Ulițe ca-n secolul al XIX-lea într-o capitală europeană a mileniului III

623
Ulite din Bucuresti noroi periferie

De ceva vreme scriu (documentându-mă evident, că doar nu am avut privilegiul să fiu în tunelul timpului!), scriu despre devenirea unui oraş, despre viaţa lui trecută şi prezentă, pe scurt, despre istoria Bucureştilor.

Uneori am răgazul să mai circul, aşa, hai-hui, şi nu pot să nu remarc schimbarea din acest oraş, deşi, şi acum ca şi atunci o sută şi ceva de ani, a fost şi a rămas un oraş al contrastelor. Sunt zone în Bucureşti peste care, parcă, timpul nu a trecut, în sensul că nu au beneficiat de tehnicile moderne, de asfaltare, apă curentă etc. Unele sunt nişte uliţe care, când plouă, devin nişte bălţi pline de gunoaie. Nu spun vorbe în vânt, pentru că asemenea străzi există, şi am să dau şi un exemplu, ca să fiţi siguri că nu inventez.

Lângă Drumul Taberei (de, cartier elegant!), din Prelungirea Ghencea există o stradă, cred că se numeşte strada Dantelei, sau Cooperativei sau ceva în genul ăsta, iar în capătul acestei străzi, pe dreapta, acolo unde se termină asfaltul, erau – acum vreun an și jumătate, nişte aşa-zise străzi pe care cu greu te încumetai să intri cu maşina. Eu am intrat și am ieșit tractată, că plouase și eram ca în albia murdară a unui râu de cartier! Concluzia a fost că acolo poţi trece doar cu picioroange (vorba lui Caragiale!) ca să-ţi salvezi încălţările şi ca să scapi şi de haitele rezidente de câini fără stăpân.

Acum, fie vorba între noi, este adevărat că pe așa-zisele străzi se puseseră borduri (că deh, fuseseră și ele incluse în ”serialul” administrativ de mare succes: Bordura noastră, mândria noastră! Râd, dar nu e râsul meu, vorba proverbului!), dar mijlocul lor era exact ca-n uliţele de acum o sută de ani. N-aş fi făcut referire la acest aspect, dacă una dintre aceste uliţe (nu pot să-i spun stradă, că nu e!) n-ar fi purtat numele marelui actor Amza Pellea. Parcă l-am şi văzut pe Amza în capul uliţei, uitându-se lung şi strigând aşa, ca la Băileştii lui: ”Bă, Marine, bă, ce mai e şi comedia asta?” Aşa mi-am imaginat eu, dar cred că marele actor i-ar fi iertat pentru nevrednicia lor.

Mă gândesc mereu la străduţa (uliţa) ce poartă numele unui actor român celebru şi mă întreb cât efort ar trebui să facem noi (folosesc pluralul ca să nu nominalizez!) ca acest oraş să scape de ”bube, mucegaiuri şi noroi”. M-am ajutat de versul arghezian, vers care sintetizează tot ceea ce-aș fi putut spune într-o mie de cuvinte.

Între timp, după milioane de reclamații și sesizări, strada Amza Pellea a fost asfaltată, dar ca să ajungi în strada Cooperativei, a mai rămas o ciosvârtă de stradă, un colț de pământ cu găuri-cratere, că de, să nu cumva să nu luăm noi (adică ei, responsabilii!) un bănuț în plus, că vorba aia, nu strică nimănui. Uite așa se face treaba pe la noi, cu ”bube, mucegaiuri și noroi”!

Pușa Roth

Arhiva Verbum mundi

Comentați via Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here