Știri: Conferința ”Bucureștiul în vreme de război” (11 și 25 octombrie 2017, București)

213
bucurestiul in vreme de razboi

logo rubrica historia leviathan.roMuzeul Municipiului București vă invită miercuri, 11 octombrie 2017, ora 18.30, la conferința Bucureștiul în vreme de război”, susținută de Asociația Redescoperă Istoria la Muzeul Dr. Nicolae Minovici (Strada Doctor Minovici Nicolae nr. 1, București).

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Bucureștiul a cunoscut atât războiul aerian, cât și terestru. La câteva zile de la intrarea României în război, dar înainte ca soldații români să treacă Prutul, pe cerul Bucureștiului și-au făcut apariția bombardierele sovietice. Le-au urmat peste numai trei ani bombardierele anglo-americane, care, preț de cinci luni de zile, au atacat sistematic Capitala. Ieșirea României din război și trecerea de partea Națiunilor Unite în august 1944, a însemnat o nouă serie de bombardamente, de această dată germane, asupra Bucureștiului. Încercarea de a răsturna ”puciul” de la București printr-o intervenție militară germană a eșuat, unitățile Comandamentului Militar al Capitalei capturând un număr important de combatanți germani.

Conferința susținută de Asociația Redescoperă Istoria își propune să reconstituie istoria prea puțin cunoscută a Bucureștiului în vreme de război: de la bombardamentele sovietice și anglo-americane la cele germane; de la momentul 23 august 1944, la evacuarea aviatorilor aliați prizonieri în România; de la luptele din nordul Bucureștiului dintre forțele germane cu cele române la intrarea Armatei Roșii în Capitală.

Conferințele organizate în colaborare cu Asociația Redescoperă Istoria continuă cu:
Miercuri 25 octombrie 2017, ora 18.30: „România în vâltoarea războiului”, Muzeul Dr. Nicolae Minovici (Strada Doctor Minovici Nicolae nr. 1, București)
Intrarea: 10 lei. În preț este inclusă vizitarea expozițiilor de la Muzeul Dr. Nicolae Minovici, în termen de 30 de zile.

Eveniment organizat de Primăria Municipiului București prin Muzeul Municipiului București.

Comentați via Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here