Viața lui Caragiale

1623
Viata lui Ioan Luca Calagiale

Când gândesc la lumea nouă

Când şez eu singuratic, şi nu şez în picioare,

Cu „Lumea Nouă”-n mână la ce gândesc eu oare?

……………………………………………………………………..

……………………………………………………………………..

Gândesc la lumea nouă, la lumea viitoare.

I. L. Caragiale, Din carnetul unui poet-proletar-intelectual-artist-cetățean-soțial-democrat (Fragmente alese), „Lumea vechie”, nr. 5, 15 mai 1896

Multă vreme s-a crezut că Ion Luca Caragiale s-ar fi născut ”în noaptea de 29 spre 30 ianuarie” sau ”în zorii zilei de 30 ianuarie”, date bazate pe amintirile lui Caragiale. Însă certificatul de botez, descoperit în anii 1970 la Arhivele Statului, menționează:

Act de botez

„La întâi ale lunii lui februarie anul o mie opt sute cinci-zeci și doi au născut Iecaterina cu legiuitul dumisale soț a nume Dl Luca Caragiali ot mahalaoa ___ orașul ___ fiu. și astăzi la șapte ale lunii lui Februarie anul o mie opt sute cinci-zeci și doi s´a botezat în legea pravoslavnică a Bisericii Răsăritului. de subt-iscălitul preot al Bisericii satului Haimanale dânduise numele Ioan de nașul său Maria sin Caragiali din mahalaoa ___ orașul ___.”

D: Maria Caragiali nașa
Preot Sterie Grecu

În conformitate cu singurul document oficial care menționează nașterea, data nașterii lui Ion Luca Caragiale este 1 februarie 1852, în satul Haimanale, județul Prahova, astăzi I. L. Caragiale, județul Dâmbovița, fiul avocatului Luca Caragiali, secretar al Mănăstirii Mărgineni, şi al Ecaterinei Karaboa, descendentă a unei familii de negustori greci din Braşov. Atras de teatru, Luca s-a căsătorit în 1839 cu actrița și cântăreața Caloropulos, de care s-a despărțit, fără a divorța vreodată, întemeindu-și o familie statornică cu brașoveanca Ecaterina, fiica negustorului grec Luca Chiriac Caraboas.

casa memoriala i l caragiale haimanale dambovita

Casa memorială ”I. L. Caragiale”, Haimanale (I. L. Caragiale), Dâmbovița

La sfîrșitul anului 1957, familia Caragiale se mută la Ploiești. În anul şcolar 1858, Ion Luca Caragiale este elev la Instrucţiunea cu slava popească, aflată în curtea bisericii Sfântu Gheorghe din Ploieşti, sub îndrumarea părintelui Marinache. În anul 1859–1860 este înscris la Şcoala Domnească nr. 1 (Şcoala Mare) din Ploieşti, învățător fiind Basil Drăgoșescu, căruia îi va păstra o caldă amintire. Conform documentelor, este retras de la școală, fiind bolnav, în decembrie 1859. Va repeta clasa a doua începând din 1860, apoi va continua cursurile primare la Şcoala Domnească nr. 1, avându-i ca institutori pe Basil Drăgoşescu şi pe Zaharia Antinescu. O altă amintire din această perioadă este cea legată de Alexandru Ioan Cuza, care, după Unire, face o vizită la Ploieşti, în vara anului 1863. Pentru că în Ploiești nu se afla un gimnaziu propriu-zis, în 1863–1864 frecventează prima clasă gimnazială la Institutul de băieţi al lui Pavel Eliade, ”pensionat privat”, fiind primul din cei 85 de elevi. La sfârșitul aceluiași an se află înscris într-o clasă cu 18 elevi a ”Gimnasiului de băeți din Ploiesci” (devenit în 5 august 1866, Gimnaziul ”Sfinții Petru și Pavel”), care își deschisese cursurile 3 noiembrie 1864. În 1865–1867 este elev la Gimnaziul ”Sfinţii Petru şi Pavel” din Ploieşti. Perioada 1867–1868 ar fi neclară din punct de vedere al situaţiei şcolare, deşi biografii susţin că până în 1867 a urmat trei clase la Gimnaziul ”Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, iar în 1868 a terminat clasa a V-a liceală la București. Cert este că I. L. Caragiale a absolvit Gimnaziul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești. Singurul institutor pe care autorul Momentelor îl va evoca, având un sentiment de recunoștință, este ardeleanul Bazil Drăgoșescu, care în schița memorialistică După 50 de ani îl primește în clasă pe voievodul Unirii.

liceul sf petru si pavel ploiesti caragiale gimnaziu biografie

Fascinat de teatru, se înscrie la cursul de mimică şi declamaţie (1868– 1870), ţinut la Conservatorul din Bucureşti de unchiul său Costache Caragiali, actor şi autor dramatic cunoscut în epocă. În toamna anului 1868 îl cunoaşte pe Mihai Eminescu, pe atunci sufleur în trupa lui Mihail Pascaly.

După un scurt stagiu de sufleur şi copist, în trupa celuilalt unchi (Iorgu Caragiali), este angajat, la 20 iunie 1870, copist la Tribunalul Prahova, fiind destituit la 24 octombrie 1870. În 8 august face parte dintre ”republicanii” lui Alexandru Candiano-Popescu. Mai târziu va evoca participarea sa la mişcarea republicană în schiţa Boborul! La 10 septembrie, moare tatăl său, iar tânărul copist devine singurul susţinător al familiei.

i-l-caragiale-tanar

I. L. Caragiale tânăr

În următoarea perioadă, dintre 1871–1872, este sufleur la Iaşi, în trupa lui Mihail Pascaly, apoi sufleur al doilea şi copist la Teatrul Naţional din Bucureşti, tot la propunerea lui Mihail Pascaly. Peste ani, autorul va evoca acestă epocă în Amintiri din teatru, republicate ulterior sub titlul Din carnetul unui vechi sufleur.

Ghimpele Caragiale

În decembrie 1873 debutează în revista lui N. T. Orăşanu, ”Ghimpele”, cu un sonet dedicat baritonului italian Agostino Mazzoli. Până în 1875 continuă să scrie în ”Ghimpele” semnându-şi cronicile cu pseudonimele Car…, Palicar și cu inițialele I. L. C., C… Concomitent trece şi pe la ”Telegraful” lui I. C. Fundescu, colaborează şi la ziarul umoristic ”Asmodeu”. La sfârşitul anului 1875 era unul dintre colaboratorii importanţi la ”Calendarul Ghimpelui”. Pe lângă talentul incontestabil, tânărul Caragiale a fost susţinut şi de unchiul său Costache Caragiale, care era prieten cu C. A. Rosetti, N. T. Orăşanu, Petre Grădişteanu. La 1 octombrie 1874 îi apare un poem în „Revista contemporană”.

Timp de doi ani, 1875–1876 este girant responsabil la ”Alegătorul liber”, foaie liberală de opoziţie și redactor la ”Ghimpele”.

În 2 noiembrie 1876 apare ziarul ”Unirea democratică” (organ al tinerilor liberali). Redactori sunt: Dim. Aug. Laurian, Gogu Cantacuzino, viitorul redactor al cotidianului ”Voinţa Naţională”, I. L. Caragiale, care se îngrijeşte de scoaterea gazetei, scrie texte şi corectează manuscrisele celorlalţi. În 13 februarie 1877 moare unchiul său Costache Caragiale, protectorul său. În luna mai scoate primul număr al revistei liliputane ”Claponul”. După 6-8 numere este nevoit să renunţe din lipsă de fonduri. Împreună cu Frederic Damé, scoate ziarul ”Naţiunea română” (25 august 1877). Din colecţie nu s-a păstrat însă decât numărul 7. Partea interesantă o constituie corespondenţele de pe frontul Războiului de Independenţă. Ziarul a sucombat din cauza unei ştiri din 31 august, despre căderea Plevenei, care s-a dovedit a fi falsă. După 15 noiembrie apare ”Calendarul Claponului”. La sfârşitul anului, pe parcursul căruia servise în ”garda civică”, începe în ”România liberă” seria de foiletoane O cercetare critică asupra teatrului românesc.

ziare reviste caragiale timpul vatra universul

La invitaţia lui M. Eminescu, pe care-l cunoscuse la Giurgiu cu zece ani în urmă, începe colaborarea la ziarul ”Timpul”, în februarie 1878, alături de Mihai Eminescu, Gr. Peucescu, Scipione Bădescu, Ronetti Roman, Ioan Slavici. În luna aprilie termină traducerea la Roma învinsă, tragedie în cinci acte de Parodi, a cărei premieră va avea loc pe 15 mai, la Teatrul Naţional din București. Câteva zile luni mai târziu, pe 26 mai, participă pentru prima dată la întrunirile bucureştene ale Socetăţii ”Junimea”. La a XV-a aniversare a ”Junimii”, în data de 12 noiembrie 1878, citeşte la Iaşi, comedia O noapte furtunoasă sau Numărul 9, a cărei premieră va avea loc în 18 ianuarie 1879, la Teatrul Național din București cu distribuția: Ioan Panu (Jupân Dumitrache), Ștefan Iulian (Nae Ipingescu), Grigore Manolescu (Chiriac), Mihail Mateescu (Rică Venturiano), Aristizza Romanescu (Spiridon), Ana Dănescu (Veta), Aniuța Popescu (Zița). Din prudență, Ion Ghica, directorul de atunci al Teatrului Naţional, nu-i trece njumele pe afiș. La al doilea spectacol, Ion Ghica, intervine în text fără consimţământul autorului. Iritat, Caragiale retrage piesa de pe afiş.

actori epoca i l caragiale aristizza romanescu grigore manolescu iancu brezeanu

Tot în 1879, va face prima călătorie în străinătate, la Viena, ca invitat al lui Titu Maiorescu. În 8 aprilie Caragiale se întoarce la Bucureşti. Anul următor, 1880, piesa Conu Leonida faţă cu reacţiunea este citită în cercul ”Junimii”, acasă la Titu Maiorescu. De la debutul său în dramaturgie, 1879 și până în 1892, Caragiale s-a bucurat de sprijinul ”Junimii”, deși în întregul proces de afirmare a scriitorului, ”Junimea” însăși a fost, până prin 1884–1885, ținta atacurilor concentrate ale adversarilor ei. Se poate afirma că destule dintre adversitățile îndreptate împotriva lui Caragiale se datorează și calității sale de junimist și de redactor la conservator-junimistul ziar ”Timpul” (1878–1881). Prima piesă a dramaturgului, O noapte furtunoasă, bine primită de ”Junimea” și publicată în ”Convorbiri literare” (1879), unde vor apărea de altfel toate piesele sale, a beneficiat, la premieră, de atacuri deloc neglijabile.

Prima parte a piesei a apărut la 1 octombrie, iar partea a doua la 1 noiembrie.

conu leonida convorbiri literare

La 1 februarie 1880 apare în ”Convorbiri literare” cea de-a doua piesă comică a lui Caragiale, Conu Leonida faţă cu reacţiunea. Farsă într-un tablou. Ea va fi reprodusă integral şi în ”Timpul”. Pe perioada verii îi apare o serie de aforisme tot în ”Convorbiri literare”. În ianuarie 1881 i se tipăreşte prima scrisoare din ciclul celor care formează versiunea oficială cu titlul Amintiri din teatru, a prozei Din carnetul unui vechi sufleor. În acelaşi număr apărea şi prima parte din Amintiri din copilărie de Ion Creangă. Pe la mijlocul lunii iunie, Caragiale se retrage de la redacţia ziarului ”Timpul”. În iulie 1881, la Grădina Raşca, are loc premiera comediei Conu Leonida făţă cu reacţiunea, cu N. Hagiescu (Leonida) şi M. Mateescu (Efimița, în travesti), în regia lui C. I. Nottara.

În luna octombrie 1881, după ce plecase de  la ”Timpul”, prin Decret Regal, la recomandarea lui V. A. Urechia, ministrul Instrucţiunii şi Cultelor, a fost numit revizor şcolar pentru judeţele Neamţ şi Suceava, în locul lui Scipione L. Bădescu. Până la semnarea Decretului (16 octombrie 1881), funcţionase ca revizor girant. Locuieşte la Piatra Neamţ, dar face dese călătorii la Iaşi. În decembrie 1881, Eminescu află de la Scipione Bădescu despre legătura dintre Caragiale şi Veronica Micle. Relaţiile dintre cei doi sunt încordate (”Eminescu şi Caragiale certându-se unul cu altul”, consemnează Titu Maiorescu în jurnalul său, în data de joi, 24 decembrie). Anul următor, în februarie 1882, este transferat, la cerere, în circumscripţia distinctelor Argeş-Vâlcea, prin Decretul Regal din 22 februarie 1882. Iniţial are reşedinţa la Piteşti, apoi se mută la Râmnicu Vâlcea. În luna octombrie 1882 părăseşte funcţia de revizor şcolar.

În 18 februarie 1883 are loc premiera farsei Soacra-mea Fifina (O soacră), la Teatrul Naţional din Bucureşti.

În 20 februarie, G. Bengescu îi scrie, dezamăgit, lui Iacob Negruzzi: ”Am asistat alaltăieri la întâia reprezentare a piesei lui Caragiale. Soacra-mea Fifina nu mai este Noaptea furtunoasă, ba chiar nu mă aşteptam la aşa osebire.”

La data de 23 februarie, Comitetul Teatrului Național de la Iași, prezidat de Iacob Negruzzi, îl numește director de scenă, post pe care dramaturgul l-a refuzat. Lucrează împreună cu Iacob Negruzzi, directorul ”Convorbirilor literare” şi cu compozitorul Eduard Caudella la comedia muzicală Hatmanul Baltag. Caragiale are o scurtă relaţie cu verişoara compozitorului, Leopoldina Reinike (”Fridolina”). În luna martie preia direcţia ziarului ”Doljul” din Craiova.

pagina de manuscris caragiale

Pagină de manuscris caragialian

Anul următor, 1884, pe 1 martie, are loc premiera operei bufe Hatmanul Baltag, spectacol caracterizat de presă drept ”cel mai deplin succes”. Caragiale a participat frecvent la ședințele ”Junimii”, iar la întâlnirea din  17 martie 1884, în prezența lui Alecsandri, și-a mărturisit preferința pentru poeziile lui Eminescu. (”Seara Junimea. Caragiale lipsit de tact ca la mahala, în discuţia cu Alecsandri”, notează Titu Maiorescu în jurnalul său.) La dineul oferit de ”Junimea” în onoarea lui Alecsandri, în 29 martie/10 aprilie, Caragiale lipseşte. În aprilie 1884 este funcţionar la Regia Tutunului.

În data de 16 septembrie, Teatrul Naţional programează, la sala Orfeu, O noapte furtunoasă, ca spectacol al Artiştilor Asociaţi ai Teatrului ”pentru sporirea fondului filantropic al Societăţii funcţionarilor publici”.

La 5 octombrie a citit la aniversarea ”Junimii”, la Iași, O scrisoare pierdută. Succesul lecturii atrage o reprogramare, miercuri 5/15 octombrie, în cadrul societăţii. La 19 octombrie presa informează despre faptul că O scrisoare pierdută este ”în studiu” la Teatrul Naţional. La 25 şi 29 au loc alte lecturi publice ale comediei la ”Junimea”. Pe 12 noiembrie, însoţit de Titu Maiorescu, Caragiale citeşte comedia la Palat. A doua zi, pe 13 noiembrie 1884, în prezența reginei, piesa e reprezentată cu un mare succes pe scena Teatrului Naţional din București. Caragiale este chemat la rampă de două ori. Succesul extraordinar de la premieră este urmat de un şir de 11 reprezentaţii consecutive. În luna decembrie O scrisoare pierdută este pusă în scenă mai întâi la Iaşi şi apoi la Craiova. Piesa a avut succes la public, graţie şi actorilor I. Petrescu (Trahanache), C. Nottara (Tipătescu), I. Niculescu (Caţavencu), A. Catopol (Farfuridi), Anton Leonteanu (Brânzovenescu), Ștefan Iulian (Pristanda), N. Mateescu (Cetăţeanul turmentat), Aristizza Romanescu (Zoe).

La data de 25 februarie 1885, comedia D-ale carnavalului, prezentată la concursul organizat de Teatrul Naţional, este premiată de un juriu din care făceau parte Titu Maiorescu, Vasile Alecsandri, B. P. Hasdeu, V. A. Urechia.

caragiale si mateiu caragiale

Caragiale și fiul său, Mateiu

O perioadă, Caragiale a fost funcţionar la Regia Monopolurilor, unde o va cunoaşte pe Maria Constantinescu, iar din această legatură se va naşte Mateiu I. Caragiale, pe 12 martie 1885. Tatăl îl declară la ofiţerul stării civile. Tot în martie, repetă lectura comediei D-ale carnavalului, la  o serată a ”Junimii”.

La data de 8 aprilie 1885 are loc premiera piesei D-ale carnavalului, pe  scena Teatrului Naţional din București, iluminată electric. Din păcate piesa nu s-a bucurat de succes, fiind fluierată. În mai, D-ale carnavalului apare în revista ”Convorbiri literare”. În  luna septembrie, Maiorescu publică în ”Convorbiri literare”, în numărul 6 al revistei, studiul Comediile d-lui I. L. Caragiale. În 9 noiembrie, moare, la Bucureşti, Ecaterina Momolo-Cardini, bogata vară primară a mamei lui Caragiale. Acestuia îi revine drept de moştenire a şasea parte din averea Momoloaiei. În 8 decembrie 1885, Teatrul Naţional reia spectacolul O scrisoare pierdută cu distribuţia de la premieră. În ianuarie 1886, Caragiale asistă la spectacolele tragedienei Adelina Patti, sosită în turneu la Bucureşti. Societatea Dramatică pune în scenă, din nou, pe 17 aprilie, O scrisoare pierdută. La Grădina Raşca, se joacă pe 16 iulie, O noapte furtunoasă, cu concursul lu St. Iulian, în beneficiul lui I. Ipcar. Pe timpul verii, Caragiale pleacă în vilegiatură la Sinaia, iar la 1 octombrie după ”vreo 10 luni de abstinenţă de vizite”, îl vizitează pe Titu Maiorescu. În februarie 1887, Teatrul Naţional prezintă spectacolul O scrisoare pierdută, ”în folosul victimelor incendiului de la Biserica Albă din Bucureşti”, conform anunţului din ziarul ”Voinţa Naţională”. În noiembrie (7–28), Ioan Slavici retipăreşte, în foiletonul ziarului ”Tribuna” din Sibiu, Roma învinsă de Al. Parodi, tălmăcită de Caragiale cu un deceniu în urmă. În numărul 45 al colecţiei ”Biblioteca poporală” a revistei ”Tribuna”, traducerea va fi publicată în volum. Meloman pasionat, scriitorul  devine membru al Asociaţiei ”Prietenii lui Richard Wagner”, sucursala bucureşteană, prezidată de muzicianul Eduard Wachmann, a centrului ”Wagner-Verein” din München.

I L Caragiale la maturitate

La începutul lunii mai 1888 moare Ecaterina, mama scriitorului.

În 26 iunie este numit, prin Decret Regal, Director General al Teatrelor. Decretul Regal va apărea în iulie, ministrul Instrucţiunii Publice şi Cultelor fiind Titu Maiorescu.

În 28 august, Directorul General răspunde criticilor care i-au fost aduse chiar înainte de a începe activitatea, cu o scrisoare către presă: Domniilor lor Domnilor Redactori ai ziarelor din Bucureşti.

adelina patti sarah bernhardt caragiale

În septembrie 1888, Caragiale organizează la Sinaia reprezentaţii teatrale în cinstea principelui de Wales (viitorul rege Eduard  al VII-lea). Este recompensat cu ordinul ”Steaua României” în grad de cavaler. La 1 octombrie, deschiderea stagiunii Teatrului Naţional se face cu o comedie, Manevrele de toamnă de G. Moser (piesă de succes la Viena), adaptată de regizorul Paul Gusti. Din cauza dificultăţilor de distribuţie, Caragiale este nevoit să  se orienteze spre repertoriul comic mai adecvat calităţilor trupei Teatrului Naţional. În noiembrie soseşte la Bucureşti actriţa Sarah Bernhardt, care prezintă repertoriul său parizian. Spectacolele Teatrului Naţional sunt criticate tot mai des.

În 7–8 ianuarie 1889 se căsătoreşte civil şi religios cu fiica arhitectului Gaetano Burelly, Alexandrina. Căsătoria religioasă a avut loc la Biserica Kreţulescu. Va avea cu aceasta mai mulţi copii, dintre care au supravietuit doi: Luca (n. 1893), viitor scriitor, mort tânăr şi Ecaterina (n. 1894). Demisionează (5 mai) din funcţia de Director General al Teatrelor. În mai, apare la Editura Librăriei Socec volumul Teatru, prefaţat de Titu Maiorescu cu studiul publicat în 1885, Comediile dlui I. L. Caragiale.

În luna iunie participă la întrunirea consiliului de curatelă al lui Eminescu, alături de Titu Maiorescu, D. Laurian, Ştefan Mihăileanu, M. Brăneanu. La moartea poetului, publică în ”Constituţionalul” evocarea În Nirvana. Nuvela O făclie de Paşti apare în ”Convorbiri literare” în luna august şi va fi reluată în ”Constituţionalul”.

Deschiderea stagiunii Teatrului din Focşani, la 1 octombrie, se va face cu O noapte furtunoasă. În numărul din decembrie al ziarului ”La Liberté Roumaine” se anunţă că scriitorul este pe cale de a finaliza o piesă nouă, intitulată Năpasta.

napasta convorbiri literare i l caragiale

În numărul pe ianuarie 1890, revista ”Convorbiri literare” publică drama Năpasta. În 3 februarie are loc premiera la Teatrul Naţional din Bucureşti. La scurt timp apare în volum la Editura ”Haiman”, cu dedicaţia ”Dnei Ana T. Maiorescu”. Şi în jurul acestei piese opiniile critice sunt diferite. Printre susţinători se numără G. Ionescu-Gion şi tânărul critic şi istoric Nicolae Iorga. La începutul lunii mai, Caragiale pleacă la Iaşi pentru a pregăti spectacolul cu Năpasta. Premiera a  avut loc pe 11 mai. În luna iulie Caragiale publică articolul-evocare Ironie, din care pricină relaţile cu Maiorescu devin tensionate. În luna septembrie Caragiale devine profesor la Liceul particular ”Sf. Gheorghe”, condus de Anghel Demetriescu, prieten al său.

În luna ianuarie 1891, Caragiale face o călătorie la Sibiu cu intenţia de a se stabili acolo şi îşi oferă serficiile ca profesor de franceză la Şcoala superioară de fete, susţinută din fondurile ”Astrei”. În 28 martie moare fiica sa Agatha, de numai patru luni.

Cu volumele Teatru şi Năpasta candidează pentru premiile ”Năsturel-Herescu” şi ”I. Eliade Rădulescu” oferite de Academia Română. După raportul defavorabil al lui B. P. Hasdeu şi apărarea lui Iacob Negruzzi, urmează rechizitoriul lui D. A. Sturdza şi votul de respingere în şedinţa din 14 aprilie (cu 20 de voturi contra, 3 pentru). Rolul cel mai important în dezavuarea operei scriitorului îl va juca liberalul D. A. Sturza, care l-a acuzat, declarând sentenţios că dramaturgia lui ar fi imorală şi antinaţională.

În 13 mai 1891, Teatrul Naţional dă o ”reprezentaţie extraordinară” în folosul Ligii pentru Unitatea Culturală a Românilor, cu piesa O noapte furtunoasă. În 15 iunie încetează din viaţă fiica sa Ioana, în vârstă de 1 an şi patru luni. În revista ”Rumänische Revue” (editată de C. Daicovici la Viena) apare O făclie de Paşti (Eine Osterfackel), tradusă de Adolf Last, jurist din Fălticeni.

În luna februarie 1892 apare volumul Păcat, O făclie de Paşte, Om cu noroc. 3 nuvele la Carol Göbl.

La data de 21 martie, Caragiale îi scrie profesorului Ioan C. Panţu din Braşov, rugându-l să se intereseze de posibilitatea de a se stabili acolo. Ziarul ”Românul” (18 martie) anunţă apariţia nuvelei O făclie de Paşti în revista germană ”Aus fremden Zungen”, specializată în traducerea capodoperelor străine. În luna mai apare volumul Note şi schiţe la editorul Sfetea. În cuprins se află şi Două note, articol-evocare dedicat lui Eminescu, avându-l ca ţintă pe Maiorescu, victima unor acuzaţii nedrepte.

Conferenţiază la Ateneu despre Gaşte şi gâşte literare, atrăgându-şi ostilitatea ”Junimii” şi a lui Maiorescu. Acum încetează şi activitatea la ”Convorbiri literare”.

La 1 septembrie este din nou profesor la Liceul particular ”Sf. Gheorghe”

În 18 septembrie, revista muzicală ”Doina” anunţă un nou proiect al lui Caragiale, un roman cu titlul Patria şi familia, care nu a fost realizat.

note si schite Editura Librariei Scoalelor 1892

I. L. Caragiale, Note și schițe, Editura Librăriei Școalelor, 1892

La data de 22 ianuarie 1893, Caragiale vinde editorilor ”Fraţii Şaraga” din Iaşi dreptul de a tipări teatrul şi articolele despre Eminescu din volumul Note şi schiţe.

În 1893, pe 24 ianuarie apare primul număr al revistei umoristice ”Moftul român” – Caragiale, director. A. Bacalbaşa, prim-redactor.

MOFTUL ROMAN NR 1 DIN 1893 PAG 1

”Moftul român”, revistă națională spiritistă, organ bi-ebdomadar pentru răspândirea ştiinţelor oculte în Dacia-Traiană, nr. 1, 24 ianuarie 1893, p. 1

În luna mai merge la Iaşi iar la întoarcere, în seara de 9 mai ţine o conferinţă la Clubul muncitorilor, Despre două vorbe curente (prostie şi inteligenţă), cu atac direct la Maiorescu. Pe 23 iunie apare nr. 41, ultimul din prima serie a revistei ”Moftul român”. În ziua de 3 iulie 1893 se naşte Luca (Luki) al doilea fiu al scriitorului. În asociaţie cu Mihalcea, Caragiale deschide în noiembrie 1893 o berărie pe strada Gabroveni.

În ianuarie 1894 scoate împreună cu I. Slavici şi G. Coşbuc, ”Vatra. Revistă ilustrată pentru familie”. Articolul-program Vorba de acasă este semnat de cei trei directori. În 8 februarie 1894 se stinge din viaţă Iorgu Caragiale, unchiul scriitorului. În aceeaşi lună, la Iaşi, editorii ”Fraţii Şaraga” scot ediţia de Teatru, în două volume. La Teatrul Naţional din Bucureşti se joacă pe 30 aprilie spectacolul cu O scrisoare pierdută, în beneficiul actorilor I. Jianu şi Petre Liciu, pentru a-i ajuta să plece la Paris. În 16 mai, înregistrează la Tribunalul Comercial Ilfov ”Berăria Academică Bene Bibendi”, în strada Sf. Nicolae din Şelari. Pe 30 mai 1894, Caragiale este din nou tată, născându-i-se fiica sa Ecaterina.

În 15 noiembie, ziarul ”Liberalul” din Buzău anunţă luarea în antrepriză de către Caragiale a  restaurantului din gara oraşului. Pe 20 aprilie 1895, după o reprezentaţie la Teatrul Naţional din Bucureşti a comediei O scrisoare pierdută, fără avizul autorului, spectacol dat în beneficiul actorilor V. Toneanu, I. Brezeanu şi I. Jianu, Caragiale introduce acţiune în justiţie pentru oprirea spectacolelor invocând faptul că piesa ar fi fost transformată într-o ”bufonerie”, ”în contra voinţei autorului”, actorii compunându-şi măşti care sugerau personajele politice ale zilei. În 8 septembrie Caragiale trimite din Buzău o scrisoare de adeziune la Partidul Radical al lui Gheorghe Panu. A doua zi este primit în partid, acolo unde se înscrisese şi B. P. Hasdeu. În noiembrie, P. P. Negulescu încearcă să-l readucă la ”Convorbiri literare” şi la o relaţie normală cu Titu Maiorescu, dar fără suicces. Tot acum începe colaborarea la ziarul liberal ”Gazeta poporului”. Publică  reportajul A. Odobescu, inspirat de moartea tragică a scriitorului.

În perioada ianuarie–aprilie 1896, colaboreză la ”Lumea veche”, revistă umoristică scoasă de dr. Alceu Urechia, iar din februarie şi până în aprilie colaborează şi la ”Ziua” lui G. Panu (cu articole politice, reportajul A. Odobescu, pamfletul Culisele chestiunii naţionale, acesta din urmă editat şi în broşură). În luna martie Caragiale se  alătură grupării radicale care, în frunte cu G. Panu, fuzionează cu Partidul Conservator, din care nu făceau parte Carp şi Maiorescu.

În aprilie 1896 apare volumul Schiţe uşoare în ”Biblioteca pentru toţi”, nr. 58, Editura librăriei ”Carol Müller”. În sumar: Un pedagog de şcoală nouă, Reformă, Bene-merenti, Statistică, 1 aprilie – monolog, Congresul cooperatist român, Noaptea  Învierii – nuvelă, Literatura şi artele române în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Încercare critică.

În perioada aprilie–iunie conduce revista ”Epoca literară”, supliment al gazetei ”Epoca”.

La 31 mai 1896 este ales membru onorific al cercului literar ”Ovidiu” din Constanţa, alături de Carmen Sylva, T. Maiorescu, B. P. Hasdeu, V. A. Urechia, Take Ionescu ş.a. În luna iulie, Caragiale se află la Tuşnad, unde  rămâne fără bani. Se adresează lui Alceu Urechia şi lui Gherea, cerându-le câte un avans în contul unor colaborări viitoare (conferinţe la Ateneu şi publicistică pentru ”Lumea nouă”). În luna septembrie Caragiale se autopropune pentru postul de director al Teatrului Naţional din Iaşi, dar nu are succes. În octombrie şi noiembrie colaborează la ziarul ieşean ”Sara”. În 27 februarie 1897, apare la Tipogafia ”Epoca”, în tiraj restrâns de ”una sută de exemplare numerotate”, poemul burlesc Sfânt-Ion. Baladă haiducească, fără semnătura autorului. În aprilie 1897 ţine o serie de conferinţe în diverse oraşe, iar banii îi donează pentru ridicarea unui monument în amintirea lui Al. Lahovary, care fusese un mare admirator al său.

În cursul anului îi apar volumele Schiţe. Traduceri şi originale (Editura ”Şaraga”) şi Notiţe şi fragmente literare (”Biblioteca pentru toţi” nr.121-122). În 21 septembrie îi apare ultimul articol la ”Epoca”. Colaborarea ia sfârşit. În decembrie apare la Iaşi, sub îngrijirea lui Caragiale ”Calendarul Dacia” pe anul 1898. În sumar: ”Reminiscențele” Karkaleki, Baioneta inteligentă, C. A. Rosetti, Istoria se repetă, Răsplata jertfei patriotice, Şah şi mat, politică şi delicateţe, Boborul!, Garda civică, toate semnate Caragiale precum şi O balercă de Amontillado şi Masca, ambele ”după Edgar Poe”. În primăvara lui 1898 colaborează la ”Evenimentul”. În 3 octombrie se reiau repetiţiile la Teatrul Naţional cu O scrisoare pierdută. În rolul Cetăţeanului turmentat va juca Iancu Brezeanu, la cererea expresă a lui Caragiale. În februarie 1899 se reprezintă la Teatrul Naţional din Bucureşti, ”revista istorică naţională a secolului XIX”, ”aranjată de I. L. Caragiale”, cu titlul 100 de ani, producţie controversată în epocă, dar şi mai târziu.

În iulie 1899 este numit registrator clasa I la Regia Monopolurilor Statului. La 27 septembrie începe colaborarea la ”Universul”, la solicitarea lui Luigi Cazzavillan, cu foiletoane ce vor forma volumul Momente, apărut în 1901. Colaborarea durează până în anul 1900.

La 27 septembrie Caragiale este numit prin Decret Regal, în urma unui raport al lui Take Ionescu, pe atunci ministrul Instrucţiunii publice, în postul onorific de membru, delegat din partea Primăriei Capitalei, în Comitetul Teatral din Bucureşti.

În această calitate, în luna mai 1900, înaintează primarului, adică lui Barbu Ştefănescu Delavrancea, un raport în care propune înfiinţarea unei orchestre şi a unui teatru al Comunei Bucureşti. Raportul a fost publicat în ”Universul” din 25 mai.

caragiale cu semnatura 1901

Aflat la Sinaia, Caragiale trimite la ”Universul” textul Ultima oră, datat 16 august, apărut în ediţia din 18 august. În 17 decembrie apare ultimul text, Cum era odinioară, din seria de colaborări la ”Universul”. În ”Noua revistă română” din 15 februarie 1901 apare articolul Foiletoanele dlui Caragiale de H. Sanielevici, prima analiză critică de ansamblu a textelor apărute în ”Universul”.

Pe 22 februarie 1901, Caragiale este sărbătorit de Societatea ”Ateneul Român” pentru 25 de ani de activitate literară. Scriitorul avea 49 de ani. În cadrul festivităţii i se oferă simbolic un condei de aur. După o zi, pe 23, în cinstea lui, prietenii au organizat un banchet cu 75 de persoane. Cu această ocazie i se oferă revista ”Caragiale”, editată în număr unic, special pentru acest prilej. La 1 aprilie 1901, rămâne fără postul de registrator la Regia Monopolurilor, acesta fiind ”suprimat prin bugetul exerciţiului 1901–1902…”

Moftul roman nr 3 1901 p 1

”Moftul român”, seria a doua, nr. 3, duminică 15 aprilie 1901, p. 1. Sursa: Dacoromanica.ro

Între 1 aprilie şi 18 noiembrie apare seria a doua a publicaţiei ”Moftul român”, 31 de numere, condusă şi concepută de Caragiale. După ce este disponibilizat de RMS, Caragiale ia în antepriză berăria ”Cooperativa” din Piaţa Teatrului, pe care o lichidează în toamnă şi deschide la începutul lui octombrie berăria ”Gambrinus”, aprovizionată cu bere de Azuga.

editia princeps momente 1901 socec biblioteca d caracostea

I. L. Caragiale, Momente, ediția princeps, Editura ”Socec”, 1901. Exemplar din biblioteca criticului literar D. Caracostea

10 octombrie 1901: apare volumul  ”Momente” (Editura ”Socec”). La data de 30 noiembrie, un gazetar tânăr, Constantin Al. Ionescu (Caion), care era apropiat de Al. Macedonski, ostil lui Caragiale, îl acuza în ”Forţa morală” că ar fi plagiat Năpasta după piesa Nenorocul a unui fictiv dramaturg maghiar, István Kemeny. În 18 decembrie, Caragiale îi intentează proces pentru calomnie. În cursul anului a apărut nuvela Două bilete pierdute, inclusă în Momente cu titlul definitiv Două loturi. La sfârşitul lunii decembrie apare ”Calendarul Moftului român” pentru anul 1902, în care sunt reluate multe texte apărute în ”Moftul român”. La editura Berăriei ”Gambrinus” apare broşura Mitică.

11 martie 1902. Curtea cu juraţi din  judeţul Ilfov îl condamnă în lipsă pe Caion la trei luni închisoare corecţională, cinci sute de lei amendă şi zece mii de lei despăgubiri civile. Ulterior, Caion e achitat. El îşi va continua calomniile, invocând şi numele lui L. Tolstoi şi publicând broşura Originalitatea lui Caragiale, două plagiate. Caragiale a fost apărat la proces de avocatul Barbu Șt. Delavrancea, printr-o strălucită pledoarie.

În 24 martie, Comisia de premii a Academiei respinge de la premiu volumul Momente, preferând o simplă culegere de documente.

În toamna aceluiaşi an, din motive financiare, acceptă slujba la Liceul ”Sf. Gheorghe”, cu o leafă de 300 de lei pe lună.

În vara anului 1903, după ce vizitează Clujul, plănuieşte să se mute definitiv în acest oraş. În noiembrie, la Théâtre de l’Odéon din Paris este jucată piesa l’Idiot de André de Lorde, o farsă grosolană după Năpasta lui Caragiale, lucru sesizat în epocă şi demonstrat cu aproape o sută de ani mai târziu de Marin Bucur, prin cercetarea documentelor din arhiva teatrului parizian.

În primăvara lui 1904, împreună cu familia, face o călătorie prin Italia, Franţa şi Germania, deşi susţinea că vrea să se stabilească la Cluj. Toamna se stabilește la Berlin. În 1905 întenţionează să reia personajele din O noapte furtunoasă şi O scrisoare pierdută într-o nouă comedie, Titrică, Sotirescu & Co. Piesa nu depăşeşte stadiul de proiect.

În aprilie 1907 publică în ziarul vienez ”Die Zeit”, în traducere germană şi sub semnătura ”Un patriot român”, prima parte a articolului 1907.  Articolul apare integral, în luna noiembrie, la Editura „Adevărul”, într-un tiraj total de 10.000 de exemplare, cu titlul 1907. Din primăvără până-n toamnă. La 20 septembrie semnează contractul de vânzare către Editura ”Minerva” a întregii sale opere, apărută în volume şi broşuri. În luna februarie 1908 îi adresează lui Titu Maiorescu un mesaj de felicitare şi astfel se restabileşte legătura dintre cei doi.

La Editura ”Minerva” apare seria Opere complete, în trei volume.

În februarie 1909 colaborează din nou, cu poveşti și schiţe, la ”Universul”. Colaborarea durează până în 1910. În luna mai îşi retrage piesele de la Teatrul Naţional în urma unui conflict cu Pompiliu Eliade. Scrie instantaneul Începem!, cu care Compania particulară de teatru condusă de Al. Davila îşi deschide noua stagiune. În 1910 apare la Editura ”Adevărul” volumul Schiţe nouă, ultima apariţie editorială antumă.

caragiale arnaut berlin

Caragiale în costum de arnăut la Berlin

Din februarie până în mai 1911 colaborează la ”Românul” din Arad. Între 28 şi 30 august se află la Alba Iulia, unde participă la serbările prilejuite de semicentenarul ”Astrei”. Cu această ocazie, asistă la zborul demonstrativ al lui Aurel Vlaicu, efectuat cu avionul construit de acesta.

În 1912 Caragiale refuză propunerea avansată de Emil Gârleanu, în numele Societăţii Scriitorilor Români, de a fi sărbătorit cu prilejul aniversării a 60 de ani.

mormantul lui caragiale cimitirul bellu

Mormântul lui Caragiale la Cimitirul Bellu din București

Moare subit în zorii zilei de 9/22 iunie (stil nou) 1912, în locuinţa sa din Berlin. În toamna aceluiaşi an, 22 noiembrie, trupul său, deshumat din cimitirul berlinez şi adus în ţară, este reînhumat la Cimitirul Bellu din Bucureşti, alături de Mihai Eminescu şi George Coşbuc.

Pușa Roth

Arhiva Ars Magna

Arhiva Theatrum

Arhiva Litterae

Comentați via Facebook

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.