”165 de ani de la nașterea lui Ottmar Mergenthaler, inventatorul linotipului” – articol de Costin Tuchilă

84
Ottmar Mergenthaler
Ottmar Mergenthaler

fila de calendar rubrica leviathan.roAstăzi, 11 mai 2019, se împlinesc 165 de ani de la nașterea inventatorului american de origine germană Ottmar Mergenthaler (11 mai 1854, Hachtel, Württemberg, Germania – 28 octombrie 1899, Baltimore, Maryland, SUA). În 1884 a inventat linotipul, mașină care a revoluţionat lumea tiparului şi a publicaţiilor.

Pentru cei mai puțin familiarizați cu istoria tiparului (căci, vai, linotipul, e de mult istorie!), să explicăm. Linotipul este o mașină de cules, dotată cu o tastatură relativ asemănătoare cu cea a mașinii de scris (ceva mai complexă însă). Linotipistul fixează, conform indicației din manuscris, formatul rândului (lungimea acestuia în cvadrați [1]), alege caracterul literei și textul iese cules rând cu rând (plăcuțe de plumb, cu literele pe muchie, în relief). Mașina are un cazan în care se topește plumbul și o magazie de matrițe pentru litere, cu caractere și mărimi diferite.

Matrițe și rând cules la linotip
Matrițe și rând cules la linotip

Înainte de apariția acestei mașini, complexă pentru vremea ei, textul se culegea manual, adică literă cu literă, de către zețar. Avantajul linotipului este viteza de culegere și, implicit, aranjarea cuvintelor în rânduri. Zețarul, devenit paginator, ia aceste rânduri și le așează în ordine în pagină (o ramă metalică). Dezavantajul este că, dacă apare o greșeală într-un cuvânt sau dacă nu ai cules un semn de punctuație, trebuie să reculegi întregul rând, cu riscul de a face, din grabă sau neatenție, altă greșeală.

Linotipul lui Ottmar Mergenthaler
Linotipul lui Ottmar Mergenthaler

Mașina inventată în 1884 de Ottmar Mergenthaler (stabilit în America, la Baltimore, în 1872) s-a răspândit repede și în Europa, iar spre sfârșitul secolului al XIX-lea și mai ales în primii ani ai celui următor, este evident că marile tipografii din România, cum era și cea a ziarului ”Adevărul”, aveau deja linotipuri.

Linotip, 1889, America
Linotip, 1889, America

Tiparul înalt, cu plumb, a început să piardă teren în fața celui modern, offset, apoi în fața tehnicii digitale, foarte târziu, în deceniul al șaptelea al secolului trecut, coexistând însă o lungă perioadă. La noi, în primii doi-trei ani de după 1990, încă mai existau tipografii sau secții de tipar înalt, implicit culegere la linotip. Sigur, față de perioada de început, lucrătorii la aceste mașini se perfecționaseră foarte mult, de la viteza de culegere, adevărat dans pe tastatura mașinii, la acuratețea textului cules. Ca și la mașina de scris, unii culegeau după metoda oarbă, fără a se uita pe taste. Și nu erau puțini linotipiștii care culegeau pagini întregi de manuscris fără greșeală.

Linotip modern
Linotip modern

În epocă, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul veacului XX, au existat desigur și reticențe referitoare la culegerea la linotip, în ciuda evidenței că mașina prezenta atâtea avantaje. De la Berlin, în 1910, Caragiale îi trimitea editorului de la ”Adevărul” o scurtă epistolă, alături de corectura a doua a volumului Schițe nouă”, care urma să apară în acel an, tipărit de Atelierele ”Adevărul”. Acest ultim volum apărut în timpul vieții autorului conține, între altele, povestirile fantasticeKir Ianulea” și Calul dracului. Pe un ton elegant dar ferm, scriitorul se arată intrigat de greșelile de tipar, prea multe și schimbând înțelesul textului, mai ales că era vorba de ultimele coli din corectura a doua, când se presupunea că erorile de culegere semnalate la prima corectură fuseseră îndreptate. Firește, orice autor e deranjat de greșelile de tipar care pot mutila un text. Se știe cât de meticulos și de grijuliu era Caragiale cu textul dat la tipar, atent fiind la orice semn care ar fi putut dăuna frazei sale. Era, cu o expresie care s-a încetățenit, ”moș virgulă”. Dar cum să nu fie intrigat când vedea că în rândurile respective, în loc ca textul să fie în sfârșit corect, apăruseră greșeli noi. De ce apăruseră noi greșeli e ușor înțeles și Caragiale, care avea o practică îndelungată în gazetărie și în corectura făcută la tipografie, îi explică amicului său. Aceste greșeli erau tributul plătit tehnicii noi a culegerii mecanice, la linotip, care înlocuise culegerea manuală, literă cu literă, făcută de zețar: ”cu linotipul, la corectura a doua, când vrei să te dregi, mai rău te strici, căci se îndreptează după corectura primă şi în rândul cu îndreptarea se fac din nou alte mai multe greşeli.” Probabil că linotipiștii vremii nu erau nici ei prea perfecționați…

Scrisoarea lui I. L. Caragiale către redacția ziarului ”Adevărul” [2]

1910

Stimate amice, iată şi corectura a doua pe sfârşitul volumului. Trebuie să mărturisimcoperta-caragiale-schite-noua-editia-princeps-adevarul-1910 împreună că, pentru o corectură a doua, este prea bogată în greşeli. Eu v-am mai atras atenţia în privinţa a ceea ce constatasem: că, cu linotipul, la corectura a doua, când vrei să te dregi, mai rău te strici, căci se îndreptează după corectura primă şi în rândul cu îndreptarea se fac din nou alte mai multe greşeli. Pentru convingerea dv., v-am lipit pe corectura a doua câteva mustre din întâia: veţi vedea şi dv., la locurile însemnate cu un cerc roşu, că la corectura întâia acele greşeli nu existau. Aşadar, vă rog trimiteţi-mi îndată o revizie pe aceste din urmă coale. Vă alătur şi Cuprinsul volumului. Rog, măcar acest Cuprins să se culeagă cu mâna, nu cu linotipul.

În coalele tipărite pe cari le-am primit până acum (1–7 inclusiv) s-au strecurat, tot din pricina linotipului, câteva greşeli grave, cari strică cu totul înţelesul textului.

Pentru acestea trebuie neapărat să dăm o Erată la finele volumului, înainte de Cuprins. Aşadar, aştept cât mai degrabă revizia pe coalele 8 şi 9, precum şi Cuprinsul, corectura întâia. Împreună cu acelea revizuite definitiv, vă trimet şi Erata, la care sper că nu ne va mai trebui încă o Erată. Şi această Erată, rog să se culeagă tot cu mâna.

În aşteptare, vă salut pe toţi de la ”Adevărul” cu frăţească dragoste.

Al dv. prietin devotat,

Caragiale

P.S. – Se înţelege că, împreună cu revizia, îmi trimiteţi şi corectura a doua a mea, ca să am după ce revizui.

________

[1] Cvadrat (quadrat), unitate de măsură în tehnologia tipografică tradițională, având 18,04 mm (48 de puncte).

[2] Scrisoarea a fost publicată prima dată în articolul, nesemnat, I. L. Caragiale şi linotipul” (”Dimineaţa”, IX, nr. 2974, 16 iunie 1912, p. 3), de unde a reprodus-o Şerban Cioculescu în ediţia  I. L. Caragiale, ”Opere”, VII, Corespondenţă, Fundaţia Regală pentru Literatură și Artă, Bucureşti, 1942, p. 315–317. Retipărită în vol. I. L. Caragiale, ”Opere”, ediția a doua, revăzută și adăugită de Stancu Ilin, Nicolae Bârna, Constantin Hârlav, Academia Română, Fundația Națională pentru Știință și Artă, București, 2011, vol. V, p. 1–2. ”Nu am văzut originalul, dar am colaţionat textul din volum cu cel din ziar şi am corectat o greșeală de tipar, introducând cuvântul lipsă (în Opere”, VII) în expresia: «se fac din nou alte mai multe greşeli». Datarea, aproximativă, 1910, stabilită de Şerban Cioculescu, după referinţele din textul scrisorii la volumul Schiţe nouă”, Atelierele «Adevărul».” (Nota editorilor, ed. cit., 2011). (C.T.)

Arhiva rubricii Filă de calendar

Arhiva rubricii Pur și simplu Caragiale

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.