Nu, nu melodia Souvenirs, souvenirs, atât de frumos cântată de Johnny Hollyday, mi-a răvășit lumea amintirilor așezate atât de liniștit pe rafturile sufletului. Nici florile de „nu-mă-uita”, ce au albăstrit aproape iarba prin grădini, nu mi-au trimis gândurile în îndepărtata albastră lume a amintirilor și nu m-au îndemnat să decupez cu grijă aici, acum, câteva dintre ele. Poate venirea primăverii cu aprilie care a năvălit peste mine furându-mi o oră de somn, o oră de vise, păcălindu-mă, că așa este acum timpul măsurat, m-a îndemnat la clipe nostalgice, de aduceri aminte, m-a îndemnat să răsfoiesc înțelepciunile multor scriitori și să mă opresc asupra lor reflectând tainic. Aprilie capricios, cu vânturile și ploile lui încă reci, m-a țintuit de câteva zile între pereții camerei, cu ochii lipiți de geam, privind cerul, pe albastrul căruia galopau norii gri alungați de rafalele de vânt, în așteptarea soarelui și visând cu ochii deschiși. Dar, mai ales, anii adunați cu atâta grijă mă îndeamnă la cugetări pline de nostalgie, de vise, de reamintiri. Da, anii, căci vine o vreme când trăiești doar din amintiri și vise. Încet, încet se așterne tăcerea peste toate gândurile adunate, peste puterea împuținată și nu rămân decât tăcerea și dorul. Dorul de tot ce a fost ca în Emoţie de toamnă: „și atunci mă apropii de pietre și tac,/ iau cuvintele și le-nec în mine./ Șuier luna și o prefac/ într-o dragoste mare ”… Sau cel puțin încerc să o fac, așa cum am învățat de la Nichita. Mai mă las învățată de Sfântul Augustin, în ale cărui versuri din poezia Iubire m-am regăsit deseori: „Dacă taci,/ să taci din iubire./ Dacă vorbești,/ să vorbești din iubire. / Dacă corectezi pe cineva, / să îl corectezi cu iubire./ Să ai mereu / în adâncul inimi / rădăcina iubirii”… Ah, rădăcina iubirii! O rădăcină care te ține în viață. „Fără iubire, e trist să fii om”, afirma Voltaire. Și, cu adevărat, eu îmi iubesc amintirile, toate, și sunt om. Eu ascult în tăcere deseori povestea lor și le duc dorul. Dar nu trăiesc din amintiri, și nici nu le pun alături faptelor zilnice sau la împlinirea celor sperate pentru un viitor fericit. Viitor? Care viitor? Nu, eu îl ascult pe Albert Einstein care spunea: „Învață din ieri, trăiește pentru astăzi și speră pentru mâine”… Și așa viața poate să devină mai ușor de trăit, doar dacă nu ne străduim să ne-o încărcăm cu tot felul de alte gânduri nepotivite, care-și fac loc în existența noastră de zi cu zi. De fapt, „viața este foarte simplă, dar noi insistăm să o complicăm”, scria Confucius.
Constat că odată cu trecerea anilor îmi doresc mai mult să-mi umplu sufletul numai cu acele amintiri care merită, care să-mi aducă liniștea. Hemingway scria: „Omul care a început să trăiască mai serios pe dinăuntru, începe să trăiască mai simplu pe dinafară.” Nu-mi mai permit să-mi complic viața. Dacă șterg toate greșelile din trecut, șterg și toată înțelepciunea din prezent. Încerc să-mi aduc aminte doar de lecția de viață, nu și de durerea trăită, cândva, demult. Chiar și clipele frumoase le retrăiesc tăcut, fără o lacrimă de dor. Octavian Paler afirma că „nu există fericire de care să nu îți amintești cu tristețe” iar Coelho scria: „fiecărui moment din viață trebuie să știm să-i dăm valoarea pe care o merită”. Amintiri, amintiri! De fapt, ce sunt ele? Sunt capitole de viață, din viața pe care am petrecut-o și, desigur că fiecare din noi avem câte un capitol scris în cartea vieții pe care nu-l citim nimănui cu voce tare, pe care încercăm să-l uităm, să-l iertăm. Poți uita orice, însă sufletul le ține minte pe toate, din păcate, așa că acum „stau ca și cum cineva ar trebui să-mi aducă aminte de mine” (Nichita Stănescu). Aștept să se întâmple ceva deosebit și inima așteaptă și ea plină de emoții, bătând cu îngrijorare. O simt acum altfel decât o știam în tinerețe. „Inima, cu bătăile ei, ne aplaudă existența” spunea Blaga, dar acum, în aceste clipe deosebite ale așteptării unui nou capitol de viață, inima își spune cuvântul, își impune ritmul ei, îngrijorată parcă de greutatea tuturor întâmplărilor adunate doar în amintiri… „Așteptările sunt rădăcina tuturor durerilor sufletești”, scria William Shakespeare… și așa și este. Amintiri, amintiri, vesele și triste, frumoase și mai puțin frumoase, clipe de neuitat, clipe pierdute care dor. Dar, „fără a pierde nu învățăm să prețuim” (Octavian Paler). Înerc să fac cât mai puține greșeli acum căci „sunt atâtea greșeli noi de făcut, noi-nouțe, însă e păcat de Dumnezeu să-ți pierzi timpul reptând o greșeală veche”, afirmase odinioară Nichita.
Pe cele mai frumoase amintiri nu se va așterne niciodată praful sau uitarea. Coelho scria: „Dacă ești capabil să percepi frumosul, e doar pentru că îl porți în suflet” iar după cele spuse de Marcus Antonius, „fericirea vieții tale depinde de calitatea gândurilor tale”. Mă gândesc cu drag la toate amintirile adunate, începând cu copilăria și tinerețea, apoi toate celelalte întâmplări petrecute de-a lungul multor ani trăiți până acum. Desigur că amintirile din copilărie, cu toate că sunt așezate în straturile cele mai adânci ale sufletului, revin la bătrânețe căt mai des, însoțite de multă iubire, parcă întinerindu-mă. Am găsit undeva acest citat care mi-a dat un suflu de încredere și de viață: „Dacă păstrezi copilăria mereu cu tine nu vei îmbătrâni niciodată.” (Tom Stoppara) Așa să fie!
Încerc să aleg cu grijă cuvintele. Ah, cuvintele! „Ele sunt imaginea sufletului”, după cum spunea Goethe și sper că aici, în spatele amintirilor adunate și păstrate cu atâta grijă, să fi găsit cuvintele cele mai potrivite mie și sufletului meu. Și, la urmea urmei, cu toții vom rămâne cândva doar o amintire…
Mönchengladbach, Germania
Cornelia Bartels, Decupaje, proză scurtă, volum apărut la Editura Leviathan, 2021, click aici. Cartea poate fi comandată la una dintre adresele:
leviathan.romania@yahoo.com; costintuchila@gmail.com;
pusa.roth@yahoo.com, cu mențiunea pentru Editura Leviathan. Cartea poate fi procurată și de la Librăria „Mihai Eminescu” din București, Bd. Regina Elisabeta nr. 16, program: luni–vineri: 10.00–18.30; sâmbătă: 10.00–15.00 – click aici.
Arhiva rubricii Decupaje de Cornelia Bartels
