Știri: Vive le Rock! La Francofonie (23–24 martie 2018, Lisabona)

289
fluturi pe asfalt lisabona

În anul 2018, Institutul Cultural Român de la Lisabona este din nou unul dintre partenerii de prim rang ai Sărbătorii Francofoniei în Portugalia, care se desfășoară în zilele de 23 şi 24 martie 2018, în jurul Grădinii Amoreiras şi la Mãe d’Água, la Lisabona. În acest cadru, ICR Lisabona prezintă concertul trupei ”Fluturi pe Asfalt”. Evenimentul  are loc în rezervorul Mãe d’Água, în această seară de vineri, 23 martie, la ora 22.30.

”Fluturi pe Asfalt” este o trupă rock din Cluj, formată din Andrei Mircea Ionescu (chitară bas), Alexandru Prigoană (tobe), Andrei Gheorghiu (chitară), Eugen Maleș (chitară, voce). Trupa s-a afirmat graţie succesului deosebit pe care l-a avut în rândul publicului tânăr cu albumul Munţi sub mări” (2016). Cei patru muzicieni au început să cânte împreună în 2009 şi şi-au câştigat chiar un statut de grup cult în mediile underground după lansarea primului lor album,Reconstituire”, în 2012. De atunci, au cântat în concerte şi festivaluri alături de formaţii româneşti deja consacrate, precum Luna Amară sau Alternativ Quartet, dar şi nume importante de pe scena internaţională, Gifts From Enola, Mental Architects sau Tides From Nebula.

România va fi prezentă în cadrul Sărbătorii Francofoniei și cu un stand propriu în cadrul Village Francophone, organizat sâmbătă, 24 martie 2018, între orele 14.00 şi 18.00, în Grădina Amoreiras. Standul, organizat de ICR Lisabona și Ambasada României în Republica Portugheză, va propune vizitatorilor materiale de informare despre țara noastră şi surprize gastronomice tradiţionale româneşti.

Pentru mai multe informații, vizitați site-ul www.fetedelafrancophonie.com.

Comentați via Facebook

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.