Știri: Dezbatere pe marginea cărții ”Împotriva memoriei” de Claudiu Turcuș (17 aprilie 2018, București)

335
impotriva memoriei claudiu turcuș mnlr

Marți, 17 aprilie 2018, ora 19.00, la Muzeul Național al Literaturii Române din București (Strada Nicolae Crețulescu, nr. 8), va avea loc dezbaterea pe marginea cărții ”Împotriva memoriei” de Claudiu Turcuș. ”Împotriva memoriei” cartografiază o rețea relevantă de reprezentări ale socialismului românesc, de la estetismul romanelor politice din anii ’70 la neorealismul filmelor românești ale anilor 2000. Cartea arată că ”memoria colectată” în ficțiunile narative e mai stratificată, mai polifonică decât ”memoria colectivă” impusă de discursurile politice. Invitaţi: Claudiu Turcuş, Carmen Muşat, Andrei Gorzo. Moderator: Vasile Ernu.

”Cartea lui Claudiu Turcuș este o cercetare de pionierat în câmpul studiilor noastre intermediale, atât prin decupajul obiectual, cât și prin maniera de abordare a fenomenului. Un spectaculos trafic conceptual între cinematografie, literatură și teorie critică, pe de o parte, și un melanj inteligent de metodologii top-notch, pe de alta, îi permit autorului să reviziteze ultimele cinci decenii de istorie culturală românească – și, într-un context mai larg, est-europeană – dintr-o perspectivă acut originală, ce recomandă deja Împotriva memoriei drept un model pentru viitoarele studii în domeniu.”Andrei Terian.

Claudiu Turcuș predă studii literare și de film la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. A scris studii despre proza românească postbelică, memoria culturală a socialismului, ideologia și estetica noului cinema românesc. Cea mai recentă carte semnată de el este ”Împotriva memoriei. De la estetismul socialist la noul cinema românesc” (București, Eikon, 2017). Volumul său de critică literară și istorie intelectuală, ”Estetica lui Norman Manea” (București, Cartea Românească, 2012), a fost tradus în engleză la Editura Peter Lang (Frankfurt-New York, 2016). A publicat eseuri în ”Observator cultural”, ”Vatra’’ , ”22”, ”Cultura”, ”Timpul”.

Comentați via Facebook

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.