„Altfel…” de Cornelia Bartels

49
cires inflorit cornelia bartels decupaje

sigla rubricii decupaje cornelia bartelsDe câteva zile avem o altfel de ploaie, cum, de altfel, nimic nu mai este cum a fost odinioară. Cerul stă acoperit deasupra capetelor noastre, stă să plouă, dar norii se încăpățânează și nu vor să-și deschidă porțile și ferestrele și să lase picăturile adunate în ei să se reverse peste umerii noștri, peste acoperișurile caselor și pe asfaltul străzilor, dar, mai ales, peste copacii spuziți de floare. Până și vântul s-a alăturat cerului, norilor și-n loc să-i deschidă, îi alungă și-i risipește pe cerul albastru infinit, lăsându-ne să așteptăm ploaia aceea răcoritoare. Soarele abia apucă să-și arate chipul strălucitor, luminând pentru o clipă, că și este iar acoperit de norii vălătuciți de vânt. Un lucru e sigur, avem parte de o altfel de ploaie. Plouă cu petale de flori. Copacii plini de flori se lasă vânturați, scuturați de rafalele de vânt pierzându-și, în jocul acesta cu el, petalele de flori, care cad ca niște lacrimi pe pământ. Mici crenguțe, firave, subțiri, abia înmugurite sau îmbobocite li se alătură lor, parcă dorind să le sprijine în cădere. Iarba verde este acoperită de albul, rozul sau galbenul petalelor și pare ca un covor multicolor, moale și parfumat. În colțurile trotuarelor și ale grădinilor, dar, mai ales, sub copacii înfloriți, grămezile de petale sunt învârtite ca într-un dans necontrolat, haotic, tăcut. Numai șuieratul vântului însoțește tot acest joc cu o muzică răscolitoare, sacadată, răsfrântă peste tot într-un tempo năvalnic.

Trebuie să recunosc că primăvara din anul acesta a fost altfel, în comparație cu primăverile trecute. A fost la început cald și soare și mama natură s-a grăbit să-și încurajeze mugurii și mâțișorii să-și scoată capetele la soare îmbobocind cu bucurie. Apoi au venit vânturile reci, nopțile reci și le-au acoperit cu straturi reci de ploaie, chiar și zăpadă. Mugurii s-au strâns înghețați sub coaja copacilor, salvându-și viața. Apoi soarele a revenit și totul a reapărut la viață, la înfrunzire și reînflorire. Și așa, în câteva luni de primăvară, am trăit un altfel de anotimp, pe care nici nu știu cum să-l numesc? O altfel de primăvară care parcă nu îndrăznea să se desprindă de iarna friguroasă și se lăsa supusă încercărilor ei reci, de gheață, copleșind-o câtva timp, rupând din zilele ei care ar fi trebuit să fie cu totul altfel… primăvăratice… Nu toate florile au rezistat, dar cele care au avut puterea și curajul să înfrunte capriciile primăverii au reînflorit în tăcere, zi de zi câte puțin, una câte una, una după alta, umplând în tainică șoaptă aleile parcurilor, grădinile cu albul lor imaculat, strălucitor, luminându-le peste noapte. Și totuși, a izbucnit într-un târziu. A reușit. „O floare nu se gândește să concureze cu floarea de lângă ea, doar înflorește” (Zen Shin) și își urmează calea înflorind, indiferent dacă florile din jur înfloresc sau nu. Mă gândesc că la fel este și în viață. Doar cei care nu se lasă distrași de ceilalți ajung să înflorească sau, altfel spus, reușesc să treacă peste și există. Dar asta nu înseamnă câtuși de puțin că alte piedici nu mai există… „A fi, a fi, a fi, cu disperare, a exista peste limite, tristețe, nenoroc, fericit, zdravăn și gata oricând să reîncepi totul de la început, a fi cu îndârjire, a trăi atâta timp cât ceea ce e mai scump în tine e viu pe Pământul pe care nimeni nu-l poate opri să existe unic și uriaș în Univers… Noi, locuitorii acestei planete, pe care viața este din ce în ce mai tulburătoare, strigăm cu frenetică energie a fi, a fi, a fi. Răspunde acest pământ rotitor dorinței noastre de a exista, disperării noastre de a căuta cât mai multe pretexte de a trăi, așa cum plantele trăiesc pentru fructe, altele pentru floare, altele pentru simplul motiv că au încolțit, altele pentru desfătarea și hrana altor plante mai puternice decât ele”(Nichita Stănescu, Amintiri din prezent) …Iar toate aceste gânduri ar fi să se întâmple în sufletul tău dacă nu ieri, astăzi sau chiar mâine… Și dacă ai realiza cât de puternice sunt gândurile pe care le ai zi de zi, nu ai mai gândi niciodată negativ, ai căuta să-ți găsești gândurile, cuvintele, să le ai adunate în suflet așa „cum au  florile mirosul”…. „O, Xantum, adu-ți aminte că legea radicală și fundamentală este ca toată lumea să trăiască și, dacă se poate, ca fiecare să trăiască fericit.” (Filozof chinez, secolul al V-lea).

Mă bucurasem și eram cu adevărat fericită de cireșul din colțul grădinii, de sub balconul meu, că înflorise parcă peste noapte. Era o revărsare de lumină, parfum și culoare care schimbase deodată tot tabloul acelui colț de grădină, de parcă venise un pictor care, cu o pensulă măiestrită împodobise crengile golașe. Când l-am văzut așa îmbobocit, înflorind, parcă mă aflam în fața tabloului Spring pictat de Piliuță… De câte ori îl priveam sau mă aflam sub coama lui înflorită, parcă mă aflam în lumea tablourilor lui Camille Pissaro, Claude Monet sau Paul Cézanne… Copacii aceia verzi, cruzi, treziți la viața primăverii mă inspirau, mă făceau fericită. Mulți ani la rând mă bucuram de fiecare dată, de câte ori îl vedeam înflorit. Dar în primăvara asta m-a bucurat altfel, mult mai frumos ca oricând, mai elegant. Pierdusem speranța să-l văd în floare, după toate acele încercări ale naturii la care a fost supus, și eu alături de el, nemaicrezând că îl voi vedea vreodată plin de floare, ca în alți ani. Capriciile primăverii i-au întârziat înmugurirea. Crengile i-au rămas, mai mult decât altă dată, golașe, parcă uscate. Degetele crengilor se lăsau în bătaia vântului scuturate, rupte. Mulți copaci din jur și-au găsit sfârșitul în această primăvară, fiind tăiați fără milă. Erau uscați, nu mai dădeau niciun semn de trezire la viață după o iarnă grea. Le purtam de grijă. Mă uitam zilnic la cireșul meu cu ochii plini de încredere și speranță. Și, într-adevăr, după o noapte călduroasă și o zi plină de soare i-am întrezărit mugurii care-și scoteau căpșoarele fragile la soare. Știam că va înflori altfel, mai târziu și mai încet, timid, de parcă își pierduse încrederea în primăvara care se arăta, în acest an, a fi altfel. O primăvară supusă încă mult timp frigurilor și nopților geroase ale iernii care nu se mai îndura să plece…

Dar când florile au izbucnit peste noapte am știut că, totuși, primăvara câștigase lupta cu iarna. Încă de dimineață, când am deschis ochii, în cameră am fost înconjurată de o altfel de lumină, strecurată și năvălind de-afară. Crengile din vârful cireșului erau cele mai înflorite, de parcă apropierea de cer, de soare, le-ar fi încurajat să înflorească. Erau albe, ca niște făclii cu lumină adunată de la stele, de parcă ar fi înflorit peste noapte odată cu răsăritul soarelui. Dormitorul îmi era mai luminos decât de obicei. Era o altfel de lumină venită de-afară.

Și, într-adevăr, am fugit la geam și l-am văzut. Alb, măreț, bucuros și mândru de bogăția florilor lui înflorite într-o noapte caldă deodată cu răsăritul soarelui. Crengile copacului, ale cireșului, parcă își ridicaseră vârfurile ramurilor mai sus, tot mai sus, ajungând cu frunțile și tâmplele lor înflorite până aproape de marginea balconului, privind curioase peste el spre geamul dormitorului meu luminându-l, trezindu-mă într-o altfel de lumină. O lumină divină venită de la strălucirea curată a florilor de cireș. A fost o dimineață deosebită, altfel când m-am trezit cu un altfel de sentiment în suflet. Inexplicabil și totuși atât de natural și binevenit. Un dar dăruit de natură, dar pe care l-am păstrat doar câteva zile bune și fericite, care mi-au bucurat sufletul și ochii, purtându-l cu mine mereu. Înflorisem și eu dimpreună cu el. Îmi doream să pășesc cu alți pași în ziua aceea când l-am văzut pentru prima oară înflorit. Îmi propuneam să nu mai mă gândesc la nimic trist sau întristător… Era păcat să strivesc cu asemenea gânduri minunea gingașă, curată a florilor de cireș și să nu mă bucur de fiece clipă alături de lumina și parfumul lor. Tu poți schimba calea pe care mergi, îmi spuneam, altfel spus, poți transforma întunericul care, de la un timp, te copleșea în lumină, ajutată de lumina florilor de cireș. Poți transforma lucrurile negative în lucruri pozitive. Ori de câte ori reușesc să-mi focalizez preocupările asupra gândurilor pozitive, îmi spuneam, voi atrage mai multă lumină în viață. Lumina florilor, a soarelui, lumina naturii elimină în mod natural întunericul. Recunoștința, iubirea, gândurile bune, cuvintele și faptele bune atrag lumină și risipesc întunericul… Cu aceste gânduri am trăit câteva zile, un timp totuși scurt, alături de cireșul meu înflorit până când a venit noaptea aceea vântoasă care promitea să aducă ploaia. Dar nu a fost așa. Au fost două zile de vânt cu o altfel de ploaie… o ploaie de petale. Crengile copacilor au fost dezgolite, scuturate de frumusețea aceea luminoasă, parfumată, iar petalele s-au desprins una câte una în tăcere, în bătaia vântului aceluia neiertător, căzând la poalele copacului adevărate lacrimi… M-am despărțit cu greu de florile de cireș care mi-au însoțit câteva zile minunate viața. O scurtă și binefăcătoare bucurie dăruită de natură, apoi a venit ploaia cu adevărat și a spălat, a curățat pământul de petalele căzute.

Între timp au înfrunzit teii, așa, tăcut, peste noapte, înfruntând vântul și ploaia… În curând vor înflori teii și castanii și mă voi bucura de frumusețea și parfumul lor, așa cum am făcut-o cu ceva timp în urmă, cu florile de cireș…

Mönchengladbach, Germania

Arhiva rubricii Decupaje de Cornelia Bartels

Cornelia Bartels, Decupaje, proză scurtă, volum apărut la Editura Leviathan, 2021, click aici.

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.