”Sfioasa înțelegere sau răspuns la întrebările lumii” de Pușa Roth

1043
pusa roth sfioasa intelegere leviathan.ro
Sursa foto: emcitv

Cred că există un moment, poate cel al ”vârstei sublime” când ființa în cauză trebuie să poată privi lumea cu ochii minții, cu detașare și, de ce nu, cu înțelegere. Marea minune a lumii este că noi suntem diferiți, reacționăm diferit, iar sentimentele noastre sunt unice, chiar dacă o cauză este comună. Libertatea este un concept, iar acesta e descifrat de fiecare după voia, mintea și înțelegerea lui. A fi liber înseamnă să cunoști limitele libertății, or acest lucru rămâne doar o teorie, fiindcă omul vrea să trăiască, în mod conștient sau nu, de la sublim la mizerabil. Dacă nu are puterea să se ridice, atunci rămâne acolo, la limita mizerabilului. Unii nu înțeleg că viața e doar o clipă pe care ar trebui să o facă tot mai acceptabilă, să se pună în și de acord cu ceilalți. Alții se cred stăpânii lumii, alții nu se mai gândesc decât la ei, urând ce-i în jur, de obicei ce e valoros, disprețuiesc bunele sentimente, pun călcâiul pe inimă și strivesc ”corola de minuni a lumii”. Alții sunt mimetici, chiar dacă undeva, în adâncul conștiinței lor, licăresc ”florile binelui”, dar sunt așa de prinși în angrenajul bâlciului cotidian că nu au puterea să se retragă, devenind victime sigure ale propriei lor neputințe. Pentru aceste categorii și încă multe altele nu există teama de marea judecată, fiindcă drumul până la această sfioasă înțelegere este cumplit de greu.

Într-o societate care seamănă cu un vapor în furtună, ies la suprafață gunoaiele, se agață aventurierii, căci ceilalți așteaptă să treacă furtuna. Dacă ceilalți ar fi îndrăznit, aventurierii, șmecherii, derbedeii ar fi rămas acolo unde le este locul. Într-o societate extrem de permisivă, coruptă, totul este permis. Privim ca la un spectacol grotesc, spectacol pe care l-am lăsat să ne cuprindă, să ne sufoce, să ne strivească. Cui să ceri lumină, cui să ceri frumusețe, cui să te adresezi, când lumea e condusă de umbre vulgare, deșuchiate, rebele și incompetente? Ce nu se înțelege încă? Nu se înțelege că jos (acolo unde cred ei că suntem!) se află deja un popor furios!

Comentați via Facebook

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.