Știri: Concert de free jazz ”En la cuerda floja”/”Coarda sensibilă” (1 decembrie 2017, Madrid)

196
concert jazz madrid 1 decembrie 2017

logo rubrica musica leviathan.roConcertul de free jazz ”En la cuerda floja”/”Coarda sensibilă” în interpretarea lui Andrei Kivu – violoncel; Chefa Alonso – saxofon și percuție; Jorge Frías – contrabas, se va desfășura vineri, 1 decembrie 2017, la ora 20.00, la Espacio en Blanco din Madrid (Calle de Mira el Sol, 7).

Andrei Kivu a studiat violoncelul în România cu Anca Vartolomei și cu Marc Coppey la Paris. A cântat ca solist cu Orchestre Royal de Wallonie (Mons, Belgia), New York University Orchestra (New York, USA), Katowice New Music Orchestra (Polonia), Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Simfonică Radio, Orchestra Philharmonia, Orchestra Academiei de Muzică din București, Silvestri Orchestra, Orchestre Traditions Musicales Francaises, New European Philharmonic Orchestra și altele. A fost invitat să predea în numeroase rânduri la New York University (S.U.A., 2003, 2005, 2007), Academia de Muzică ”Givat Ram” (Ierusalim, 2002, 2004, 2006, 2008), la ”University of Minnesota” (S.U.A., 2008, 2010), precum și la ”Cal Arts” (California, S.U.A., 2015) și la Academia de Muzică ”Franz Liszt” (Budapesta, 2016). A colaborat cu mari artiști precum: David Hykes, Sigfried Palm, Claude Delangle, Marc Coppey, Martine Joste, Stephane Gallet, Daniel Kientzy, Alain Charron, Nanae Yoshimura, Kifu Mitsuhashi, Alejandro Iglesias Rossi, Hector Ulise Passarella, Juerg Solothurnmann, Franziska Baumann, Evan Parker, Byron Wallen, Agnes Baltsa, Sarah Brightman, Richard Clayderman, Yoshiki etc. De-a lungul carierei sale, a primit numeroase premii și distincţii, printre care: The 2003 I.N.M.C. Award pentru ”Outstanding Activities as a Performer, Teacher and Researcher on the New Music”, premiul ”Uchimura 2002” (oferit de U.N.E.S.C.O.), ”Premiul de Excelență 2004” al UCMR, Premiul pentru Originalitate al Festivalului de Jazz de la Cluj și multe altele. Din 2001 este membru al ”International School of Ki” (Marea Britanie) iar din 2007 este membru al ”Harmonic Presence Foundation” (New York/Paris).

Chefa Alonso este compozitoare, saxofonistă și percuționistă, axată pe improvizație. Este doctor în improvizație și compoziție liberă la Universitatea Brunel (2007). A participat la festivaluri de jazz liber și improvizație în Germania, Austria, Brazilia, Franța, Spania, Anglia, Mexic și Elveția. Este membru al grupului Sin Red, cvartetul de improvizație liber Uz, și membru al orchestrelor de improvizație LOE (London Improvisers Orchestra), Orchestra FOCO (Orchestra improvizatorilor din Madrid) și OMEGA (Orchestra de muzică spontană din Galicia).

Jorge Fríaseste este specialist în basul și contrabasul electric, a absolvit Conservatorul Superior din Navarra la specialitatea Jazz, cu basistul Marcelo Escrich, după ce a lucrat cu maeștri precum Richie Ferrer sau Pablo Mínguez. Abordează diferite stiluri, iar în prezent se alătură grupului Akafree, într-o cursă dedicată jazz-ului liber, cu care călătorește în Spania și Europa.

Comentați via Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here