”Ziua izvoarelor sfințite” de Ani Bradea

449
ani bradea traditii bihor rubrica leviathan.ro

logo rubrica ierburi dulci pajisti amare ani bradea leviathan. roÎn dimineața de Bobotează toate izvoarele sunt sfințite, așa spune tradiția. Iar eu am avut norocul să vin pe lume într-un loc îmbibat de tradiție, bogat în credințe și superstiții dintre cele mai neobișnuite.

Îmi amintesc de un obicei din Submarginea, pe care Maica îl respecta cu sfințenie și care mă amuza de fiecare dată. Când ieșea preotul din casă, după sfințirea din ajunul Bobotezei, ea mătura repede. Aduna pe făraș fie și doar câteva fire de scame sau praf, pe care le arunca apoi în urma alaiului preoțesc. Râdeam de mă prăpădeam văzând-o cum pândește momentul în care să nu fie observată, că altfel cum să nu i se facă rușine dacă popa ar fi văzut că aruncă murdăria în urma lui. ”De ce faci asta?” – am întrebat-o, dar ea mi-a răspuns abia când am mai crescut și m-a considerat capabilă să înțeleg. Gestul semnifica în fapt curățirea casei de toate relele și bolile care s-ar fi adunat peste an. ”Să plece toate după ei – spunea Maica, să avem un an bun, fără necazuri și nevoi mari.” De altfel, în dimineața de Bobotează ea își spăla obrajii cu apa dintr-un vas în care punea o monedă mare de argint. Mă uitam curioasă la chipul de pe monedă, era un portret de femeie, ca o statuetă antică. Avea același rol precum gestul ei cu măturatul în grabă, de purificare, de spălare a bolilor, de înnoire, un fel de renaștere care primenea și pregătea organismul pentru toate greutățile anului ce abia începea. Nouă, copiilor, cântărețul din strană care-l însoțea pe preot ne dădea să bem apă sfințită din clopoțel, să avem glasul puternic și cristalin. Așteptam cuminți să ne scuture preotul pe creștet busuiocul, să ne închinăm la cruce și, la sfârșit, când isprăvea de cântat, să primim apa sfințită din clopoțel.

iarna sat

Odată s-a întâmplat ceva teribil, aveam vreo zece ani așa că-mi amintesc foarte bine. Așteptasem toată ziua să vină preotul, se auzea clopoțelul la câteva case mai departe, dar la noi n-a mai ajuns până seara. Atunci tata a închis poarta, ba mai mult a legat-o cu o sârmă să nu poată fi deschisă. Maica a prăjit cârnați, mirosea toată odaia, o bucătărie care servea și ca loc de dormit pentru ea. De obicei acolo citeam eu, lângă fereastra pe al cărei pervaz Maica punea în fiecare toamnă gutui. Îmi plăcea acolo, era întotdeauna cald, eu citeam și ea îmi făcea poame fierte. De câte ori ninge și e frig îmi amintesc de fereastra cu gutui, de căldura din odaie și de poamele fierte… Atunci, în seara aceea dinaintea Bobotezei, ne pregăteam să ne așezăm la masă când la ușă am auzit clopoțelul. Maica s-a fâstâcit și a ascuns tigaia cu cârnați sub pat, dar comicul situației l-am gustat mult mai târziu. A intrat preotul, cântând Iordanul, cu încă doi bărbați. Tata fierbea de mânie. Unul dintre cei doi avea pământ aproape de casa noastră, venea vara la fân, lua apă de la fântână și astfel știa că noi mai avem o portiță pe unde se putea pătrunde în curte. A fost primul an în care n-am primit apă sfințită din clopoțel fiindca tata a izbucnit cerându-le socoteală că au intrat, deși poarta era baricadată. Preotul nu înțelegea supărarea, noi, copiii cu atât mai puțin, mama tăcea rușinată iar Maica se albise ca varul. Așa am aflat de o credință care spune că la ultima casă la care preotul, seara, încheie ritualul sfințirii, în anul respectiv se va întâmpla o nenorocire. Mai mult decât atât, părinților mei le-a murit întâiul născut într-un an în care ultima casă sfințită de Bobotează fusese a lor. De aceea tata nu dorise în ruptul capului să-i primească, bănuind că la noi urmau să încheie ziua. Preotul, nou venit în sat, a dat dovadă de multă înțelepciune și înțelegere pentru această situație și s-a grăbit să-l liniștească pe tata. A noastră era într-adevăr ultima casă programată spre a fi sfințită în seara aceea, dar s-a dus la marginea unui pârâu ce curgea în apropiere și, lângă o răchită, a cântat Iordanul, stropind-o cu busuiocul înmuiat în apă sfințită.

De atunci, toți preoții care s-au perindat prin Submarginea au fost înștiințați despre obicei, iar serile, înainte de Bobotează, se aude lângă un copac sau pe marginea vreunui pârâu, răsunând: ”În Iordan botezându-te tu Doamne…”

Vezi arhiva rubricii Ierburi dulci, pajiști amare. Leacuri și blesteme din Submarginea de Ani Bradea

Comentați via Facebook

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.