”Alexandru Mironescu, savant, scriitor și mărturisitor creștin în comunism” de Daniela Șontică

1019
Daniela Șontică Al Mironescu leviathan.ro memor

logo rubrica memor daniela sontica leviathan.roÎn 14 iunie 1958, a fost arestat din propria casă Alexandru Mironescu (1903–1973) împreună cu fiul său, Șerban și cu părintele Daniil Sandu Tudor, aflat în vizită la București în acea zi.

Acuzația autorităților comuniste era aceea de ”activitate subversivă”. În fapt, întâlnirile în cadrul ”Rugului Aprins” erau cele care îi incriminau. Alți 14 participanți la adunările duhovnicești și culturale au fost arestați și judecați atunci, cu toții fiind incluși în Lotul Alexandru Teodorescu. Condamnările la închisoare au fost de la 5 la 25 de ani. Profesorul Mironescu a primit 20 de ani.

Profesorul Alexandru Mironescu (10 iulie 1903–20 ianuarie 1973) şi fiul său Şerban (4 octombrie 1935–11 ianuarie 2008)
Profesorul Alexandru Mironescu (10 iulie 1903–20 ianuarie 1973) şi fiul său Şerban (4 octombrie 1935–11 ianuarie 2008)

Fiica sa, Ileana, avea să consemneze următoarele în cartea În preajma lui Alexandru Mironescu”: ”Arestarea a fost însoțită de o percheziție lungă și insinuantă care s-a încheiat cu confiscarea manuscriselor și cărților din biblioteca tatei. […] Am putut recupera o parte dintre manuscrise și cărțile luate cu ocazia percheziției, nu toate însă. De exemplu, Jurnalul de însemnări zilnice pe care tata îl ținea cu regularitate – căci acesta compensa activitatea jurnalistică, interzisă în 1948 –, nu l-am putut obține nici până azi. […] Într-un fel, pentru noi era explicabil pentru că extrase din acest Jurnal au fost citate la procesul de condamnare, drept probe grăitoare pentru poziția obscurantistă, antiștiințifică și antimarxistă a tatei, deci considerat corp delict.[…] Discutând cu tata după ieșirea din închisoare, el spunea că niciodată nu și-ar fi imaginat că persecuțiile împotriva creștinilor, petrecute aproape cu două milenii în urmă, puteau să se reactualizeze în secolul XX. Și mai spunea că în lumea opresantă a închisorii L-a întâlnit pe Dumnezeu, rugându-se pentru aproapele său și învățând să iubească pe cei care își pierduseră umanitatea”. 

Condițiile politice internaționale favorabile au făcut posibilă eliberarea lui Alexandru Mironescu în noiembrie 1963. Deși grele, chinurile îndurate în temniță nu l-au omorât. I-au șubrezit însă mult sănătatea, astfel încât la 10 ani de la eliberare a plecat în lumea cealaltă.

Alexandru Mironescu
Alexandru Mironescu

După ieșirea din temniță, Securitatea a continuat să-l urmărească și să-l intimideze pe Alexandru Mironescu. A mai trăit zece ani, a continuat să scrie, să se adâncească în trăirea ortodoxă, devenind un adevărat isihast în mijlocul lumii. Le repeta adesea celor din familie să ia aminte la încercările lui Iov și să vadă în închisoarea prin care au trecut el, fiul său și atâția prieteni și contemporani drept o mare încercare menită să-i apropie de Dumnezeu.

Alexandru Mironescu a fost un profesor cu o vocație deosebită, foarte iubit de studenții săi de la Universitatea bucureșteană, unde preda chimia. A fost un savant în adevăratul sens al cuvântului, studiase chimia, avea doctoratul obținut la Sorbona în această știință, dar și filosofia, tot cu doctorat. A publicat frecvent în presa interbelică, pe lângă studiile științifice, de filosofie și eseurile cultural-spirituale, fiind și un autor valoros de literatură. George Călinescu i-a acordat un spațiu pentru romanele sale în Istoria literaturii române de la origini până în prezent.

A fost prieten bun cu toți marii intelectuali ai vremii, dar mai ales cu aceia care împărtășeau valorile creștin-ortodoxe. Printre ei: părinții Daniil Sandu Tudor, Benedict Ghiuș, Sofian Boghiu, dar și Paul Sterian, Vasile Voiculescu și Virgil Cândea.

carti de si despre Alexandru MironescuLa 20 ianuarie 1973, arhimandritul Benedict Ghiuș spunea în cuvântul său la moartea lui Mironescu: ”Omul de știință, profesorul fascinant, gânditorul cu vast orizont de cultură, de finețe, de informație, scriitorul consacrat care a fost Alexandru Mironescu a fost totodată și un profund credincios, un credincios practicant, un mărturisitor puternic și întotdeauna substanțial al credinței noastre. Și a fost un paradox al vieții lui că acest gânditor veșnic atât de independent, atât de nou și de imprevizibil, a ținut dinadins în materie de credință să se știe, necontenit, pe cele mai exacte, pe cele mai autentice, pe cele mai riguroase poziții ale credinței dintotdeauna. Alexandru Mironescu a iubit credința autentică, a cunoscut-o, a trăit-o și a mărturisit-o fără emfază, dimpotrivă, «cu simplitate și cu normalitate», cum îi plăcea lui să spună, așa cum vorbim despre lucrurile dragi și de maximă seriozitate ale vieții noastre de oameni”.

Lucrări publicate de Alexandru Mironescu:

”Spiritul științific”, București, Editura Casei Școalelor, 1934

„Oamenii nimănui”, roman, cu o prefață de Panait Istratit, București,1935

„Destrămare”, roman, București, Editura Fundației pentru Literatură și Artă Regele Carol II, 1939

”Limitele cunoașterii științifice. Contribuția științelor experimentale la problema epistemologică”, București, Editura Fundațiilor Regale, 1945

”Claude Bernard monografist”, București, Fundația Regele Mihai I, 1946

”Certitudine și adevăr”, București, Editura Casa Școalelor, 1947

”Ziduri între vii. O poveste care nu e un roman, un roman care nu e o poveste”, București, Editura RAI, 1995

”Serile singurătății”, roman, cu o prefață de Zoe Dumitrescu-Bușulenga, București, Editura CBC, 1996

”Kairós. Eseu despre teologia istoriei”, Editura Anastasia, București, 1996

”Calea inimii. Eseuri în duhul Rugului Aprins”, cu un cuvînt înainte de Virgil Cândea, ediție îngrijită de Răzvan Codrescu, București, Editura Anastasia, 1998

”Docendo discitur. Înveți, învățând pe alții”, eseuri, Constanța, Editura Ex Ponto, 1999

”Poeme filocalice”, cuvânt înainte de Valeriu Anania, Editura Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, 1999

”Floarea de foc” (Mărturisiri), cu un cuvânt înainte de Mihai Șora, ediție îngrijită de Lis Karian, București, Editura Elion, 2001

”Valea lui Iosafat”, cu o prefață de Ileana Mironescu, București, Editura Eminescu, 2001

”Ruth. Coborâți la prima?” (Teatru), prefață de Valeriu Râpeanu, București, Editura Elion, 2003.

 

Vezi arhiva rubricii Memor de Daniela Șontică

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.