Știri: Astronautul Dumitru Prunariu, academicianul Nicolae Zamfir, atleta Doina Melinte – printre personalitățile care au onorat deschiderea anului școlar la Liceul Teoretic Naţional din București

946
Liceul Teoretic Național 2017

Mai multe personalități ale culturii, științei și sportului au participat, luni, 11 septembrie 2017, la Festivitatea de deschidere a anului școlar 2017–2018 organizată în cadrul Liceului Teoretic Naţional (LTN) din București sub sloganul ”Împreună înfăptuim Visul LTN”.

Printre invitați s-au numărat dr. ing. astronaut Dumitru Prunariu, atleta Doina Melinte, Mihnea Costoiu, rectorul Universităţii Politehnice din Bucureşti, acad. Nicolae Zamfir, acad. Bogdan Simionescu. Aceștia au transmis direct sau prin înregistrări video un mesaj elevilor unuia dintre cele mai de succes licee private din București.

Sunt impresionat de eforturile depuse de întreg corpul profesoral de la Liceul Teoretic Național de a crea un mediu educational la standarde înalte, contribuind la creșterea calității învățământului românesc. Strategia de dezvoltare în cadrul școlii, îmbinarea activităților educative formale de calitate cu activități educative non-formale si informale este, cu siguranță, o premisă importantă a dezvoltării personalității și creativității elevilor” – acad. Nicolae Zamfir.

Liceul Teoretic National București

Stafful Liceului Teoretic Naţional, prin vocea directoarei liceului, prof. dr. Silvia Moraru, anunță că anul școlar 2017–2018 poartă amprenta continuării unor proiecte educative complexe, marca LTN, menite să determine afirmarea liceului în spațiul învățământului românesc ca o școală creativă ce asigură educarea pentru viață a elevilor săi și nu pregătirea lor doar pentru o meserie sau o profesie.

Ca o noutate, din acest an școlar, toate cabinetele și laboratoarele de specialitate din cadrul Liceului Teoretic Național vor purta numele unor importante personalități din patrimoniul nostru cultural, științific, sportiv.

Prima zi de școală a oferit celor prezenţi și posibilitatea familiarizării cu modernizările aduse campusului LTN de natură să asigure condiții optime desfășurării activităților educative formale, non-formale și informale specifice Liceului Teoretic Național.

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.