Ultimul episod s-a încheiat cu venirea lui nea Aurel la casa unde locuia Licuţă, pentru a-i lua pe copii la pescuit cu maşina lui. Să vedem dacă şi copiii era pregătiţi pentru asta.
Lectură plăcută!
Aurel opri Dacia lui lângă şanţ, în faţa porţii lui Licuţă.
‒ Gata, bre? Aveţi şedinţă, ce? Hai, toţi copiii în maşină! E târziu, strigă Aurel, de stârni câteva lătraturi de la câinii din vecini şi îşi aprinse o ţigară.
‒ Să nu fumezi cu copiii în maşină, Aurele!, îl atenţionă Costică.
‒ Dacă te întreabă cineva, să ştii că eu nu fumez în maşină, nici când sunt singur. Să miroasă mereu a levănţică. Dorina a pus-o sub canapeaua din spate.
Licuţă ştia altceva, pentru că auzi în gând cum că nea Aurel minte. El a pus levănţică în maşină ca să dispară mirosul de ţigară. Nu spuse nimic şi fugi în curte să-şi ia trăistuţa cu merinde şi o sticlă cu apă.
Neculai era împachetat tot pentru pescuit şi ieşi cu bicicleta pe poartă. Beţele de la undiţă erau legate de cadrul bicicletei şi stăteau în sus de ziceai că-i tanc.
‒ Unde-i tac-tu, Eleny?, o întrebă Neculai pe Zburlita de cum ieşi pe poartă.
‒ Repară farul de la bicicletă.
‒ Acuma şi-a găsit? Să ia o lanternă că nu mai e timp. Îl lăsăm şi plecăm.
Marcel, tatăl Zburlitei, ieşi la ţanc pe poartă. Tot învârtea cu mâna roata din faţă a bicicletei, nu ca să-i facă proba la far, ci ca să le arate celorlalţi că el are far cu dinam.
Nu înţeleg de ce le mai trebuia lumină la biciclete. Mai era puţin şi se lumina.
Imediat ce a ieşit şi Licuţă din curte, Zburlita, Perluţa, Tatalai şi Parfeu s-au repezit să urce în maşina lui Aurel. Problema era că Zburlita şi Perluţa se voiau să stea lângă Licuţă, iar Licuţă fiind nepotul lui Aurel sigur va sta în faţă.
Din fericire pentru ele, Licuţă auzi în gând glasul lui Tatalai; ”Faţă vreau! Faţă vreau!”
”Tatalai şi în gând vorbeşte anapoda”, gândi zâmbind Licuţă şi-i făcu semn lui Tatalai să treacă în faţă. Cum era să scape el o aşa ocazie să stea în maşină între două fetiţe dragi lui?
Ceea ce s-a şi întâmplat. Şi ca să fie tabloul complet, cele două fetiţe l-au luat de mânuţe.
Aurel aruncă chiştocul cu un bobârnac tras cu măiestrie şi intră în maşină.
‒ Sunteţi gata?
‒ Daaa!, strigară toţi copiii în cor.
‒ Atunci, peştişori, fiţi gata! Venim!, cântă Aurel vorbele cu entuziasm.
După câteva mârâituri de motor, maşina se urni din loc parcă şi ea dornică de o călătorie inedită. Copiii, cu ochii mari, zâmbeau bucuroşi într-un miros de levănţică.
Neculai, Costică şi Marcel erau deja departe pedalând bicicletele într-un şir aliniat perfect.
În depărtare, dinspre Balta Brăilei, lumina soarelui se străduia să alunge întunericul, mijind a viaţă. În aer plutea aventura.
Vezi arhiva rubricii Lumea lui Licuță de Lică Barbu
Vezi și arhiva Proiect Zâmbetul unește
Pagina Zâmbetul unește
