Știri: Poeta Andra Rotaru pe scena Palatului de Arte Frumoase din Bruxelles, în Festivalul ”Transpoesie” (26 septembrie–10 noiembrie 2017)

182
andra rotaru
Andra Rotaru

Andra Rotaru este invitata Institutului Cultural Român de la Bruxelles la cea de a șaptea ediție a festivalului european Transpoezie, dedicat celebrării Zilei Europene a Limbilor.  Andra Rotaru va participa la Seara poetică organizată de EUNIC Bruxelles – Uniunea europeană a institutelor naționale pentru cultură – în colaborare cu BOZAR, în data de 17 octombrie 2017, alături de poeți din Belgia, Estonia, Franța și Spania. Vor fi prezentate, în limba română, textele din seria de poeme wrong connections, un manuscris în lucru al Andrei Rotaru, dezvoltat sub influența unor întâlniri cu dansul și coregrafia modernă. Simultan, vor fi proiectate textele în traducerile în engleză de Anca Roncea și Monica Manolachi, în franceză de Laure Hinckel, respectiv în neerlandeză de Jan Willem Bos.

„Acest eveniment este, poate, unul dintre cele mai incitante de până acum, dându-mi posibilitatea să prezint o multitudine de fațete ale identității unui text. Mă bucur că textele beneficiază de traducerile unor traducători și scriitori fără de care munca scriitorilor n-ar fi întreagă”, declară poeta Andra Rotaru.

Festivalul internațional Transpoesie prezintă parcursul liric al unor poeți reprezentativi din 18 țări participante la ediția din acest an, în perioada 26 septembrie–10 noiembrie 2017.

Proiectul Transpoesie celebrează anual Ziua Europeană a Limbilor  (26 septembrie 2017) și invită la descoperirea diversității culturale și a multilingvismului prin poezie. Cu acest prilej, în premieră, deschiderea festivalului va avea loc în aer liber și va propune publicului larg 18 poeme în limbile materne și în traducerile în franceză și neerlandeză. Vocile poeților și ale traducătorilor pot fi ascultate în Piața Sainte-Catherine din Bruxelles, la prima instalație interactivă audio Poetry Jukebox din Belgia. Acest proiect este realizat în colaborare cu Ville de Bruxelles și va fi lansat în prezența poeților slameri din Cehia (Zuzana Fuksova) și Finlanda (Malin Åhman & Melinda Lönneberg). Programul integral al festivalului și operele poeților invitați sunt disponibile pe site-ul Transpoesie.  Identitatea vizuală a festivalului a fost realizată de artistul vizual Mihai Zgondoiu.

Andra Rotaru este poetă, fondator al revistei de literatură și multimedia Crevice. A realizat numeroase proiecte la intersecția dintre arte: performance-ul de dans Lemur, prezentat de coregraful Robert Tyree în America și în Europa; documentarul All Together, realizat în cadrul rezidenței The International Writing Program (Universitatea din Iowa, 2014); Photo-letter pairing (fotografie, proiect realizat în colaborare cu numeroși artiști și cu comunitatea din Iowa). A susținut lecturi, panel-uri și prezentări în Europa, America de Nord și America de Sud, printre altele la New York, Chicago, Portland, Iowa, Mexico City și Puebla. Volume publicate: Într-un pat, sub cearșaful alb (2005), Ținuturile sudului (2010), Lemur (2012). Lemur a primit premiul Tânărul poet al anului, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2013). Volumul de debut a fost tradus în spaniolă (En una cama bajo la sábana blanca, Editura Bassarai, 2008). În iarna acestui an, Lemur va apărea în traducere engleză, la editura americană Action Books.

Program:

  • Marți, 26 septembrie 2017, ora 16.00, Place Sainte Catherine: Inaugurarea Periscopului Poetic, în prezența poeților: Zuzana Fusková (Republica Cehă), Malin Ahman și Melinda Lonnnberg –Duo EstradpoesiFI (Finlanda)
  • Marți, 26 septembrie, ora 19.30, Muntpunt (Place de la Monnaie 6, 1000 Bruxelles: În prezența poeților: Zuzana Fusková(Republica cehă), Fatih OKUMUŞ (Turcia), Malin Ahman și Melinda Lonnberg –Duo EstradpoesiFI (Finlanda), Harkaitz Cano (Țara Bascilor), Anja Golob (Slovenia)
  • Marți, 17 octombrie, ora 20.00, BOZAR – Soirée internationale de poésie: În prezența poeților: Andra Rotaru (România,) Peter Verhelst (Belgia), Maarja Kangro (Estonia), Abdelatif Laabi (Franța) și Chus Pato (Spania)
  • În perioada 2 octombrie–10 noiembrie, Galeriile Anspach – Expoziția de poeme, curatoriată de artistul vizual Mihai Zgondoiu
  • Joi, 9 noiembrie, ora 20.00, Balassi Institute Brussels (10 Treurenberg, 1000 Brussels): Slam-performance, în prezența poeților: Mieze Medusa (Austria), Oddfríður Marni Rasmussen (Insulele Feroe), Anna Terél (Ungaria), Gerdur Kristný (Islanda), Florent Toniello (Luxemburg), Krzysztof Siwczyk (Polonia), Maria Do Rosário Pedreira (Portugalia).

Comentați via Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here