Un militant pentru Unirea Transilvaniei cu Țara a fost avocatul Ilie Lazăr, născut în Giuleşti, județul Maramureș, în anul 1895. A fost un membru marcant al Partidului Național Român, iar după aceea al Partidului Naţional Ţărănesc.
A urmat şcoala primară din Sighet, apoi Liceul Piarist din aceeaşi localitate. A absolvit studiile Facultăţii de Drept din Cluj, unde a obținut și titlul de doctor.
La izbucnirea Primului Război Mondial, a fost înrolat în armata austro-ungară. Împreună cu soldaţii săi, a dezertat, și a ajutat la eliberarea oraşului Cernăuţi, Lazăr fiind primul care a pus drapelul românesc pe clădirea Primăriei. După acest moment, a condus armatele de moldoveni care au eliberat oraşul Sighetul Marmaţiei.
În procesul de organizare a Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, Ilie Lazăr l-a ajutat pe Iuliu Maniu la coordonarea gărzilor ţărăneşti, el fiind şi şef al organizaţiilor muncitoreşti. A reprezentat cercul electoral Ocna Şugatag la Marea Adunare din 1 decembrie 1918. După înfăptuirea Unirii, Ardealul a fost reorganizat pe judeţe, iar lui Ilie Lazăr conducerea Consiliului Dirigent al Transilvaniei i-a dat misiunea de a organiza administraţia românească în judeţul Satu Mare.
Începând cu anul 1923, unionistul s-a stabilit la Bucureşti, unde a practicat avocatura. În paralel, a activat în politică, fiind membru al Partidului Naţional Român. Când acest partid a fuzionat, în 1926, cu Partidul Ţărănist, rezultând Partidul Naţional Ţărănesc, Ilie Lazăr a fost ales în consiliul de conducere al acestuia. A fost ales parlamentar în mai multe legislaturi și deputat de Maramureş.
S-a împotrivit atât fascismului, cât şi comunismului, de aceea, a avut de suferit persecuții în toate regimurile: carlist, antonescian și comunist. Înaintea alegerilor din 1946, Ilie Lazăr a fost arestat, judecat şi condamnat la 7 luni închisoare corecţională pentru ”omisiunea denunţării complotului” în procesul ”Mişcării Naţionale de Rezistenţă”. În vara anului 1947, a fost arestat pentru a doua oară, fiind implicat în ”Înscenarea de la Tămădău”. Judecat în procesul liderilor ţărănişti, alături de Iuliu Maniu, a fost condamnat la 12 ani de temniţă grea.
Cel mai adesea, deţinuţilor nu li se comunica, ba chiar le era ascuns locul unde sunt întemniţaţi, dar Lazăr a înţeles că era închis la Sighet, întrucât din apropiere răsunau clopotele Bisericii ”Dragoş Vodă”, pe care o ctitorise familia sa în acel oraş.
Din 1955 a fost transferat la Râmnicu Sărat, iar când s-au împlinit 12 ani de temniță, i s-a fixat domiciliu obligatoriu în coloniile de muncă de la Culmea şi Periprava. La 9 mai 1964, după 17 ani de închisoare, Ilie Lazăr a fost eliberat. După eliberare, a trăit în Cluj-Napoca, fiind mereu urmărit de securitate. Spre sfârșitul vieții a fost văzut adesea în parcurile orașului, unde rostea lucruri delirante. Înainte de a se aliena, şi-a scris memoriile, care i-au fost publicate postum.
Este interesant cum, uitând răul pe care regimul comunist i l-a provocat, conducerea Bibliotecii Municipale din Cluj-Napoca îi solicita lui Ilie Lazăr un autograf pentru colecția bibliotecii, în 1972. În scrisoarea de răspuns, Ilie Lazăr scria:
”Vă voi comunica în scris vreo câteva fapte concrete în legătură cu cele iniţiate de mine personal, aici în Cluj, între anii 1918 şi în 1944 şi vă pot asigura că numele meu – în urma trecutului politic şi a campaniei pătimaşe şi nedrepte ce s-a dus împotriva mea –, nu vă poate fi de niciun folos. Aceasta pentru că din fragedă tinereţe am făcut parte din Partidul Naţional-Ţărănesc, după Unire. Pe acest partid l-am considerat ca singurul reprezentant al neamului românesc sub toate aspectele, iar după Unire a fost condus de către Iuliu Maniu, căruia i se datoreşte, înaintea tuturor ardelenilor, marele merit de a fi introdus regimul românesc în Dacia Superioară şi de a fi avut rol principal în unirea tuturor românilor.”
A murit în 1976, la vârsta de 81 de ani. Casa natală din Giulești, județul Maramureș, a fost transformată în muzeu. Despre suferinţele lui Ilie Lazăr din închisoare sunt mărturii şi în Memorialul de la Sighet.
Vezi arhiva rubricii Memor de Daniela Șontică
