Dimitrie Bolintineanu este un scriitor care a călătorit mult și ne-a lăsat cinci cărți cu impresii din vizitele sale pe alte meleaguri. Participarea la Revoluția din 1848 i-a adus exilul, mai întâi în Transilvania, apoi la Constantinopol și la Paris, lucru care l-a făcut să profite și să plece în vaste călătorii. A văzut Bulgaria, Macedonia, Grecia, Turcia, Siria, Egiptul și Ierusalimul, dar a călătorit și în Europa de Vest: ”Francia”, Anglia, Austria și Spania. Un loc aparte îl ocupă în călătoriile sale vizitarea Locurilor Sfinte.
Împreună cu doi compatrioți, Dimitrie Bolintineanu se hotărăște să viziteze Ierusalimul. Povestește că în timpul călătoriei cu vaporul, de la Constantinopol până în Golful Smirnei, a avut parte de o furtună înfiorătoare, ce a durat o noapte întreagă. Observă cu mâhnire că nici primejdiile unei călătorii pe mare nu-i îmblânzesc pe oameni. „Omul a găsit mijloc să practice ierarhia chiar în mijlocul undelor. Pasagerii de la locul întâi disprețuiesc pe cei de locul al doilea și rareori vor vorbi cu ei aflându-se pe pod”, scrie autorul.
Ajuns la Locurile Sfinte, scriitorul se arată impresionat de tot ce vede, dar se scandalizează și de taxele imense care erau percepute închinătorilor.
În drum spre râul Iordan, Bolintineanu este foarte dezamăgit de peisajul sărăcăcios și notează: ”Natura ea însăși în aceste părți nu are nimic pitoresc să despăgubească pe călătorul deziluzionat. Văzând această natură săracă, aceste stânci goale și arse de soare, noi încercăm un simțământ ce nu are meritul adâncii melancolii, ci acela al abaterii și al morții”. Autorul mai descrie felul în care oamenii ajunși la Iordan se botezau și citeau rugăciuni stând în apa râului, ceea ce pentru el era un lucru curios și emoționant.
După ce vizitează Locurile Sfinte, Bolintineanu merge și în Egipt, piramidele exercitând asupra lui o fascinație deosebită.
Călătoria este pentru scriitorul pașoptist un bun prilej de a cunoaște nu doar locuri, ci și oameni noi, îi provoacă firea curioasă și îl predispune la cugetări despre viață și lume, chiar dacă uneori le expune în scris într-un mod naiv.
Dimitrie Bolintineanu a trăit între anii 1819–1872. A rămas orfan de ambii părinți la 12 ani, având să fie crescut de niște rude, iar mai apoi să se intrețină singur, prin ocuparea unor slujbe funcționărești. A avut chiar norocul să fie ridicat la rangul de pitar după ce ocupase un post de secretar la departamentul ”pricinilor suditești”. Cooptat în Frăția și Asociatia literară, sprijinită de frații Golescu, a fost trimis la studii la Paris, dar și în scop revoluționar. Revenit în țară după izbucnirea Revoluției, a scos împreună cu Bălcescu și Bolliac publicația ”Poporul suveran”.
Scriitor, revoluționar pașoptist, fervent călător de plăcere, dar și pentru că împrejurările exilului i-au impus-o, Dimitrie Bolintineanu a avut un sfârșit destul de trist, la bătrânețe trăind singur, uitat de lume, după ce, reintrat în grații, ajunsese chiar ministru de externe.
Ca o consolare postumă, pe crucea mormântului său din localitatea Bolintin, epitaful spune concis: ”De profesie poet”.
Vezi: arhiva rubricii Memor de Daniela Șontică
