În mâna unei gospodine
un ac spunea acestea aței:
”O, haimana fără picioare
și fără cap, pe unde umbli?
Eu merg și cos rupturi, într-una,
și unde-ajung, de ce, din urmă,
te ții ca scaiul după mine?”
Surâse ața: ”Pretutindeni
eu te urmez, căci fără mine
cum ai putea să coși tu, singur?
Orice ruptură cât de mică
cu mine doar se întregește –
de ce ascunzi ce vede-o lume?
Pe urma pașilor tăi, pururi
eu mă târăsc, de ce vrei oare,
să mă înlături de pe cale?
De ochiul tău dacă-ntr-o seară
mă voi ascunde, ce faci ziua?
Căci unde-i ac, dar nu e ață,
nu coși cu lauda-ngroșată.
Te vezi în ochiu-ți doar pe tine,
și nu mă mai zărești pe mine –
dar ce te faci, când te privește,
cu mii de ochi, întreaga lume?
Sunt slabă și neputincioasă,
dar fără mine, ac puternic,
nu poți să faci o-mpunsătură!”
Parvin Etesami (1906–1941). Traducere de George Dan
Am ales această poezie a poetei persane Parvin Etesami pentru a intra triumfal în istoria nedespărţiţilor prieteni: acul şi aţa. Ei, oare cu cine să începem, cine a apărut mai întâi? Aţa sau acul? E ca în povestea cu oul şi găina! Nici acum nu s-au lămurit oamenii cine a fost mai întâi. Oul sau găina?
Lăsăm oul şi găina şi începem cu istoria aţei. Eu cred, şi istoria devenirii umane o demonstrează, că atunci când oamenii au avut nevoie de îmbrăcăminte au folosit tendoane de animale şi fâşii subţiri de piele, datorită faptului că primele obiecte vestimentare au fost confecţionate din piei de animale. O altă etapă a fost aceea când triburile au început să confecţioneze sfoară din diverse plante. Până când s-a descoperit modul actual de confecţionare a aţei, prin răsucirea mai multor fire, au trecut multe secole. Astfel, la început au fost utilizate ca materiale bumbacul, lâna şi mătasea, ca mai târziu să fie descoperite şi valorificate fibrele sintetice, cum ar fi nylon-ul şi polyester-ul.
Dar degeaba ai aţa, dacă nu ai şi micul obiect numit ac, cu ajutorul căruia să realizezi obiectele vestimentare! Primele ace erau confecţionate din oase de animale sau din lemn, iar mai târziu au apărut acele din bronz şi din oţel. În timp, acele din oţel au ajuns la o dimensiune atât de fină, încât puteau coase orice fel de material, inclusiv mătase, fără să lase nicio urmă. Secole la rând, cel mai mare producător de ace a fost Redditch, companie care producea cele mai bune ace de pe piaţă, cum ar fi Milward’s şi Able Morrall’s. Redditch a păstrat cu grijă secretul fabricării unor ace atât de fine şi de bună calitate. Secretul consta în tehnica de lustruire continuă a acelor cu pulberi fine de şlefuire. Maşinăriile care funcţionau pe bază de apă s-au dovedit atât de eficiente, încât au fost utilizate timp de generaţii întregi.
Vă puteţi imagina că aţa a avut, prin oameni sus-puşi, şi o influenţă economică, în urma unui război pierdut? Da, s-a întâmplat chiar pe vremea împăratului Napoleon Bonaparte. În 1806, flota lui Napoleon a fost învinsă la Trafalgar, iar împăratul a vrut să se răzbune pentru această înfrângere, interzicând exporturile către Anglia. Însă contrabandiştii au reuşit să ajungă cu marfă în Anglia, dar preţul aţei de cusut din mătase a crescut nefiresc de mult. Preţul unei papiote de aţă echivala cu salariul pe două zile de muncă. Câţiva ani mai târziu, acest lucru s-a schimbat, iar în 1851 Anglia avea aproximativ 100.000 de producători de mătase. În prezent, mai există o singură fabrică producătoare de mătase naturală în Anglia, la Whitchurch. Apoi a urmat blocarea importurilor de mătase din China, fapt ce a dus din nou la o creştere exagerată a preţului. Din nevoia urgentă de a găsi o alternativă mai ieftină, Patrick şi George Clarck au inventat o metodă de răsucire a firelor din bumbac, fapt ce a dus la obţinerea unei aţe de cusut extrem de eficientă. Aţa din bumbac avea de asemenea avantajul de a putea fi reciclată. În 1882, Clark şi-a deschis propria fabrică de aţă de cusut în Scoţia, iar câţiva ani mai târziu fiul său îşi deschide şi el o fabrică: Coats. În timp, s-a dovedit că aţa de cusut produsă de Clark nu era suficient de rezistentă pentru maşinile de cusut, fapt ce l-a determinat pe George Clark, unul dintre nepoţii săi, să inventeze o aţă specială pentru maşini – o aţă din şase fire.
Aceasta este povestea celor doi prieteni care fac cea mai bună echipă din lume, din toate timpurile: aţa şi acul.
Arhiva rubricii Istorii și istorioare de Pușa Roth
