„Aventurile lui Licuţă dincolo de Capătul Lumii (37)” de Lică Barbu

48
Desen de Lică Barbu

logo lumea lui licutaSania cu Moş Crăciun plutea lin peste fulgii de zăpadă strângând în urma sa toate vânturile rele, iar şuieratul sinistru al viscolului se transformă într-o melodie dumnezeiască, părând o vrajă pornită din adâncul gândurilor de copil.

Licuţă, Perluţa, Parfeu şi Tatalai priveau fascinaţi cum sania, după ce le dădu un mic ocol, ateriză liniştită în faţa lor ca pe o scenă, gata pregătită demult.

Cu un zâmbet paşnic şi prietenesc, încercuit de doi obraji roşii ca două mere coapte, Zburlita coborî din sanie ca o prinţesă. Rochiţa ei roşie era pictată cu fulgi din stele, iar părul ei roşcat ca focul în bătaia vântului de primăvară, împrăştia lumină şi căldură.

‒ Unde ai fost, Zburlito?, întrebă Licuţă cu un glas şoptit pe care şi el abia îl auzea.

‒ Să mă caut în dorul de tine, Licuţă. Vârtejul viscolului m-a trimis în căutări şi dacă nu mă gândeam la tine tot timpul, eram pierdută în toate gândurile răutăcioase. Am găsit darul din gândurile tale şi am venit. Moş Crăciun a apărut din senin şi m-a luat în sania lui cu daruri. Sunt darul dorinţelor tale.

‒ Ce potriveală! Toată imaginea asta este o plăsmuire din visul lui Tatalai. Altfel, nu am fi reuşit să oprim viforniţa pornită peste capul nostru. Şi, uite!, gândurile noastre în magia Crăciunului, au adus-o pe Zburlita lângă noi, iar iarna rea s-a liniştit. Un lucru nu înţeleg. De când suntem aici, tot ce ne imaginăm apare cu adevărat în faţa noastră, dar niciodată nu am prins în iluziile noastre alţi oameni. M-am gândit la ai mei, dar nu au apărut. Cum de în faţa noastră a apărut Moş Crăciun? Că doar e şi el om, fie el din poveşti, se întrebă Perluţa, pusă pe gânduri după scena dragostei dintre Zburlita şi Licuţă.

‒ Pentru că el e magia iubirii din noi cu chip de om. Toţi copiii îl iubesc pentru că el aduce gânduri bune încărcate cu daruri. Mereu ne imaginăm în dorinţele noastre câte ceva drag şi chiar dacă nu primim darul de Crăciun, rămâne magia speranţelor ca şi cum s-au îndeplinit. Şi toate astea există datorită iubirii din visele noastre, îi răspunse Licuţă Perluţei pe un glas melodios de îi înlăcrimă pe Tatalai şi Parfeu.

‒ Ho, ho, ho! Măi, copii, măi! Ca să vin la voi în Ajun de Crăciun e de-ajuns să vă păstraţi gândul curat şi să-l nu-l pătaţi cu răutăţi. Dorinţele se îndeplinesc cu gânduri bune, întotdeauna. Gândurile voastre pure şi nevinovate m-au adus aici, la Capătul Lumii. Şi hai la cadouri, că doar nu am bătut atâta cale tocmai din lumea lumilor ca să nu vă dăruiesc câte ceva. Că de aceea sunt Moşul cu daruri… Licuţă, tu ţi-ai primit darul. Păstrează-l ca pe o comoară!. Iote, Pernuţo!

‒ Perluţa, Moş Crăciun, aşa mă numesc!

‒ Ho, ho, ho, Perluţo. Ştiu, sigur că ştiu, dar îmi place să mă joc în cuvinte. Voi nu?, spuse Moşul râzând şi îi dărui Perluţei un condei de scris.

Perluţa, norocită de cadou, întinse mâinile să primească darul. Când atinse condeiul, acesta se transformă într-un pocal în formă de inimă, plin cu cuvinte pe care Perluţa le sorbi într-o clipită. Ce minune!

Tatalai, cu ochii mari ca două luni pe cer, aştepta darul lui cu pofta unui copil care visează la o vrăjitorie. Moşul îi dărui un corn plin cu bunătăţuri.

Când îl atinse, cornul se transformă într-un ghiozdan plin cu cărţi.

‒ De aici va veni hrana ta, Tatalai, îi recomandă Moşul zâmbind.

Parfeu stătea cu capul în jos şi nu-i trecea nimic prin cap din ce şi-ar dori, dar Moş Crăciun ştia şi îi dărui un copac.

Parfeu, nedumerit, prinse copacul de o crenguţă aşteptând o explicaţie de la Moş Crăciun.

‒ Copacul este simbolul libertăţii, al tuturor elementelor din lume, iar tu trebuie să creşti ca un copac, puternic şi liber, să dai roade pământenilor.

Când atinse crenguţele copacului, acesta se transformară într-un fluier.

Stângaci, Parfeu încercă să cânte la fluier. O melodie nemaiauzită, nemaiîntâlnită porni din fluier ca o briză de linişte ce pătrundea în gândurile copiilor. Undele melodiei topeau zăpada schimbând-o în răuri cristaline cu fericire.

În ochii Perluţei străluciră două perle de lumină. Era îndrăgostită.

Vezi arhiva rubricii Lumea lui Licuță de Lică Barbu

Vezi și arhiva Proiect Zâmbetul unește

Pagina Zâmbetul unește 

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.