Alexandru Davila (12 februarie 1862, București–19 octombrie 1929, București), dramaturg, director de teatru, poet, prozator și lingvist român
Autorul operei dramatice Vlaicu-Vodă este fiul cel mai mare al doctorului Carol Davila și al Anicăi Racoviță, nepoata directă a lui Dinicu Golescu, autorul lucrării Însemnări a călătoriei mele, boier, unul dintre susținătorii școlii și teatrului românesc în anii lor de început. Dramaturg, director de teatru, poet, prozator și lingvist își manifestă interesul pentru lingvistică în articolul Alfabetul român, publicat în volumul Din torsul zilelor, unde a consemnat că alfabetul trebuie adaptat limbii, nu limba alfabetului. Alexandru Davila a propus câteva semne noi, menite să corespundă realității fonetice specifice limbii române, întrucât cele 22 de litere ale alfabetului latin sunt, în opinia sa, insuficiente pentru redarea exactă a sunetelor. Astfel, aplicând principiul fonetic în ortografie, Davila a afirmat necesitatea introducerii unui alfabet format din 26 de litere: 7 vocale și 19 consoane.
La 29 ianuarie 1905, ministrul Take Ionescu a semnat decretul de numire a lui Alexandru Davila în funcția de director al Teatrului Național din București, unde a rămas până în 1914. Stabilirea repertoriului Teatrului Național a implicat, în optica regizorală a lui Alexandru Davila, orientarea spre piese din dramaturgia națională clasică. Astfel, stagiunea 1906–1907 a fost deschisă cu drama Despot-Vodă de Vasile Alecsandri și Răzvan și Vidra de Bogdan-Petriceicu Hasdeu. Promovarea pe prima scenă teatrală a țării a unor piese de teatru românești, dar și a unora din dramaturgia clasică universală, a fost subliniată prin numărul pieselor reprezentate, între 1905 și 1908, sub direcția sa: din cele 87 de piese, 39 aparțineau unor scriitori români, iar 49 unor autori străini, jumătate dintre aceștia fiind clasici.
Trilogia Mirciada a fost concepută, potrivit unei confesiuni consemnate în Scrisoarea a XXXII, Trilogia, din 1 septembrie 1919, să includă piesele de teatru Vlaicu-Vodă, Dan-Vodă și Mircea cel Bătrân, reunite sub numele generic Român Grue („neamul românesc”). Epoca evocată în trilogie este concentrată în evenimente istorice petrecute în timpul domniei lui Vlaicu și a urmașilor săi la tronul Țării Românești.
Prima parte a trilogiei este opera dramatică fundamentală Vlaicu-Vodă. Această dramă în versuri a fost precedată de unele eseuri scenice, care l-au format ca autor dramatic, dar nu au avut succes. Piesa este scrisă în cinci acte, în versuri și înfățișează drama unuia dintre primii domnitori din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, Vladislav I (1364–1374), ctitor al Bisericii Domnești din Argeș și înmormântat acolo. A doua piesă, Dan-Vodă, are acțiunea plasată în anul 1386, când s-a declanșat lupta pentru supremația domniei între Dan și Mircea, fiii lui Radu, fratele lui Vlaicu-Vodă. Piesa Mircea cel Bătrân, ultima din trilogie, relevă încercarea disperată a lui Mircea de a o înlătura pe soția sa, Slava, care îi dăruise un fiu, pe Vlad Dracul, și de a se căsători cu văduva fratelui său, Ruxandra. Piesele Dan-Vodă și Mircea cel Bătrân s-au păstrat exclusiv ca proiecte, nefiind definitivate. Trilogia urma să releve, în esență, o viziune shakespeariană despre legitimitate și uzurpare. (Sursa: Wikipedia).
Vezi: Arhiva rubricii „Galerie de portrete” de Adina Romanescu
