Trebuie să recunosc încă de la începutul acestor rânduri că sunt mereu atentă la informațiile transmise de pretutindeni, pe diferite căi. Suntem năpădiți cu tot felul de noutăți, adunate de pe întreaga planetă, din diferite domenii și transmise nouă, ascultătorilor, pe calea undelor, la radio, televizor, internet, dar nici ziarele și revistele nu se lasă mai prejos ca să ne țină la curent cu ultimele vești, cu ultimele evenimente politice, geografice, culturale adunate din lumea largă, năvălind asupra noastră zi și noapte și cu pagini încărcate cu cancanuri, scandaluri, evenimente. Citindu-le, mă aflu ca într-un carusel care mă învârte în jurul celor petrecute pe tot globul, amețindu-mă aproape. Adevărul e că mă și las amețită în caruselul evenimentelor de pretutindeni, uneori chiar îmi place dansul amețitor la care particip zi de zi cu mare curiozitate și interes. Uneori totul devine amețitor cu adevărat, și la propriu și la figurat, și totuși nu cobor din el, mă las învârtită de la nord la sud, de la vest la est, însetată fiind să aflu din dreapta și din stânga pe ce lume trăiesc. Să o cunosc mai bine, să o aflu cu întâmplările ei cotidiene. Mă străduiesc să culeg din mulțimea informațiilor ce năvălesc asupra mea numai acele vești asupra cărora merită să mă opresc. Amețitoare treabă, care nu-mi dă pace nici chiar noaptea, furându-mi din somn. Și totuși nu mă las. Caut, citesc, ascult, aflu și mă las informată zi și noapte (mai ales în acele clipe de insomnie, în tăcerea nopții parcă percep altfel toate aceste amețitoare vești, parcă au o cu totul altă rezonanță). Ce nu-mi place, le uit de îndată ce le aflu. Este o rapidă selecție mentală, care mă ajută să nu-mi încarc bagajul memoriei și, mai ales, să nu mă las înspăimântată de toate câte aud, aflu, văd și citesc că se întâmplă în jurul meu. De astă dată mă voi opri la unele vești legate de animale și de salvarea lor, eu fiind oricum o mare iubitoare a necuvântătoarelor de orice fel, cu blană și fără blană, cu pene și fără pene și mă bucur să constat de fiecare succes obținut în ocrotirea lor de câte o organizație salvatoare și susținătorii ei. Chiar și eu fac parte, de zeci de ani, dintr-o asemenea Organizație de salvare a câinilor străzii din România, asociația activând în Deva și București cu mult angajament, și mă bucur pentru fiecare adopție, pentru fiecare salvare a nevinovaților patrupezi ai nimănui. De altfel, însuși Hugo a fost salvat, împreună cu mama lui și cei trei frați, tot în România. Peste tot în lume există asemenea organizații, mai mici sau mai mari, care se află în fața marilor probleme declanșate de nemila și neiubirea oamenilor față de lumea animalelor domestice sau sălbatice, organizații care încearcă să salveze sau, cel puțin, să ajute să ducă o viață mai… umană, să oprească chinuirea și uciderea lor. Astfel că nu numai câinii și pisicile străzii sunt o problemă greu de rezolvat, dar și măgarii, caii, albinele, fluturii, broaștele țestoase, elefanții, rinocerii, vulpile, lupii și chiar urșii așteaptă să fie ajutați să trăiască. Deunăzi am citit că acești minunați, neobosiți iubitori de animale încearcă să oprească în Australia uciderea urșilor de către vânătorii care-i momesc pe bieții pofticioși cu bunătăți de tot felul și-apoi îi vânează fără milă, pentru ca mai apoi să le valorifice prețioasa lor blană, folosită pentru împodobirea ciudatelor căciuli purtate de soldații ce fac parte din renumita gardă regală. Nu prea au succes activiștii de la Peta Angliei, cu toate că lor li s-au alăturat și activiștii aceleiași binecunoscute organizații din Germania, America, în speranța că alături vor putea opri această vânătoare și vor reuși să decidă casa regală să renunțe la acele căciuli blănoase. Dar până acum nu se întrezărește nicio schimbare. Casa regală engleză tace. Are alte probleme prioritare de rezolvat. Și totuși inimoșii iubitori de animale nu se lasă bătuți și nu renunță la lupta cu cei care ucid nevinovații urși și continuă seria de acțiuni, de petiții, demonstrații, plini de speranța că în curând vom fi martorii unei schimbări în această direcție. Dar ar fi atâtea alte modalități de a pavoaza capetele soldaților, cărora cred că nu le e ușor să poarte așa ceva pe cap ore în șir! Le urez din tot sufletul succes activiștilor, iubitori ai urșilor, care au avut o asemenea inițiativă frumoasă. Așa cum, de altfel, au fost ceva mai activi cu câțiva ani în urmă și cu o rezonanță mai mare în acțiunea lor de oprire a vânătorii vulpilor în Anglia. O veche tradiție care se practică fără milă de sute de ani și se desfășoară după un pompos ceremonial cu sute de câini de vânătoare, însoțiți și ațâțați de muzica cornilor de vânătoare declanșată de vânători călare, ce gonesc în căutarea micilor vietăți. Un spectacol trist. La fel cum mă înspăimântă și mă îngrozește măcelul sângeros săvârșit de pescarii japonezi care omoară sute de balene într-un mod bestial. Se adună donații pentru oprirea acestui măcel, dar japonezii nu se lasă impresionați de nicio acțiune de salvare a balenelor și ucid fără milă în continuare. Sărmanele balene! Multe inexplicabile atrocități se întâmplă în întreaga lume, aș putea chiar afirma că există un război între cei care ucid sau chinuie pe nedrept animalele și cei care le apără viața. Un război care se desfășoară pe tot globul și care, cu toate donațiile adunate, cu toate acțiunile inițiate, cu tot sprijinul primit din partea susținătorilor, nu pare să aibă sfârșit. Se omoară în continuare fără milă. De pildă, se vânează, deci se ucide, un animal pentru trofee. Elefanții pentru a li se lua cornul de fildeș, neprețuitul material din care se fac doar obiecte decorative, bijuterii. Se omoară rinocerii, care oricum sunt pe cale de dispariție, pentru cornul lor folosit de „specialiștii” asiatici în producerea prafurilor minune (care, se crede, ar ajuta la mărirea potenței!), iar ucigașii rinocerilor nu țin cont de faptul că trăim pe o Terra suprapopulată și produc materia primă minune ucigând. Absurdă exterminare a rinocerilor! Activiștii diferitelor organizații își asumă responsabilitatea față de acțiunile lor, fie că se desfășoară pe mai mici fronturi de luptă, cum ar fi, de pildă, interzicerea folosirii animalelor în spectacolele de circ. Circ fără animale este deviza lor. Dresura și folosirea lor în aceste spectacole pentru distracția oamenilor, nu rămâne decât o continuă chinuire a acestora și implică o dureroasă supunere a elefanților, leilor, cailor, biciuiți de dresorii lor. Trebuie să recunosc că nu am fost niciodată un mare iubitor al acestui spectacol de circ, așa că mă bucur când aud că se iau asemenea măsuri în favoarea bietelor animale supuse unei vieți neadecvate lor. Nici cerșetorii care stau ore în șir pe străzile marilor orașe, sperând la mila trecătorilor, alături de câte un micuț patruped, supus și el unui program neadecvat unui câine, nu au scăpat neobservați și nesancționați de activiștii iubitori de animale. Așa că, fiecare acțiune salvatoare, mai mică sau mai mare, este binevenită și merită tot sprijinul și ajutorul din partea oamenilor care au milă și iubire și înțeleg că salvarea animalelor înseamnă implicit și salvarea vieții de pe planetă, care, oricum, este din ce în ce mai poluată, mai neadecvată supraviețuirii. Este o temă foarte actuală care preocupă întreg mapamondul și se încearcă pe diferite căi să se ajungă la o înțelegere salvatoare. Numai când mă gândesc la poluarea mărilor și a oceanelor, la pădurile care ard, la toate catastrofele ce au loc pe tot globul, mă cutremur. Numai oamenii pot ajuta, numai oamenii pot face ceva pentru a menține acest echilibru al naturii, al păstrării vieții pe pământ atât a plantelor, cât și a animalelor, păsărilor cerului, până nu este prea târziu! Este un echilibru al naturii, al vieții pe pământ care se cere respectat și ocrotit, de care trebuie să ținem cont, să-l apărăm cum putem. Este o datorie a noastră indubitabilă….
Mă bucur de fiecare dată când aflu câte o veste bună petrecută sub ochii noștri. Deunăzi am citit povestea unui tânăr șofer de tir care a salvat un cocoș. Căzuse din harnașamentul unui camion plin cu găini și cocoși, care erau duși la un abator spre a fi măcelăriți. Dar, spre norocul lui, la o curbă mai dură a drumului, întreg harnașamentul s-a zguduit atât de puternic că au fost aruncate prin zăbrelele cutiilor de lemn deteriorate câteva biete păsări moarte și printre ele și eroul nostru, doar că el a avut șansa să se elibereze viu din acel transport al morții. Și cum șoferul nostru mergea chiar în spatele acestui camion, a oprit și l-a luat la el în cabină pe bietul pui alb căzut pe caldarâm, el devenind un cocoș alb. Și de atunci au rămas mereu împreună, însoțindu-l în drumurile lui lungi prin lume, ținându-i de urât ca un bun prieten. O poveste frumoasă. Îți poți face și astfel de prieteni!
Peta, binecunoscuta organizație internațională de salvare a animalelor, a avut deunăzi o inițiativă puțin contradictorie, pe care a făcut-o publică. Despre ce este vorba? Activiștii Peta din SUA au socotit că nu este bine să se mai folosească animale la împodobirea caruselului de prin iarmaroace în scopuri distractive, ci ele să fie înlocuite cu avioane, mașini, biciclete, trotinete, dar în niciun caz animale, argumentând că ele nu sunt adecvate unor asemenea activități distractive și astfel vor da o lecție copiilor ca să respecte fiecare animal, cu drepturile lui, ele nefiind obiecte de joacă, ci vietăți cu drepturi la viață. Și anume, copiii vor învăța astfel că ele nu trebuie să fie folosite pentru distracția proprie, să fie călărite, trase de urechi sau de coadă, bătute cu picioarele, după placul lor, și să învețe că animalele adevărate sunt prieteni iubitori ai omului care trebuie să fie la rândul lor, iubite și ocrotite, să le fie recunoscute și respectate toate drepturile ca ființe vii. Astfel, caruselul, cu toate animalele lui din lemn colorat, va trebui să-și schimbe în viitor ornamentația rotitoare pentru a învârti micuții pe jucării adecvate unui asemenea joc, adică să se decoreze cu noi figuri, să fie folosit un nou carusel. Nu au ce căuta pe carusel animalele, fie ele chiar și din lemn colorat, susțin ei, activiștii Peta. Iar dacă copiii vor dori să vadă animale, să le cunoască, nu le rămâne decât să viziteze grădinile zoologice, acvarii, curțile gospodarilor, ba chiar să-și convingă părinții să le aducă un prieten patruped în casă. Petiștii germani s-au alăturat cu mult entuziasm acestei inițiative a colegilor lor americani și au dat de veste că în viitor niciun carusel nu mai are voie să păstreze căluții, vulpile, urșii, măgarii, pisicile din lemn colorat pe care să se învârtă copilașii, în caz contrar vor fi sancționați stăpânii caruselului. Cu siguranță că se vor lua măsuri, fapt care a stârnit nedumerire și revoltă în lumea organizatorilor de iarmaroace și de distracții. Dar, se știe, unde-i lege nu-i tocmeală! Așa că, în curând va trebui să treacă la treabă și să pavoazeze altfel caruselul. Interesantă acțiune care a stârnit multe controverse, comentarii!
Eu mi-aș îngădui să-mi ornamentez un carusel al meu cu nori, cu soare, cu lună și stele, cu fluturi, flori și buburuze, în care să-mi las gândurile rotindu-se amețitor și așa să nu mai am ce comenta. Sau să mă las învârtită într-un carusel, așa cum îl știu de pe vremea iarmaroacelor din România, călărind un cățeluș bucălat, sau poate chiar o vulpe, un cal cu coama de aur, sau un cerb cu coarnele mândre, de care să mă țin ca să nu amețesc…
Mönchengladbach, Germania
Cornelia Bartels, Decupaje, proză scurtă, volum apărut la Editura Leviathan, 2021, click aici. Cartea poate fi comandată la una dintre adresele:
leviathan.romania@yahoo.com; costintuchila@gmail.com;
pusa.roth@yahoo.com, cu mențiunea pentru Editura Leviathan. Cartea poate fi procurată și de la Librăria „Mihai Eminescu” din București, Bd. Regina Elisabeta nr. 16, program: luni–vineri: 10.00–18.30; sâmbătă: 10.00–15.00 – click aici.
Arhiva rubricii Decupaje de Cornelia Bartels
