Căruța scârțâia și sălta aritmic pe drumul prin de hârtoape al Teleormanului, iar roțile deformate de timp și bolovaniș împroșcau o zloată vineție peste iarba uscată de la marginea uliței. Până și copitele iepei deșirate care căra anevoios atelajul erau stropite cu picățele violacee de noroi tomnatic.
Înghesuit între tăcerea stranie a căruțașului și o imagine a Codruței Koveși purtând un costum mulat de latex vișiniu, Liviu lăsă aerul rarefiat al copilăriei să-i inunde plămânii tabagici. Realiză că este pentru prima oară oară când revenea acasă, în sudul extrem al Valahiei părintești, după acele momente fatidice în care s-a trezit condamnat și apoi mare-guru peste întreaga suflare socialistă.
Coborî din căruță, scuipă paiul dintre dinți și privi, preț de câteva clipe, mișcările aritmice ale cozii calului. Și în momentele alea, învăluite într-un miros ambiguu de mosc parizian și balegă proaspătă, se simți iarăși liber. Percepu iar, acea stare de bine și voință care, într-un trecut nu tocmai îndepărtat, îi indunda fiecare por și fiecare celulă.
Simți din nou că aici, în acest ținut misterios, unde noaptea politică nu a mai coborât din vremea voievozilor și unde fiecare suflet care părăsește lumea viilor e călăuzit de o luminiță roșietică direct la o secție de votare, poate privi cu încredere către noul ciclu electoral. Că doar aici, în acest tărâm unde unde flacăra socialismului luminează simultan și cerul și pământul și unde viața politică de după moarte e o certitudine, toate junghiurile intercostale cauzate de trădarea Bombonicăi și de lipsa ghidajului și a metodelor ei moderne de meditație și gestionare a emoțiilor sunt, de fapt, doar irelevante.
Aici, mustața lui va ralia din nou, cohortele de suflete electorale aflate în loc cu verdeață și odihnă spirituală, dar cu atâta neliniște politică. Va vorbi cu ele, asemeni unui prinț danez numit Halmet, sau Hanlet, sau Hamlet, sau naiba să-l ia, în fine… un prinț pe care-l descoperise într-o piesă, pe vremea când și el, și toți șoimii patriei din Teleorman, erau duși cu grădinița la teatru. Și, în momentul în care sufletele o vor da-o cotită și se vor fofila, o să ia un craniu în podul palmei, o să-l privească direct în orbitele goale și-o să-i spună cu un ton malițios:”A vota sau a nu vota, aceasta-i întrebarea“.
Nota Bene: Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare
