Acasă Ars Magna Totus mundus agit histrionem Spectacole regizate de Cristian Munteanu la Teatrul Național Radiofonic

Spectacole regizate de Cristian Munteanu la Teatrul Național Radiofonic

471
teatru radiofonic regizorul-Cristian-Munteanu-696x426

totus mundus agit histrionem rubrica leviathan ro logoProgramul acestui sfârșit de săptămână, 24–27 august 2017 este dedicat de Teatrul Național Radiofonic regizorului Cristian Munteanu, care ar fi împlinit vineri, 25 august, 81 de ani.

La Radio România Cultural, Domnica Țundrea a programat în această seară, joi, 24 august 2017, la ora 19.00, în seria ”Dramaturgi români contemporani”, o înregistrare din ultima perioadă de creație a regizorului Cristian Munteanu, spectacolul ”Cine ajunge sus, la fix?” de Dumitru Solomon. În distribuţie: Virgil Ogăşanu, Alexandru Arşinel, Mihai Bisericanu, Eusebiu Ştefănescu. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Regia tehnică: ing. Luiza Mateescu. Redactor: Crenguţa Manea. Coordonator de proiect: Magda Duţu. Înregistrare din anul 2003.

Pe același post, de la ora 22.30, continuă difuzarea în serial a înregistrării cu Cumpăna amiezii” de Paul Claudel (21–25 august). Traducere de Ion Igiroşanu. Adaptarea radiofonică: Rodica Leu. Regia artistică: Cristian Munteanu. În distribuţie: Marcel Iureş, Mariana Buruiană, Constantin Codrescu, Emil Hossu, Gheorghe Pufulete. Regia de studio: Rodica Leu. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Vasile Manta. Înregistrare din anul 1990.

Sâmbătă, 26 august, de la 14.00, la Radio România Cultural, Costin Tuchilă a programat Cymbeline” de William Shakespeare. Traducere și adaptare radiofonică de Florian Nicolau. Regia artistică: Cristian Munteanu. În distribuție: George Constantin, Gina Patrichi, Ion Caramitru, Ovidiu Iuliu Moldovan, Adrian Georgescu, Ion Pavlescu, Emil Hossu, Paul Avram, Victor Ștrengaru, Ion Marinescu, Matei Alexandru, Sorin Gheorghiu. Regia de studio: Crânguța Manea. Regia muzicală: Timuș Alexandrescu. Regia tehnică: ing. Tatiana Andreicic (înregistrare din anul 1978) – iar duminică, 27 august, la aceeași oră, ”Brand” de Henrik Ibsen. Traducere de Haralambie Grămescu. Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Cristian Munteanu. În distribuţie: Ion Marinescu, Lucia Mureşan, Emil Hossu, Alexandrina Halic, George Constantin, Marga Anghelescu, Matei Alexandru, Cornel Coman, Gina Patrichi, Silvia Năstase, Sorin Gheorghiu, Victor Ştrengaru, Corado Negreanu, Sergiu Demetriad, Gheorghe Novac, Jean Reder, Boris Petrof, Paul Nadolski, Victor Marinescu, Nicolae Crişu, Mia Macri, Constantin Botez, Ion Novac, Aurelian Georgescu, Elisabeta Croitoru, Olimpia Maxim. Regia de studio: Crânguţa Manea. Regia muzicală: Romeo Chelaru. Regia tehnică: ing. Andrei Sireteanu. Înregistrare din anul 1979.

La Radio România Internațional, sâmbătă 26 august, de la ora 23.00 vă invităm să ascultați spectacolul O repetiţie moldovenească sau Noi şi iar noi” de Costache Caragiale. Adaptare radiofonică de Costin Tuchilă. Regia: artistică: Cristian Munteanu. În distribuţie: Ştefan Iordache, Virgil Ogăşanu, Valentin Teodosiu, Dumitru Rucăreanu, Ruxandra Sireteanu, George Ivaşcu, Dumitru Chesa, Sorin Gheorghiu, Silvia Codreanu, Eugen Racoţi, Ioana Chelaru. Muzica originală şi versurile cântecelor: George Marcu. Au acompaniat: Grigore Marian (vioară) şi Radu Nelu (ţambal). Redactor: Puşa Roth. Regia de montaj: Florina Vredeş şi Florin Bădic. Regia de studio: Janina Dicu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Înregistrare din 2003.

Pe site-ul eteatru.ro, programul întregii zile de vineri, 25 august 2017, realizat de Crenguța Manea, cuprinde mari spectacole în regia lui Cristian Munteanu, un adevărat regal de teatru radiofonic:

Ora 0.00 și în reluare de la ora 12.00: ”Mantaua”, dramatizare de Pușa Roth după nuvela lui Nikolai Vasilievici Gogol. Traducere de Silvia Cucu. În distribuţie: Virgil Ogăşanu, Mircea Albulescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Alexandru Repan, Dan Condurache, Petre Lupu, Virginia Mirea, Mircea Constantinescu, Petre Moraru, Julieta Strâmbeanu, Ioan Chelaru, Papil Panduru, Gheorghe Buznea, Nicolae Călugăriţa, Marius Călugăriţa, Sorin Gheorghiu, Gheorghe Pufulete. Redactor: Costin Tuchilă. Regia de studio: Janina Dicu. Muzica originală: George Marcu.Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Înregistrare din anul 2004.

1.30/13.30: ”Metamorfoza” de Franz Kafka Traducere de Mihai Isbășescu. Dramatizarea: Antoaneta Tănăsescu. În distribuție: Florin Anton, Mircea Albulescu, Monica Ghiuță, Irina Movilă, Constantin Dinulescu, Liviu Crăciun, Candid Stoica, Nicolae Pomoje, Virginia Rogin, Sorin Gheorghiu, Aurelian Georgescu, Gheorghe Pufulete. Asistența tehnică: Stela Botez și Corina Ionescu. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: ing. Luiza Mateescu. Redactor: Domnica Țundrea. Înregistrare din anul 1995.

2.50/14.50: ”Castelul” de Franz Kafka. Traducere de Victor Bercescu. Dramatizarea: Max Brod. Adaptarea radiofonică: Virgil Munteanu. În distribuţie: Virgil Ogăşanu, Gina Patrichi, Ion Marinescu, Marga Anghelescu, Mircea Albulescu, Octavian Cotescu, Olga Tudorache, Ion Caramitru, Florian Pittiş, Adrian Georgescu, Costel Constantin, Corado Negreanu, Jean Reder, Ileana Stana Ionescu, Sandu Sticlaru, George Buznea, Gheorghe Cozorici, Gheorghe Novac, Paul Nadolski, Mircea Medianu, Gheorghe Pufulete, Nicolae Crişu, Mircea Cosma, Chiriţă Dumitrescu, Pompiliu Rădulescu. Regia de studio: Crânguţa Manea. Regia muzicală: Timuş Alexandrescu. Regia tehnică: ing. Tatiana Andreicic. Înregistrare din anul 1983.

4.10/16.10: ”Cumpăna amiezii” de Paul Claudel. Traducere de Ion Igiroşanu. Adaptare radiofonică de Rodica Leu. Regia artistică: Cristian Munteanu. În distribuţie: Marcel Iureş, Mariana Buruiană, Constantin Codrescu, Emil Hossu, Gheorghe Pufulete. Regia de studio: Rodica Leu. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: ing.Vasile Manta. Înregistrare din anul 1990.

6.00/18.00: ”Vremea secerișului”. Scenariul radiofonic și regia artistică: Cristian Munteanu. În distribuție: Mircea Albulescu, Constantin Codrescu, Silvia Popovici, Stoica Dumitru, Lili Nica Dumitrescu, Dumitru Chesa, Marian Hudac, Luminița Gheorghiu, Thedor Danetti, Mihaela Lupu, Eugen Cristea, Cristian Rotaru, Petre Dinuliu, Tudor Heica, Nicolae Crișu, Dan Bobe și copilul Andrei Cusursuz. Regia de studio: Violeta Berbiuc. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: ing. Vasile Manta. Înregistrare din anul 1992.

7.20/19.20: ”Cartea nunţii” de George Călinescu Dramatizare: Nicolae Neagoe. În distribuţie: Adrian Pintea, Sanda Toma, Victoria Mierlescu, Ica Matache, Matei Alexandru, Ion Pavlescu, Ana Ciontea, Dana Dogaru, Mirela Gorea, Tatiana Iekel, Valeria Gagialov, Eugenia Bosânceanu, Catiţa Ispas, Adina Popescu, Eugen Cristea, Ion Henter, Matei Gheorghiu, Mircea Constantinescu, Angela Ioan, Liviu Crăciun. Regia de studio: Rodica Leu. Regia muzicală: Nicolae Neagoe. Regia tehnică: ing. Vasile Manta. Înregistrare din anul 1990.

8.50/20.50: ”Moartea lui Ivan Ilici”, scenariu radiofonic de Puşa Roth după nuvela lui Lev Nikolaevici Tolstoi. Regia artistică: Cristian Munteanu. În distribuţie: Mihai Constantin, Ruxandra Sireteanu, Eusebiu Ştefănescu, Petre Moraru, Ştefan Velniciuc, Gavril Pătru, Delia Nartea, Claudiu Istodor, Valentin Uritescu, Ion Siminie, Constantin Dinulescu, Petre Nicolae, Ion Arcudeanu, Aurelian Georgescu, Gheorghe Pufulete. Cu participarea preotului Cristian Deheleanu de la Biserica Sf. Gheorghe cel Vechi din Bucureşti. Redactor: Costin Tuchilă. Regia de studio: Janina Dicu. Muzica originală şi regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Producător: Vasile Manta. Înregistrare din anul 2006.

10.05/22.05: ”Faust” de Johann Wolfgang Goethe Traducere de Lucian Blaga. Adaptare radiofonică de Georgeta Răboj. În distribuţie: Ştefan Iordache, Mircea Albulescu, Violeta Andrei, Florian Pittiş, Corado Negreanu, Marcel Iureş, Ioana Ciomârtan, Sybila Oarcea, Ruxandra Sireteanu, Alexandrina Halic, Jeanine Stavarache, Constantin Fugaşin, Boris Petroff, Ion Anghel, Sorin Gheorghiu, Daniel Tomescu, Nicolae Luchian Botez, Telly Barbu, Maria Velcescu, Ştefan Hagimă, Valentin Teodosiu, Sergiu Demetriad, Corina Negriţescu, Cristian Motriuc, Gheorghe Novac, Violeta Berbiuc, Crânguţa Manea, Gheorghe Pufulete, Mircea Dascaliuc, Constantin Botez, Cristian Molfeta. Regia de studio: Rodica Leu. Regia muzicală: Timuş Alexandrescu. Regia tehnică: ing. Tatiana Andreicic. Înregistrare din anul 1985.

”Regizorul trebuie să facă o orchestraţie”

de Costin Tuchilă

Cristian Munteanu (25 august 1936–31 ianuarie 2008) este unul dintre numele cele mai mari din întreaga istorie a teatrului radiofonic românesc, nu numai pentru că o amplă fonotecă de înregistrări cu spectacole de gen poartă semnătura sa regizorală, ci prin valoarea artistică – de multe ori prin noutatea adusă în epoca respectivă, prin modernitatea ce rezistă și astăzi – a majorității acestor spectacole. Absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în 1959, regizor mai întâi la Teatrul din Piatra Neamţ, a fost angajat în 1962 la Radiodifuziunea Română, ca regizor artistic. După decembrie 1989, a devenit primul redactor-şef al Redacţiei Teatru, care fusese până atunci secţie a redacţiei emisiunilor culturale. Practic, Cristian Munteanu a pus bazele activităţii distincte a acestei redacţii în forma în care se desfăşoară ea astăzi.

Cristian Munteanu. Fotografie de Vasile Blendea, 1979
Cristian Munteanu. Fotografie de Vasile Blendea, 1979

Cele patru decenii şi jumătate dedicate teatrului radiofonic înseamnă peste o mie de spectacole cu piese din toate epocile de creaţie, de la antici la contemporani, ilustrând toate speciile de teatru, de la cele consacrate la formule moderne, cum sunt documentarul teatral sau emisiunile scenarizate. Amintesc câteva: ”Orestia” de Eschil, ”Electra” de Sofocle, ”Broaştele” și Adunarea femeilor” de Aristofan, Comedia măgarilor” de Plaut, ”Cel ce se pedepseşte singur” de Terenţiu, ”Odiseea”, dramatizare de Georgeta Răboj după Homer, ”Tragica istorie a doctorului Faust” şi ”Eduard al II-lea” de Marlowe, ”Henric al IV-lea”, ”Othello”, ”Troilus şi Cresida” şi ”Cymbeline” de Shakespeare, ”Praznicul ciubotarului” de Thomas Dekker, ”Arden din Feversham”, Iscusitul hidalgo Don Quijote de la Mancha”, dramatizare de Georgeta Răboj după Cervantes, Viaţa e vis” de Calderón de la Barca, Faust”, ”Torquato Tasso”, ”Iphigenia în Taurida” şi Clavigo” de Goethe, Maria Stuart” şi ”Intrigă şi iubire” de Schiller, ”Ruy Blas” şi Marion Delorme” de Victor Hugo, ”Mantaua”, dramatizare de Pușa Roth după Gogol, Roşu şi negru”, dramatizare de Rodica Suciu-Stroescu după Stendhal, Pasărea albastră” de Maurice Maeterlinck, Brand” şi Rosmersholm” de Ibsen, ”Duhul pădurii” de Cehov, Moartea lui Ivan Ilici”, dramatizare de Pușa Roth după Tolstoi, ”Heidelbergul de altădată” de Wilhelm Meyer Förster, Francesca da Rimini” de Gabriele d’Annunzio, ”Lungul drum al zilei către noapte”, ”Anna Christie”, ”Din jale se întrupează Electra”, ”Dramele mării” de Eugene O’Neill, Ciocârlia” de Jean Anouilh, Cumpăna amiezii” de Paul Claudel, Serenadă târzie” de Alexei Arbuzov, ”Deşertul tătarilor”, dramatizare de Catinca Muscan după Dino Buzzati, Muştele” de Jean-Paul Sartre, ”Labirintul” de Fernando Arrabal, Istoria ieroglifică”, dramatizare de Valeriu Sîrbu după Dimitrie Cantemir, ”O repetiție moldovenească sau Noi și iar noi” de Costache Caragiale, Craii de Curtea-Veche, dramatizare de Valeriu Sîrbu după Mateiu Caragiale, ”Răscoala”, dramatizare de Valeriu Sîrbu după Liviu Rebreanu, ”Avram Iancu”, ”Zamolxe” şi ”Arca lui Noe” de Lucian Blaga, ”Iată femeia pe care o iubesc” de Camil Petrescu, ”Salba Mălinei” de Dominic Stanca, Duios Anastasia trecea”, dramatizare de Pușa Roth după D. R. Popescu. În toate, amprenta stilistică a regizorului este inconfundabilă. Ea se traduce printr-un simţ aparte al construcţiei teatral-radiofonice, aspect esenţial în această formă de artă, care, adresându-se unui singur simţ, auzul, recompune un univers întreg. Există fără îndoială reguli nescrise ale teatrului radiofonic, pe care Cristian Munteanu îl considera forma cea mai rafinată de teatru. Dar niciuna dintre ele nu poate suplini disciplina interioară a artistului, care presupune, pe lângă o cultură teatrală vastă, asimilată organic, fermitatea opţiunii stilistice şi, astfel, capacitatea de reinterpretare optimă a unui text. A unui text care să fie pregătit pentru a deveni spectacol radiofonic, ştiut fiind că sunt puţini dramaturgi care scriu special pentru teatrul radiofonic. Ceea ce la lectura piesei poate oferi o satisfacţie intelectuală deosebită, ceea ce pe scena de scândură poate crea un efect extraordinar, la radio, dimpotrivă, pot să aibă minimă relevanţă, ba chiar să împiedice coerenţa spectacolului. Am avut cu toţii enorm de învăţat de la regizorul Cristian Munteanu, începând cu selecţia şi pregătirea textului până la forma finală a spectacolului, în care fiecare element trebuie să fie aşezat la locul potrivit şi mai ales să aibă justificare artistică.

cristian-munteanu-in-1956
Cristian Munteanu în 1956

Regizorul, mărturisea Cristian Munteanu, trebuie să facă o orchestraţie. O orchestraţie, îmi permit să adaug, în context, care începe chiar de la forma potenţial radiofonică a textului dramatic. Pe bună dreptate, Cristian Munteanu susţinea că oricâtă invenţie şi fantezie s-ar suprapune peste un text care nu a fost adaptat corespunzător tehnicii teatrului radiofonic, rezultatul va fi sortit eşecului. Că uneori, trebuie, cu regret, să elimini fragmente sau să modifici chiar elemente structurale ale piesei, acestea sunt de la sine înţelese. Fără această ”suferinţă”, devine imposibil să faci pasul spre transformarea plauzibilă a unui text pentru radio. Este o lecţie pe care am detaliat-o adesea în compania lui Cristian Munteanu, ale cărei secrete le-am asimilat de la un artist puţin dispus, temperamental, să dea lecţii. Avea însă talentul de a se face înţeles, de a convinge fără lungi ocoluri, de a se impune cu eleganţă, dar şi de a şti să dirijeze, adică să aşeze la locul cuvenit sugestiile venite de la actori şi de la ceilalţi membri ai echipei.

Cristian Munteanu

de Pușa Roth

Se împlinesc deja şapte ani de când regizorul Cristian Munteanu, figură emblematică a Teatrului Naţional Radiofonic, a plecat din această lume, spre a se aşeza alături de alţi iluştri înaintaşi acolo, sus, în Galaxia Teatrului Îngerilor.

Pe maestrul Munteanu l-am cunoscut târziu, atunci când, fără multe vorbe, am început colaborarea cu domnia sa. Era un bărbat distins şi, contrar specificului muncii sale, vorbea puţin, încet, elegant, cu un strop de tandreţe dar şi de umor în glas. Întotdeauna calm, privea agitaţia celorlalţi cu un fel de uimire copilărească, neînţelegând, parcă, de ce atâta agitaţie, când totul era gândit, aranjat, convenit. Pentru că maestrul Cristian Munteanu era extrem de riguros şi această rigoare impunea un respect deosebit.

coperta-dans-alb-poezii-cristian-munteanu-prefata-costin-tuchila
Cristian Munteanu, ”Dans alb”, poeme, prefață de Costin Tuchilă, București, Editura Semne, 2009

Regizorul Cristian Munteanu urma până la cea mai fină nuanță sugestiile bogate ale dialogurilor, refăcând cu migală  de artizan atmosfera pieselor regizate de domnia sa. Mi-aduc aminte de Mantaua” de Gogol, de Moartea lui Ivan Ilici” de Tolstoi, de ”Duios Anastasia trecea” de Dumitru Radu Popescu, pe care le-am dramatizat, iar Cristian Munteanu se bucura ca un copil de minunatele cadouri primite. Avea un stil aparte de a conversa, cu tăceri, cu zâmbete discrete, niciodată pe un ton mai ridicat chiar dacă, de multe ori, se întâmpla să fie nemulţumit de o înregistrare sau alta.

Mai târziu l-am descoperit pe poetul Cristian Munteanu, mult prea târziu ca să pot să-i spune că i-am citit poezia, subtilă şi rafinată ca un cântec de lebădă. Cristian Munteanu a plecat discret dintre noi, aşa cum i-a plăcut, cred eu, să trăiască printre oameni. De la maestrul Cristian Munteanu am învăţat multe, mai ales când eram de faţă la înregistrări, dar cred că marele câştig a fost că am învăţat dimensiunea rigorii în teatru.

Revista Teatrală Radio, 31 ianuarie 2015

Cristian Munteanu: „Teatrul radiofonic este cel mai rafinat teatru”

 

Domnica Țundrea: Domnule Cristian Munteanu, dacă ar fi să vă autodefiniţi stilul, consideraţi că modalitatea dvs. de a face regie la Radio a cunoscut poate şi o anumită constantă?

Cristian Munteanu: Nu ştiu, mi-e greu să spun, aş dori să existe o constantă, fiindcă ar presupune faptul că de la început am avut un stil. Asta nu înseamnă că nu am cunoscut şi anumite etape. Nu cred că am rămas cel care a intrat acum treizeci şi ceva de ani ca regizor tânăr în Radio… La început, poate că dintr-o anumită superficialitate (nu mă feresc de cuvânt: când nu ştii un lucru, ţi se pare că e foarte uşor şi că într-o zi-două l-ai şi aflat), abordam cu o anumită nonşalanţă regia la Radio. Ca pe parcurs să-mi dau seama că este realmente o îndeletnicire foarte serioasă şi să încerc să-mi găsesc poate un stil.

teatru-de-cristian-munteanu-jocul-cu-fantasme-editura-semneD. Ț: Sunteţi autor de scenarii radiofonice şi de piese jucate pe scenă, de aceea aş vrea să-mi spuneţi cum gândiţi exigenţele genului auditiv în ceea ce priveşte textul.

C. M: Cred că textul de Radio este un univers. Eu am avut şansa de a fi scris scenarii abia după ce am început să cunosc destul de bine Radioul – şi generaţiile de actori, şi exigenţele regizorale, şi posibilităţile de exprimare prin microfon… Primele mele scenarii erau scrise poate în joacă, dar pornind de la un specific al Radioului… ele încercau să sondeze un univers nou, care este universul sonor.

D. Ț: Ce anume vă determină să alegeţi un text? Aveţi anumite modele dramatice la care vă întoarceţi? Aţi simţit, de pildă, nevoia de a reveni la anumiţi autori, la un anumit stil? Şi, mai apoi, cum gândiţi ideea de libertate faţă de un text, cât de departe se poate ajunge?

C. M.: Vedeţi, la început, Radioul a cunoscut o perioadă de regie barocă, în care se practica aglomerarea de sonorizare – nu neapărat gratuit, dar era tentant să intervii permanent, ca să subliniezi o idee sau ca să prelungeşti jocul actorilor, vocile, în conformitate cu concepţia asupra textului… Asta tenta… Aşadar, iniţial sunt foarte convins că am fost interesat de textele care ofereau posibilităţi de exprimare cât mai diverse, ca eu să pot să-mi exersez fantezia regizorală pe acele texte… Cu timpul, cred că am început să înţeleg că, până la urmă, simplitatea este lucrul esenţial, că nu e nevoie să intervii decât atunci când trebuie şi cu efectul cel mai elocvent, care sugerează cel mai bine ceea ce doreşti să spui… Deci am pornit de la o aglomerare de efecte şi am ajuns, cred, în final, la o sinteză, la dorinţa de a interveni cât mai puţin şi cât mai eficient.

D. Ț.Spuneţi-mi dacă în această simplitate şi-n această sinteză îşi află locul ei şi poezia. Aşadar, cum se naşte poezia scenei sau poezia cuvântului, a unei stări, a unei situaţii?

C. M.: Sigur că poezia este dată în special de text. Eu cred că, de fapt, fiecare piesă, ca şi la teatru, trebuie tratată altfel. N-aş putea să spun că am insistat pe o dimensiune poetică – n-am încercat ca o dimensiune a mea s-o aduc neapărat în toate producţiile mele, ci m-am străduit să mă axez pe ceea ce reprezenta dominanta textului. Şi asta sigur că se poate realiza în infinite feluri, pornind întotdeauna de la text – prin alegerea muzicii, chiar prin alegerea sonorităţilor, care trebuie să creeze un întreg decor, ce poate deveni, la un moment dat, realmente poetic. La fel cum şi vocea omenească are toate inflexiunile posibile care să te conducă, interpretând un rol, la o poezie de cea mai bună calitate.cristian-munteanu-teatru-contemporan-auditie-majestic

D. Ț.V-aţi simţit vreodată iconoclast în modelarea, în mobilarea unui spaţiu auditiv, în crearea unui amalgam de zgomote, cuvinte, muzică?

C. M.: Da, uneori am şi vrut să fiu, am făcut deliberat acest lucru… Exista, la un moment dat, un soi de rutină care începuse să se instaureze în regia la Radio – asta pe la începuturi, prin anii ’60 şi ceva… Şi vă mărturisesc că am încercat să forţez nota, adică să aduc fel de fel de elemente noi, dar, în acelaşi timp, care erau poate un pic pe lângă text… Însă asta pornea dintr-o sfântă nevoie de a crea altceva, de a crea un nou limbaj.

Decorul sonor are un rol foarte important. După nişte ani, mi-am dat seama ce importanţă majoră are în teatrul radiofonic tăcerea… cât de expresiv devine cuvântul pus alături de tăcere… Cât durează acea tăcere? Nu există niciodată o tăcere pasivă, tăcerea spune ceva, ea transmite, ea lasă ca emoţia ascultătorului să se consume… Deci există un joc foarte fin de nuanţe şi mai există acea osmoză care trebuie să se producă între receptor şi cel care dăruieşte…

D. Ț.În ceea ce vă priveşte, cum funcţionează comunicarea cu actorii? Fiindcă se ştie că există o conduită specială a relaţiei regizor-actori la Radio. Pe ce stare se bazează această relaţie şi cum se naşte această stare, de unde vine?

C. M.: Pentru fiecare actor trebuie găsită o anumită modalitate de a-l capta, de a-l duce pe drumul pe care vrei ca el să meargă… Pentru asta, să ştiţi că de foarte multe ori eu mă aplecam şi vorbeam în şoaptă cu actorul respectiv, nu pentru a-i menaja susceptibilitatea, dar mai ales pentru a găsi ceea ce este bun pentru el şi numai pentru el şi care nu este general valabil pentru toţi… Ca regizor, am fost şi sunt un temperamental… Eu, în general, dirijam; am crezut întotdeauna că un anumit fluid, o anumită emoţie se poate transmite şi dincolo de geamul acela despărţitor dintre regizor şi actori… Aşa cum anumite gesturi – culmea, vizualul! – pot să conducă, la un moment dat, şi ele actorii… Şi o serie întreagă de actori m-au înţeles şi m-au urmat. Fiindcă eu cred că, şi în absenţa imaginii, acele gesturi ale mele reuşeau să inducă un fluid de emoţie.

Eu am o părere extraordinară despre teatrul radiofonic. Este cel mai rafinat teatru. Regizorul este ca un dirijor, el trebuie să facă o orchestraţie. Eu cred că m-am îndrăgostit de teatrul radiofonic făcându-l…

2006

cristian-munteanu-evocare-de-pusa-roth

Efectul Cristian Munteanu

de Cristina Chirvasie

Într-o lume care șerpuiește pe orizontală, într-o degringoladă devenită galopantă, nicidecum recentă, într-o vreme condusă de ”dă bine” și de penibilul ”dacă nu te vezi, nu exiști”, într-un astfel de timp cultura este considerată a fi un liman. Limanul ca refugiu. Limanul ca bucurie. Limanul ca valoare. N-am să vorbesc aici despre ceea ce înseamnă cultura, ci mai degrabă m-aș referi la unul dintre efectele ei. Și folosesc acest cuvânt considerându-l cuprinzător prin definiție pentru ceea ce îndrăznesc să numesc Efectul de aur al Radioului Românesc. Și pentru că pomeneam de definiția cuvântului „efect”, am să iau doar două dintre sensurile acestuia care se potrivesc unei personalități culturale de un rafinament și cu un intelect aparte. Prin urmare, așa cum spune DEX-ul, efectul este un fenomen ”care rezultă în mod necesar dintr-o anumită cauză, fiind într-o legătură indestructibilă cu aceasta”. Perfect valabil! Efectul este producător al unei impresii puternice. Absolut! Efectul se alipește cuvântului sonoritate, o sonoritate inedită. Corect! Așa că s-ar cuveni să vorbesc astfel și acum, la trecerea a șapte ani de la plecarea sa dintre noi,  despre unul dintre cei mai importanți regizori pe care i-a avut cultura românească, un regizor de efect, un nume sonor al Teatrului Național Radiofonic. Cristian Munteanuefectul de aur al Radioului Românesc.

Fascinantul romancier francez Antoine de Saint-Exupéry spunea că ”a oferi cultură înseamnă a oferi setea.” Maestrul Cristian Munteanu a oferit de-a lungul a peste 45 de ani împătimiților (și nu numai) ascultători ai producțiilor Teatrului Național Radiofonic peste o mie de spectacole. Și a făcut asta cu sete. O sete molipsitoare.

Cristian Munteanu a ales teatrul radiofonic. Cristian Munteanu a pus ”în matcă” Redacția Teatrală Radio. În Fonoteca de Aur numele lui va rămâne pentru totdeauna ancorat de titlurile unor spectacole unice.

crstian-munteanu-fotografie-din-vol-jocul-inchipuiriii
Fotografie din volumul Cristian Munteanu, ”Jocul închipuirii”, piese pentru copii, scenarii radiofonice, dramatizări, volum îngrijit și prefață de Elisabeta Munteanu, București, Editura Semne, 2014

Din păcate, nu l-am întâlnit niciodată față către față. Aș fi fost onorată. Dar recunosc că acest regret este diminuat întrucâtva atâta vreme cât îl pot ”întâlni” ascultându-i spectacolele. Așa încât nu pot decât să mă refer la ceea ce înseamnă pentru mine regizorul Cristian Munteanu. Există încă mulți însă dintre aceia care au atât de multe de povestit despre omul Cristian Munteanu.

Parcurgând o listă de câteva zeci de titluri ale spectacolelor a căror regie a semnat-o, am descoperit cu încântare putința sa de descifrare a unor texte atât de variate, de la antice la moderne, de la drame la comedii, de la piese aparținând repertoriului clasic până la cele actuale și poate mai puțin cunoscute. Acest lucru cred că este principalul efect al maestrului Cristian Munteanu. Faptul că nu a fost tributar unor idei șablonarde, faptul că simți în spectacolele sale noul, ineditul, pasiunea, sunt lucruri… de efect. Poate pentru unii ar părea, de la o distanță intelectuală considerabilă, că un regizor nu trebuie să facă prea mare lucru. Alege un text, o distribuție potrivită și spectacolul e ca și făcut. Ei bine, în spectacolele lui Cristian Munteanu concretizezi laboratorul de creație al regizorului, aproape că poți vizualiza un caiet de regie impecabil. În producțiile sale nimic nu e lăsat la întâmplare. Fie că e vorba de un cor antic sau de un monolog plin de profunzime, maestrul găsea modalitatea cea mai potrivită pentru a calibra spectacolul la operă sau, de ce nu, la capodoperă. Această calibrare, făcută cu rafinament, inteligență și profunzime, denotă capacitatea sa de plămăditor de teatru, de creator de teatru.

Ceea ce mi se pare excepțional este faptul că regizorul Cristian Munteanu a izbutit să recreeze teatrul antic, reconstruindu-l într-o manieră modernă pentru a putea fi digerat fără ”a scrie în program”. Experimentând cu curaj și apăsând pe „pedala” contemporaneității, a izbutit să transforme, prin gestul său artistic, acea rigiditate, care întrucâtva ne îndepărtează de textele antice, în construcţii teatrale admirabile. Orestia” de Eschil (1966), ”Broaştele” de Aristofan (1976), ”Electra” de Sofocle (1984), Cel ce se pedepseşte singur” de Terenţiu (1986), Odiseea” de Homer (1987), Adunarea femeilor de Aristofan (2003) și Comedia măgarilor” de Plaut (2005) sunt spectacole monumentale ce aparțin Fonotecii de Aur. Dacă pentru tragedia lui Eschil toate elementele dramaturgice sunt destul de lesne de intuit și redat, Broaştele” de Aristofan rămâne, în opinia mea, unul dintre cele mai ravisante și spumoase texte antice alese de Cristian Munteanu. Cu o distribuție fabuloasă, avându-l drept centru de echilibru pe unicul Toma Caragiu, în rolul lui Dionysos, Broaştele” este un spectacol subtil, plin de nuanțe, din care radiază un umor fin, aproape savant, în sensul bun al cuvântului.

Au urmat alte și alte spectacole, un comando teatral-radiofonic de elită, dacă îmi este îngăduit să spun așa, care vorbește de la sine: Henric al IV-lea, ”Othello”, ”Troilus şi Cresida” şi Cymbeline” de Shakespeare, Tragica istorie a doctorului Faust şi  Viaţa e vis” de Calderón de la Barca, Faust, ”Torquato Tasso”, ”Iphigenia în Taurida” şi Clavigo” de Goethe, ”Maria Stuart” şi Intrigă şi iubire” de Schiller, Ruy Blas” şi Marion Delorme” de Victor Hugo, ”Lungul drum al zilei către noapte”, ”Anna Christie”Din jale se întrupează Electra, ”Dramele mării” de Eugene O’Neill, Procesul” şi Castelul” de Kafka, ”Deşertul tătarilor” de Dino Buzzati, Istoria ieroglifică de Dimitrie Cantemir, ”Răscoala” de Liviu Rebreanu, Avram Iancu”, Zamolxe” şi Arca lui Noe” de Lucian Blaga, Iată femeia pe care o iubesc” de Camil Petrescu, Mantaua după N. V. Gogol sau Duios Anastasia trecea” după Dumitru Radu Popescu.

cristian-munteanu-mircea-albulescu-contraste-recital1

Am amintit intenționat la sfârșitul acestei enumerări două dintre spectacolele semnate de Cristian Munteanu pe care le consider, din punct de vedere al punerii în undă, ca fiind supuse unor similitudini intenționate. De ce spun asta? Mă refer la modalitatea de orchestrare a celor două spectacole. Dramaturgic vorbind, ambele texte (de altfel ambele sunt dramatizări semnate de același autor, scriitoarea Pușa Roth) au corespondențe literare și dramatice evidente. Ambele sunt două drame colosale, care funcționează în aceiași regiștri dramatici. Într-o mare măsură așadar formula regizorală aleasă este asemănătoare, pentru că substanța teatrală este aceeași. Dar orchestrarea acestora este fundamental diferită. Dacă ascultați cu ochii închiși cele două spectacole, veți recunoaște efectul sonor Cristian Munteanu. Cheia ascultării acestora, valabilă de altfel pentru multe dintre producțiile sale, stă în extragerea celor două planuri regizorale. Cristian Munteanu își construia punerile în undă, după părerea mea, mai întâi într-un plan care ține strict de partea tramei, a condiției dramatice a textului, care ar putea fi în sine un spectacol, ca mai apoi să suprapună peste aceasta, cu o precizie uimitoare, transpunerea sonoră a textului, care desigur ar putea fi un spectacol în sine. Aceasta înseamnă arta lui Cristian Munteanu. O artă a detaliilor, a subtilului, a ingeniozității teatrale, a generozității intelectuale, a rafinamentului cultural,  a pătrunderii în esența dramatică și a deslușirii ”vestimentației”  sonore.

Aș prefera să închei aceste rânduri cu… propriile mele rânduri, scrise acum ceva timp despre spectacolul Duios Anastasia trecea”, ultimul din enumerarea de mai sus. Prefer să fac acest lucru pentru că n-aș fi nevoită să formulez o încheiere. Atunci când vorbești despre Cristian Munteanu, pur și simplu, nu poți formula o încheiere. Și acesta este probabil tot efectul Cristian Munteanu. Efectul de aur al Radioului Românesc.

De cele mai multe ori, atunci când trebuie să fac aprecieri asupra unei producţii semnate de regizorul Cristian Munteanu, arborez un soi de subiectivism întrucât mă regăsesc, regizoral vorbind, în felul său de a-şi gândi spectacolele. Tipicul prin care îşi alege distribuţia, modul în care prin fiecare replică simţi că se confesează auditoriului, maniera în care formulează decorul sonor, calea pe care o alege pentru a-şi face mărturisirea artistică sunt definitorii pentru un creator de prim rang.

Revista Teatrală Radio, 31 ianuarie 2015

Vezi: Arhiva Cristian Munteanu în Revista Teatrală Radio

Comentați via Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Newsletter Leviathan.ro

Primește însemnările Leviathan direct în căsuța de e-mail!

Abonează-te la newsletterele și alertele Leviathan și vei fi notificat(ă) prin e-mail atunci când avem conținut editorial de calitate pentru tine!

Te-ai abonat cu succes!

Pin It on Pinterest

Share This
%d blogeri au apreciat: