ceva întâmplător, atâta vreme cât însuși numele localității se trage de la sângele cotropitorilor tătari pe care țăranii de a aici i-au biruit în luptă.

Comentați via Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here