Sărbătorirea unei zile dedicate copilului a fost propusă în 1925, la Conferinţa mondială pentru bunăstarea copiilor de la Geneva. Decizia instituirii unei zile pentru protecţia copiilor a fost adoptată de către Federaţia Democratică Internaţională a Femeilor, în cadrul unei sesiuni speciale din noiembrie 1949, desfăşurată la Moscova.
La 14 decembrie 1954, Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluţia nr. 836 pentru a proclama o Zi mondială a copilului. Pornind de la convingerea că trebuie acordată o atenţie deosebită copiilor, care reprezintă generaţia de mâine, Adunarea a recomandat, cu acest prilej, ca începând din 1956, în toate ţările să fie instituită o Zi mondială a copilului, pentru ca ea să fie marcată „ca o zi a fraternităţii şi înţelegerii între copiii de pretutindeni, a activităţilor dedicate promovării idealurilor şi obiectivelor Cartei şi bunăstării copiilor din toată lumea, pentru întărirea şi lărgirea eforturilor pe care Naţiunile Unite le fac în favoarea copiilor din întreaga lume”, potrivit www.un.org.
Rezoluţia recomanda guvernelor statelor membre să instituie o astfel de zi, la data pe care o considerau de cuviinţă, deci nu neapărat 1 iunie, dată la care este sărbătorită în România. Organizaţia Naţiunilor Unite marchează această zi la 20 noiembrie, data la care au fost adoptate Declaraţia Drepturilor Copilului în 1959 şi Convenţia asupra Drepturilor Copilului, în 1989.
În foarte multe țări, este sărbătorită la 20 noiembrie, ziua în care s-a adoptat Declarația Națiunilor Unite pentru Drepturile Copilului. În fosta URSS și în țările care i-au fost state satelit, data este 1 iunie, prima zi de vară în Emisfera Nordică. O parte din restul țărilor adoptă alte date. În România este sărbătorită în data de 1 iunie.
Popas în lumea copilăriei
Lumea copilăriei e lumea mirării, e lumea fabuloasă a basmului, e, probabil, lumea lipsită de griji sau aşa ar trebui să fie! Eu cred că singura perioadă de care ne aducem constant aminte este cea a copilăriei, fiindcă în ochii copilăriei se oglindeşte cerul, în ochii copilăriei lumea este cea mai frumoasă şi mai plină de mistere. Mintea unui copil este ca o metaforă, iar sufletul lui este, în mod special, un cuib de vise. El, copilul, construieşte universuri de care noi, adulţii ne minunăm, fiindcă imaginaţia noastră zilnică se împiedică de nevoile cotidiene. Eu cred că e falsă teoria conform căreia bunicii îi învaţă pe copii, le lărgesc orizontul cunoaşterii etc. Înţelepciunea copilului este, după părerea mea, prima carte de învăţătură a bunicilor. Meseria de părinte este, poate, cel mai complicat exerciţiu al vieţii, unul pe care te străduieşti să-l rezolvi, timp în care nu prea realizezi că puiul de om a crescut. Părintele este un personaj grăbit, mereu împovărat de griji, de idei, de proiecte pentru copilul lui şi nu mai are timp, fiindcă nici nu are cum sau când să lase lumea lui, pentru lumea fabuloasă şi, uneori, prea îndrăzneaţă a copilului. Bunicii însă, trecând prin prima experienţă, aceea de părinte, au bucuria „de a da în mintea copiilor”, fiindcă abia atunci descoperă cu adevărat fabuloasa lume a copilăriei. Vorbind despre copilărie, Antoine de Saint-Exupéry îşi punea sieşi o întrebare, dar îşi dădea şi un răspuns: „De unde sunt eu? Sunt din copilăria mea. Sunt din copilăria mea ca dintr-o ţară.”
Fiecare dintre noi venim din propria noastră copilărie, cu visele, cu împlinirile şi neîmplinirile noastre şi, mai ales, cu poveştile noastre. Astăzi, de 1 iunie urez tuturor copiilor „Copilărie fericită” gândindu-mă, înainte de toate, la cei doi nepoței, iubiții mei Eric și Albert!
Pușa Roth
Alfabetul de Constanţa Buzea
– Ce mai lume de pitici!
– Taci din gură, să n-o strici!
– Mângâie-i cu umbra! Poţi?
– Dacă sufli, zboară toţi!
– Dacă-ţi vine să strănuţi?
– Cred că-n altă lume-i muţi!
Hai şi tu în lumea lor,
Pici-Pitic, să facem haz!
Caţără-mi-te pe nas,
Plimbă-te printre pistrui
Ca pe nişte cărărui!
Umbra ta va fi, în schimb,
Foarte mare, măi băiete,
Clătinându-se un timp
Pe tavan şi pe perete.
– Ce mai lume de cuvinte!
– Stăm sau mergem înainte?
Cântă astăzi viaţa de Elena Farago
Cântă astăzi viaţa
Dorul meu,
Deschide-ţi cartea pecetluită,
Şi-ţi răsfiră-n soare, şi-ţi răsfiră-n vânt
Paginile-n care, peste-albastru-ţi cânt,
Şi-a cernut tăcerea pulberea-i cernită…
Dorul meu,
Deschide-ţi cartea pecetluită,
Şi mă-nvaţă iarăşi cântul bunei veşti,
Să mi-l cânt, cum cântă florile-n fereşti,
Oglindită-n geamul larg deschis în soare…
Dorul meu,
În suflet mi-a crescut o floare!
Apăr-o de vânturi şi dă-mi viers s-o cânt…
Dorul meu,
În geamul larg deschis în vânt
Cântă astăzi viaţa, cântă-nfiorată,
Cald ca nicăieri, sfânt ca niciodată!
Puişorul cafeniu de Otilia Cazimir
Puişorul cafeniu
A ieşit din ou, la soare,
Cel din urmă puişor.
Se usucă pe-aripioare
Şi-o porneşte binişor.
Stă găina la-ndoială,
Că din şapte puişori,
Şase-s galbeni-gălbiori
(Ghemotoace de beteală).
Numai cel de la sfârşit
A ieşit
Mai ponosit!
Şi se-ntreabă speriată:
– Nu cumva-i de ciocolată?
Acuarelă de George Topîrceanu
În pădurea de cristal
Ca un alb decor de teatru,
Stau copacii vertical
(Trei plus douăzeci şi patru).
Înger trist de abanos,
Înger mic
S-a trezit cu faţa-n jos
Într-un cuib de borangic.
Un luceafăr ideal,
Verde i s-a prins pe gene,
Ca un fulg de papagal
Din păduri braziliene.
Iar căpşunii de pe jos
Îi trimit în nări mireazmă
De tămâie şi aghiazmă,
Pruncului de abanos.
Joseph Haydn (sau Leopold Mozart), Simfonia jucăriilor. Mehli Mehta Music Foundation și The Australian World Orchestra. Dirijor: Zubin Mehta, octombrie 2015