Știri: Proiecția peliculei ”4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” de Cristian Mungiu la ”Romanian Film Festival” de la Washington D.C. (30 mai 2017)

230
4 luni 3 saptamani 2 zile Cristian Mungiu-2

Pelicula 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (2007, 113 minute) în regia lui Cristian Mungiu, va fi proiectată astăzi, 30 mai 2017, de la ora 19.00, la AFI Silver Theatre and Cultural Center (8633 Colesville Rd, Silver Spring, MD 20910) în cadrul evenimentului Romanian Film Festival„, desfășurat la Washington D.C. în perioada 13 mai–14 iunie 2017. Proiecția din data de 30 mai va fi urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri în prezența actriței Anamaria Marinca.

Distins cu premiul Palme d’Or la a 60-a ediție a Festivalului de la Cannes din 2007 și cu un Premiu FIPRESCI, acordat în cadrul aceeași ediție a festivalului, lungmetrajul 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile dezbate un subiect tabu: drama trăită de femeia română în contextul Decretului anti-avort din perioada dictaturii comuniste.

Acțiunea filmului este plasată în ultimii ani ai regimului Ceaușescu și urmărește, pe parcursul unei singure zile din anul 1987, povestea a două studente: Otilia și Găbiță, două fete din provincie care împart aceeași cameră dintr-un cămin studențesc. Găbița cu ajutorul prietenei sale Otilia încearcă să facă un avort, ilegal la acea vreme. Filmul urmărește drama celor două femei, focalizată pe trăirile, emoțiile și traumele lor, într-o cameră de hotel ieftin.

Din distribuție fac parte Anamaria Marinca, Laura Vasiliu, Vlad Ivanov, Alexandru Potocean, Luminița Gheorghiu, Mădălina Ghițescu.

Premii și distincții:

Marele Premiu al Academiei Europene de Film în anul 2007
Premiul pentru Cel mai bun film la Festivalul de la Stockholm
Palme d’Or la Cannes
„Marele Premiu Fipresci” pentru cel mai bun film al anului 2007
Premiul Ministerului Francez al Educației Naționale, 2007
„Cel mai bun film”, Festivalul de Film de la Stockholm, 2007
Hollywood World Award (Cel mai bun film), Festivalul de Film de la Hollywood, 2007
„Cel mai bun film străin”, din partea Asociației Criticilor de Film din Los Angeles, 2007
„Cel mai bun film străin”, din partea Asociației Criticilor de Film din Toronto, 2007
„Cel mai bun film străin care a rulat pe ecranele poloneze în 2007″ acordat de Asociația Cineaștilor Polonezi, 2008
10 premii Gopo, 2008
5 premii ale Asociației Criticilor de Film din România, 2008
„Cel mai bun film străin” din partea BBC Four World Cinema, 2009
„Cel mai bun film european”, în cadrul celei de-a 23-a gale a Premiilor Goya de la Madrid, 2009
Filmul a fost desemnat primul în topul celor mai bune cinci filme ale anului de „National Board of Review” și în topul realizat de „Times Online”. Pelicula a fost nominalizată la categoria „Cel mai bun film străin” la Globul de Aur  și la Premiile César.

Comentați via Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here