Alexandru Sfârlea: „Timpule, mai bine pierde-mă tu pe mine”

67
obiecte si voci alexandru sfârlea

logo carte rubrica leviathan.ro„Spuneam cândva că, pentru mine, poezia este un antidot împotriva unei disperări prost marcate. Am crezut că ea, Poezia, mă poate face imun la toate relele, insanitățile și malversațiunile care atentează asupra spațiului meu securizant. Dar nu mai sunt sigur că este chiar așa. Am ajuns să cred că nu e de ajuns să stau în cetatea mea, aparent inexpugnabilă. Fiindcă Poezia poate fi – dincolo de spațiul intim, ființial – o armă de luptă. Care – încep să cred tot mai mult – nu va intra în grațiile morții (fie ea și aparentă), cu tot tehnicismul și abstractizarea violentă a emoției, pentru că poate fi expresia a ceea ce este mai bun în om, în creator: sensibilitatea în armură de amazoană, care luptă pentru o anume izbândă, a Binelui.  Chiar dacă, uneori, aceasta pare o luptă cu… Păpădiile.” Tulburătoare profesiune de credință cu care ne întâmpină poetul Alexandru Sfârlea în noul său volum Obiecte și voci, apărut la Editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca, 2020.

Despre neîmpăcatul, uneori incomodul, dar niciodată monotonul poet din Regatul Sfârleziilor au scris condeie importante ale criticii literare românești.

Alex Ştefănescu remarcă faptul că poetul Alexandru Sfârlea este vocea cetății, însă „cetatea” sa este poezia exprimată în registre stilistice emoționante: „Poetul vorbeşte nu ca să se audă, ci ca să se facă auzit. În locul spectacolului de narcisism pe care ni-l oferă atât de mulţi autori contemporani, Alexandru Sfârlea ne înfăţişează o dramă a celui ce vrea cu adevărat şi cu orice preţ să comunice.”

Gheorghe Grigurcu afirma că „Alexandru Sfârlea este poet până-n vârful unghiilor! El cultivă un lirism dur, de o energie organică, nu odată crispat, convulsionat, așternându-și o mască ce se dovedește a fi chiar propria înfățișare. Ficțiunea concrește convingător cu figura existențială”.

Constantin Cubleșan remarca singularitatea liricii poetului, dar și faptul că este vocea revoltată a lumii sale. „ Lirica lui Alexandru Sfârlea este vădit alegorică, discursul e provocator și justițiar, autorul condamnând cotidianul trivial și abrutizant. E, fără îndoială, o creație-manifest, în totul originală și virulentă, singulară, în felul ei, în poezia noastră de azi.”

 „În lumea «sunetelor despletite» la Alexandru Sfârlea remarcabilă e abilitatea de a construi o enigmă, așa cum alții, în alte vârste, construiau mituri”, afirmă Ștefan Borbély.

Despre creația acestui poet-conștiință pot afirma la fel ca și altă dată că este revoltată prin trăiri, că este ca o alegorie, că este zbuciumul interior transferat în imaginare figuri, în fantasme ce neliniștesc ființa umană care pătrunde prin gând dincolo de universul mic, cel obișnuit, al omului pentru care bucuria e simplă. Universul poetic sfârlezian este unul în care se zbate poetul, pentru că pe el îl scrie poezia transformându-l într-o ființă tragică, o ființă a cărei identitate se topește, se transformă până la limita la care realitatea devine iluzie: „(…Pentru fiecare cuvânt crud şi smintit/ care ţi-a provocat suferinţă/ ai ajuns la o limită compulsivă,/ dincolo de care ori înnebuneşti/ şi stai ghemuit în fereastră/crezându-te muşcată,/ ori scrii texte pe propria piele cu lama:/ profiţi de ocazie/ şi vezi roşu în faţa ochilor,/ totul în jur e de-un roşu brutal/ pe punctul de a ţâşni în alţi ochi/ care văd totul în negru,/ apoi, când bezna îţi fâlfâie în creier,/visezi că toate acele cuvinte/ s-au înfipt unele-n altele ca nişte pumnale/şi pe urmă nu mai poţi vorbi/ decât prin semnele de pe trup:/ oricum, nimeni nu mai ascultă pe nimeni,/ fiecare-si citeşte/propria operă…)” (La o limită).

Nu întâmplător această poezie a fost aleasă să deschidă volumul, dar și primul capitol al cărții, intitulat Sunete despletite, sintagmă ce ne introduce într-un univers în care cuvântul a ajuns „o liniște atât de aeriană,/ ca și cum ar fi chiar ultima”. Celelalte capitole: Muncă de teren prin propriul intelect, Unghiul cocorilor a devenit unghi drept, Un alt timp de impas, Despicătură făcută în viața care te-a lăsat cotropit, Aerul unei zile ce nu ne mai apasă reprezintă, de ce nu, anotimpuri ale neliniștii – neliniște creatoare însă –, „proiecție în imaginar”, „aripă de duminică”, „obiecte și voci”, poezie. Am căutat și am găsit nota de lirism, de dulceață a cuvântului, de iubire de catifea, ascunsă în Regatul Sfârleziilor, unde poetul, îndrăgostitul de cuvânt se lasă sedus de frumusețea lumii, a poeziei: „(…Dacă ţi-aş spune să ascunzi tristeţea/ şi-aleanul în adânc de trandafiri,/ poate va fâlfâi prin preajmă/ chiar aerul pe care îl respiri,/ poate că nici n-ar fi de-ajuns/și nici n-am sti nici cum, nici când,/ când toate aparenţele din lume/ mi-ar sugera să te întreb în gând:/ de ce e-atât de blând şi neascuns/ – nici în petale sfâşiate-anume –/ al tău incert, neauzit răspuns…)” . (Poate).

Alexandru Sfârlea (n. 22 iunie 1947, satul Cihei, comuna Sânmartin, județul Bihor) a făcut parte din redacția cotidianului județean „Crișana” (1991–2004, secția Cultură, Învățământ, Tradiții), precum și din redacțiile revistelor culturale „UNU”, „al cincilea anotimp”, „Cele Trei Crișuri” și „Caietele Oradiei”. Debut în cotidianul „Crișana” (1968). A publicat versuri, recenzii, eseuri, reportaje, proză, pamflete, epigrame în reviste și ziare precum: „Familia”, Tribuna”, România literară”, Luceafărul”, Convorbiri literare”,Poesis”,Echinox”, Poezia”, Leviathan”,Conta”, „Euphorion”, Flacăra”, Discobolul”, Orizont”, Ramuri”, Actualitatea literară”,Argeș”,UNU”, al cincilea anotimp”,Zig-zag”,Caietele Oradiei”, Cele Trei Crișuri”, Crișana”, Crișana plus”, Aurora”, „Informația de Vest”, Zodii în cumpănă”, Vest”, Hiperboreea”, Scânteia” ș.a. A publicat următoarele volumele: Dezvăluiri, versuri (1989), Către Sing, versuri (1995), Strigătul de siliciu, versuri (1997), Către Sing, scrisorile XVII – XXXVIII (1997), Flame degerate, versuri (2001), Viziunile cu Sing, bilingv, versiune franceză de Constanța Niță (2001), Către Sing, XLIII scrisori (2005), Rac săgetat, versuri (2007), Verde de Oradea, eseuri (2009), Nume și chip, versuri (2013), Imprecizia de a fi intrus, versuri (2013), Ținutul bucuriilor ascunse, sfârlezii (2015), Desprinderea, sfârlezii (2016), Se lucrează la o altă lume, sfârlezii (2017), Strol, roman (2019). Despre cărțile sale au scris: Alex. Ștefănescu, Gheorghe Grigurcu, Ștefan Borbély, Constantin Cubleșan, Ioan Moldovan, Adrian Țion, Ion Simuț, Horea Poenar, Raluca Dună, Pușa Roth, Ani Bradea, Horea Gârbea, Ioan Țepelea, Miron Blaga, Octavian Blaga, Nicolae Brânda, Lucian Scurtu, Mihai Vieru, Dan H. Popescu ș.a.

Alexandru Sfârlea este membru al Uniunii Scriitorilor din România (din anul 2000), Filiala Cluj, fiind prezent în Dicționarul General al Literaturii Române (editat de Academia Română), precum și în mai multe antologii de autor, fiind nominalizat la premiile Filialei Cluj (2015) cu volumul Imprecizia de a fi intrus, laureat al mai multor festivaluri și concursuri literare, iar volumul său Către Sing a fost propus pentru a fi tradus în limbi de circulație internațională în 2011, de către Institutul Cultural Român. A fost prezent și la unele emisiuni literare ale postului național Radio România Cultural (Polemici elementare și Scriitori la microfon: 2010, respectiv 2011, 2014).

Pușa Roth

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.