„Bradul” de Gina Zaharia

109
cartea de sub brat gina zaharia bradul

cartea de sub braț logo siteRăsărise pe coama muntelui, sus de tot. Văzuse lumina în albastru şi verde. Mai întâi n-a dat importanță, dar, cu timpul, a început să aşeze în balanţă culorile şi a descoperit că erau atât de egale încât niciuna n-ar fi rezistat fără mângâierea celeilalte. Uneori confunda liniştea cu tăcerea şi zborul cu înălţimile.

Nu ştia să ceară ceva, nici să-şi dorească, păstrând în rădăcini seva semeţiei.

Dincolo de culmi însă curgeau izvoarele cu plete ispititoare, dar orizontul lui se sfârşea în oglinda stâncoasă pe care timpul tot scrijilea ceva.

Nu încuia niciodată poarta zilei ce tocmai își așeza capul pe pernă. Pe pragul ei chicoteau stelele într-o feerie tainică pe care o înţelegea parţial.

Şi îmbrăţişa astfel cerul şi pământul, într-o contopire continuă ce zidea bogăţii neatinse.

Într-o zi s-a pornit o ploaie cu clinchet de codru, care i-a umplut sufletul. Curcubeul tocmai își aruncase haina, etalându-și, cu mândrie, culori necunoscute, cu arome ispititoare.

Atunci a zărit florile de colţ, peste prăpăstii uriaşe, dar atât de gingaşe!

Simţi chemarea lor şi îl cuprinse neliniştea. Se văzu singur, în albastru şi verde.

De-a dreapta lui se întindea o potecă, una singură, firavă ca un fir de aţă. Pornea spre nemărginire. N-o străbătuse niciodată, dar acolo, la capătul ei, părea că-și scaldă frumusețea, în lumina soarelui, toate dorințele lumii.

Cum ar fi dacă…? Ce-ar fi oare…

Şi se văzu stăpân şi liber. Să atingă fineţea petalelor singuratice. Să guste nectarul adunat în buchete tulburătoare.

Să prindă în braţe luna şi să se rostogolească pe bolta inimii. Să transforme tăcerea în note de dor.

Şi se avântă, orbit de sete.

Prăpastia îl înghiţi lacomă, aruncându-i, în grabă, o năframă cenuşie.

Dar s-a zdrobit de stânci, lângă izvoarele ce plimbau, agale, umbrele florilor de colţ.

***

În fiecare zi, o căprioară vine să se adape la izvor. Face câteva salturi în jurul bradului culcat peste stânci și pornește spre culmi. Să spună copacilor verzi că nu totdeauna poți alege, în același timp, cu ochii și cu inima.

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.